Ce aşteptări am de la alegerile din 30 noiembrie? Mă refer la cele reale, nu la vise.

Poimâine ieşim la vot. Adică, ieşim, nu stăm să ne uităm cum ies alţii. Cu asta ne-am înţeles, da? Buuuun. Acum să vedem cu cine votăm. Mai analizăm o dată în plus situaţia, că nu strică.Deci, păcatele guvernării actuale ne sunt binecunoscute, nu le mai trecem în revistă. Dar ele trebuie diferenţiate. Din perspectiva răului mai mic. Asta este situaţia acum. Cine vă vine în minte, atunci când vorbim despre captivitatea instituţiilor de drept, atacuri raider, şantaj, monopol în audiovizual etc. etc.? Plahotniuc, evident, cel care are la degetul mic un coşcogea partid - PD. Acesta este promotorul mentalităţii mafiote, a coruperii şi corupţiei. Eu sunt sigură, că fără el, Parlamentul nostru ar avea o şansă proeuropeană.

Deci, prima mea aşteptare este diminuarea prezenţei (preferabil - excluderea) PD din viitorul Parlament.

 Celelalte două PLDM şi PL - să intre. Dincolo de păcate reprobabile, acestea au şi atuuri: PLDM este susţinut de Iohannis, respectiv, de Merkel, iar PL, cel puţin, este pro-român, ireversibil. Fără Plahotniuc, care trebuia demult deferit justiţiei, aceste două partide au şansa de a se reabilita. Nu integral, că nu au cum. Iar ca asta să se întâmple, avem nevoie de o forţă nouă în Parlament. Dincolo de speculaţiile sondajelor cumpărate, oricine are o şansă să intre în legislativ, doar să dorim noi, alegătorii. Am zis oricine, dar nu toţi odată. Deci, trebuie să coordonăm votul pentru unul, maxim, doi candidaţi din cei cotaţi cu o şansă mai mică. Cea mai activă forţă politică, datorită căreea am aflat multe dintre măgăriile făcute de actuala guvernare, în special a oligarhului Plahotniuc, a fost şi este Mişcarea Populară Antimafie. 

A doua mea aşteptare este ca Mişcarea Populară Antimafie să ajungă în Parlament, pentru a diminua pofta de putere a PLDM şi PL.

Ştiu că sunt şi alţi candidaţi de treabă printre cei zişi cu şanse reduse de a câştiga alegerile. Dar, cu toată stima pentru candidaţii independenţi, inclusiv Oleg Brega, nu ne putem permite acum risipa de voturi, precum şi de locuri în Parlament. 

Atât. Nu mai întind vorba. Cred că sunt aşteptări reale şi, în conjunctura actuală, realizabile. Mai mult decât atât nu pot să-mi doresc. ACUM. 

Toată lumea se întreabă cu cine să voteze la 30 noiembrie. Iată răspunsul meu. Dar nu înainte de a expune şi logica lui.

Deci, scurt pe doi. Subiecţii electorali din aceste alegeri, cu foarte mari aproximaţii, evident,  pot fi împărţiţi în trei grupe distincte:

1.       Partide proeuropene, care corespund unuia sau mai multor din următoarele criterii: cunoscute (mai vechi), cu pondere reală, cu lideri experimentaţi  sau cu experienţă parlamentară ca fracţiune:

PLDM, PD, PL, PLR, PNL

2.       Partide proeuropene, care corespund unuia sau mai multor din următoarele criterii: relativ noi, cu lideri ceva mai puţin cunoscuţi sau fără experienţă parlamentară ca fracţiune:

Partidul Forţa Poporului, Mişcarea populară Antimafie, Partidul Democraţia Acasă, Partidul Popular, Partidul Acţiunea Democratică, Partidul Verde Ecologist, Partidul Pentru Neam şi Ţară

3.       Partide pro-ruseşti, anti-europene, anti-NATO:

Partidul Socialiştilor, Blocul Alegerea Moldovei – Uniunea Vamală, Partidul Comunist Reformator, Partidul Renaştere, Partidul Patria, PPCD, PCRM, Mişcarea Ravnopravie, Patrioţii Moldove, Uniunea Centristă.

Cu toată stima pentru candidaţii independenţi, nu-i iau în calcul aici, pentru că, în ceea ce îi priveşte, e o risipă de voturi, pe care nu ne-o putem permite. 

Deci, în total sunt 26 de subiecţi electorali, minus candidaţii independenţi – 22. Din aceşti 22 din start omitem grupul al treilea. Rămân 13. Da, cifra dracului, care ne dă mari bătăi de cap. Abia aici începe adevărata problemă – pe cine votăm din cei 13?! Să vedem... Există două opţiuni deja clare, enunţate de public: unii vor vota un partid cunoscut, pentru a nu pierde votul, alţii, categoric nu vor să mai vadă „bandiţii, oligarhii etc.” în noul parlament. Logic ar fi să identificăm două partide (unul din grupul 1., şi altul din grupul 2.) pentru a le face câte o ofertă electorală pasabilă celor două tipuri de alegători şi a nu fragmenta viitorul parlament.

Să zicem că ar trebui să stabilim nişte criterii de care să ne conducem pentru a lua decizia potrivită. Eu mă orientez după următoarele: lider experimentat, echipă puternică, cu merite profesioniste şi grad mai mic de coruptibilitate. Zic grad mai mic, pentru că trebuie să ne fie foarte clar: de această dată alegem răul cel mai mic, căci nu avem alternative. Oricum, e necesar să ALEGEM, dacă nu dorim ca majoritatea parlamentară să fie constituită de Renato Usatâi şi Igor Dodon.

Să vedem ce avem în prima categorie.

PNL are lider, nu are echipă. PLR are echipă, nu are lider. PL are (relativ!) echipă, are şi lider, dar liderul poate „mătura” echipa în orice clipă, după cum îi este dispoziţia. PD-ul... şi el are echipă plus lider, dar...  îl are şi pe Plahotniuc. Şi am convenit de la bun început, că votăm răul cel mai mic, nu răul cel mai mare. A rămas PLDM. Are lider, are echipă, are experienţă parlamentară, are relaţii internaţionale de calitate. Nu mai aduc argumente. Ele nu folosesc la nimic, căci contraargumente sunt mult mai multe şi asta nu mă ajută să identific la rece vreun subiect eligibil. Judec matematic. Deci, din prima grupă aleg PLDM.

Acum trecem la a doua. Handicapul majorităţii partidelor de aici este faptul că nu le prea cunoaştem echipele. Doar liderii, dar şi aceştia au un grad diferit de notorietate. A  trebuit să accesez Google-ul ca să mă documentez în privinţa liderilor PpNŢ (Nicolae Uţica – nu-l cunosc), Partidul Popular (ah, e Alexandru Oleinic, fostul AMN-ist taciturn cu afaceri la Soroca, clar). Partidul Democraţia Acasă e condus de Vasile Costiuc, iar Partidul Verde Ecologist – de Anatolie Prohniţchi. I-am cunoscut personal la nişte dezbateri publice, până atunci i-aş fi căutat şi pe ei în Google. Acţiunea Democratică, condusă de Mihai Godea nu s-a prea manifestat şi nici nu am habar de echipa lor. Deşi Nicolae Chirtoacă e o personalitate cu multă carismă, Forţa Poporului e cam puţină – m-am uitat acum pe site-ul lor. Antimafia lui Sergiu Mocanu e cea mai cunoscută şi mai activă entitate  politică din grupul aşa-zis al doilea.

Gata. Fără a sta mult pe gânduri, căci mă enervez, am ales: PLDM şi Mişcarea Populară Antimafie. Acestea sunt propunerile mele pentru 30 noiembrie. Şi pentru că o grămadă de reproşuri şi dubii mă atacă instantaneu, închid, ca să nu cumva să-mi treacă prin cap să nu ies la vot pe 30 noimebrie, pe motiv că, totuşi, n-am pentru cine.

Apropo, ca să nu mi se întâmple asemenea tentaţii, mi-am pus pe perete fotografiile lui Usatâi şi Dodon... Revigorează!

Klaus Iohannis a câştigat, urmează încă o luptă...

Spuneam mai devreme pentru  Jurnal.md, că alegerile prezidenţiale din 16 noiembrie vor arăta în ce măsură electoratul din România, inclusiv diaspora românească, este pregătit şi are voinţa de a schimba ceva în modul în care se face politică la Bucureşti de la Revoluţie încoace. În ce măsură mentalitatea poporului român a reuşit să acceseze un nou nivel, a depăşit dihotomia patriarhală şi s-a pătruns de un spirit nou, proaspăt, liber de a-şi asuma responsabilităţi.

De ce spuneam asta? Pentru că Iohannis şi Ponta reprezintă, în primul rând, două viziuni, practic, diametral opuse ale parcursului socio-politic al României, ale modului de a face politică. "Lucrul bine făcut versus demagogia populistă. Sobrietatea, sinceritatea şi precizia soluţiei optime pentru ţară versus spoiala şcolită a zâmbetului ipocrit şi preocupat de propriul interes. Klaus Iohannis este un tip nou de politician, educat de şcoala vieţii în spiritul faptelor pentru prosperarea comunităţii din care face parte. El este părtaşul concreteţii şi-i repugnă orice fals. Minciunile, isteţimea replicii, elucubraţia verbală, manipularea şmecheră a auditoriului, pisicismul în faţa şefilor şi alura de „rupător” în faţa camerelor de filmat nu sunt atuurile lui Iohannis. Sunt avantajele (dacă e să le numim astfel) lui Ponta (primarul de Sibiu nu vorbeşte mult, dar a făcut foarte mult, fără a aştepta mită sau asanale). Altfel spus, Iohannis este conţinutul într-o formă nepoleită, iar Ponta este forma poleită fără conţinut".

Mă bucur enorm pe motiv că, deşi prim-ministrul român a umblat cu pomenile pe la Chişinău, acest fapt nu ne-a derutat. Or, dacă votăm pe cineva doar pentru că “ne-a dat”, merităm să continuăm a trăi într-o mahala obscură, pupând ghiului de pe mâna celui care ne aruncă o coajă de pâine de la festinul său, fie acesta Ponta, fie acesta Plahotniuc.

Mai ziceam că "e timpul să renunţăm la mentalitatea umilului, altfel cei plecaţi din cauza condiţiilor de subzistenţă nu vor putea să se reîntoarcă acasă. Altfel, în zadar vom aştepta Europa. Acolo nu se votează pentru un ceas (oferit de PD pentru Ponta) ori un pachet de macaroane (oferit de Dodon sau oricine altcineva pentru Putin). Acolo eşti de-al lor, doar atunci când îţi asumi responsabilitatea propriei bunăstări. Aşa cum a făcut toată viaţa un neamţ român pe nume Klaus Iohannis."

Ce să mai spun? Biruinţa din 16 noiembrie e a celor care nu au mai stat cu mâna întinsă în aşteptarea lui Godot, ci s-au deşteptat, rânduindu-şi propria viaţă. De această dată românii au avut şansa (în premieră!) de a alege între bine şi rău. Nu a fost uşor, dar mai uşor decât va fi la noi pe 30 noiembrie. Atunci RM va alege, ca şi până acum, nu între bine şi rău, ci între răul cel mare şi răul mai mic.S-ar putea ca abia peste alţi 4 ani să avem şi noi posibilitatea de a alege între rău şi bine, dacă între timp va apărea şi la noi o forţă politică de altă sorginte, bazată pe o motivaţie constructivă, sinceră, benefică pentru ţară, în primul rând. Nu acum, însă. 

De aceea decizia noastră electorală va fi mai complicată, ea trebuie precedată de o analiză conştientă a situaţiei şi o judecată rece, aproape matematică, o trecere în revistă a consecinţelor şi eventualelor "formatări" ale peisajului politic de la noi, în funcţie de subiecţii care vor ajunge în Parlament. Nu avem încotro - pentru următoarele 2 săptămâni trebuie să ne transformăm în (of, ce nu-mi place cuvântul...) analişti politici veritabili, imuni la sloganele ticluite de directori de imagine plătiţi cu bani grei. 

.