sâmbătă, 29 mai 2010

R&J. Romeo şi Julieta

Aseară la acest spectacol lumea a dat năvală. Zvonul că spectacolele montate la teatrul lui Roman Viktiuk merită orice sacrificiu financiar a aburit oraşul nostru după ce în ajun sute de oameni au urmărit "Cameristele". Au crezut că va fi şi mai impresionant. Că va fi şi mai mult fast, dans şi şoc estetic. Dar nu a fost să fie. "R&J. Romeo şi Julieta" nu a semănat nici cu "Cameristele", nici cu Shakespeare, nici cu nimic altceva din câte mi-a fost dat să văd pe o scenă de teatru. De fapt, a semănat cu o hârjoneală de liceeni într-o sală de sport, care (cum se întâmplă adesea) au început în glumă o ceartă, iar până la urmă s-au bătut de-a adevăratelea.

Ca în mai toate spectacolele lui Viktiuk, rolurile au fost jucate de actori - bărbaţi. Cum, şi Julieta?! Da, şi ea, mititica. Totul se petrece pe o corabie pierdută undeva în largul mării şi marinarii sunt obligaţi să facă teatru pentru a nu cădea pradă demoralizării. În general, piesa lui Shakespeare e doar un motiv pentru o altă piesă reinventată de regizor, care abordează sub alte aspecte textul original: păcatul şi pocăinţa. Cei câţiva băieţandri de pe corabie încearcă anevoie să realizeze un spectacol teatral şi ajung să se confunde cu eroii piesei, să trăiască tot ce au trăit aceştia.
Totuşi, aceşti actori tinerei nu au reuşit să mă convingă, să mă fascineze prin interpretarea unei versiuni "smintite" a unei poveşti arhicunoscute. Poate sunt eu prea rigidă la minte, dar de la bun început m-am amuzat copios şi nu am mai reuşit să mă desprind de această percepţie "superficială" a spectacolului pe tot parcursul reprezentaţiei. Vă spun şi de ce. În rolul lui Romeo evoluează un actor de culoare (de altfel tare drăguţ - nu sunt rasistă, Doamne fereşte!) cu o căpiţă de păr negru cârlionţat pe cap, iar din vestimentaţia (era să zic medievală) de marinar în toată firea rămân pe corpul său atletic doar... chiloţeii. Şi cum toată lumea din scenă mai mereu se caţără pe sus, se bălăngăne pe vele, ţopăie pe saltelele şi se dă huţa pe frânghii, mi-a venit gândul că... niciodată până acum nu am văzut vreun Tarzan în rolul lui Romeo!

4 comentarii:

  1. Da, Viktiuk e foarte riscant in montarile sale. Am vazut cateva spectacole de-ale lui si mi-a fost mai usor/m-am simtit mai confortabil cand am reusit sa accept conventia regizorului. Prefer o "lectura" fidela a clasicilor, iar "mutilarea" lui Will ma enerveaza, chiar daca o face Brook, Serban, Tompa Gabor sau acest nonconformist Roman Viktiuk...
    Dar ucraineanul ramane oricum un creator interesant.

    RăspundețiȘtergere
  2. Pe mine, dimpotriva, ma fac extrem de curioasa "remake-urile" de acest gen. Doar ca uneori ele sunt nejustufucate si nu prea aduc suflu nou si tractari inedite. Din contra vorba ta, mutileaza. Daca in "Cameristele" faptul ca barbatii interpreteaza roluri de femei confera mesajului un suport energetic exceptional, in "R&J" se intampla contrariul- il "scalda", diluandu-l.

    RăspundețiȘtergere
  3. obsesiile lui Viktiuk nu dau intotdeauna bine pe scena. am citit mai multe cronici in care i se reprosa acest lucru. iar "postmodernizarea" hard al lui Shakespeare e, dupa parerea mea - cu putine exceptii - vesel-comica. la New York, intr-un spectacol dupa "Imblanzirea scorpiei", Andrei Serban aduce in scena o macara si un vagon de tren. si sala era arhiplina si... delira.

    RăspundețiȘtergere
  4. Show-ul devine indispensabil in zilele noastre. Spectatorul asta vrea, iar realizatorul se conformeaza pentru a obtine incasari fabuloase...Uneori din asta iese si arta

    RăspundețiȘtergere