joi, 6 august 2009

Integrame politice

Scenariile privind evoluţia evenimentelor politice par a se îndrepta spre zona scepticului. Liderii necomunişti au fost "uniţi" atâta timp cât au avut un scop comun. Faptul că acum nu mai sunt la fel de încântaţi de prietenia a la cei trei muşchetari, denotă crunta realitate că "anticomunismul" lor este destul de relativ. Şi că din start retorica lor electorală nu a fost decât un bluf politic. Dezamăgire mare pentru alegători. Dar... nu e nici prima, nici ultima. Politicul într-o ţară eminamente balcanică este o alternare a extazului cu disperarea. Iar politicienii noştri sunt un produs autohton.

Ceva mai devreme ziceam că M.Lupu este pionul care câştigă. În zvonistica politică transpare o altă versiune curioasă: s-ar putea ca acesta (adică pionul) să fie colegul său "onorific" de partid. Dacă Diacov a planificat totul: accederea sa în legislativ prin intermediul lui Lupu, ca apoi să-l ignore făcând coaliţie cu comuniştii - atunci e un jucător genial. Mai ales că şi-a păstrat şi partidul, spre deosebire de Iurie Roşca, care acum a rămas fără susţinerea populară şi, deci, vulnerabil. Dar care va avea de câştigat de pe urma mişcării lui Diacov. Oricum pentru a alege preşedintele, în cazul acestui scenariu, mai e nevoie de câteva voturi. Cine le va furniza?

Ei, dar e un simplu zvon...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu