MAMA lui Dumitru Acriș... m-a epuizat...

Am ieșit epuizată de la spectacolul MAMA, montat de Dumitru Acriș la teatrul Luceafărul după un text de Asya Voloșina. Nici nu știam că emoțiile pot fi resimțite la nivelul mușchilor – stoarsă de puteri fără a mișca vreun deget la propriu, pentru că am impresia că nu m-am mișcat deloc în timp ce pe scenă actorii îmi povesteau despre mine de parcă mi-ar fi cunoscut cele mai cumplite secrete.

Din copilărie, din timpul căsătoriei, din relațiile mele cu cei de acasă... Și din momentele cele mai intime, precum prima menstruație despre care nu știam cu cine să vorbesc... și despre rușinea de a fi femeie, și despre vina pe care o port nu mai știu de ce în mine ca pe un stindard al unei epoci de sacrificiu... Și despre complexele care mi-au sfâșiat milioane de momente fericite pe care le-aș fi putut avea în viață, și despre neputința de a mă deschide în fața celor care, evident, mă vor face să sufăr și nu mai vreau...

M-am bucurat enorm s-o revăd pe Paulina Zavtoni în scenă. M-a impresionat tânăra actriță Maria Anton. Ce bine e, totuși, că ne succedem neîntrerupt ca valurile, în generații, pe scenele vieții și, astfel, nu murim niciodată ca Umanitate...

I s-a spus că-i vor lua copilul și nu-l va putea găsi nicodată. Istoria Marianei Mamonova.

Mariana Mamonova cu fetița ei, Anna

Mariana Mamonova, medic militar ucrainean, era în vehiculul cu care, împreună cu alți soldați din unitatea sa, se îndrepta spre poziția lor de luptă din Mariupol. Totul în jur exploda din cauza atacurilor inamice continue și, deși era întuneric și foarte frig, cerul se lumina mereu de „artificiile” rachetelor cu fosfor. Mariana era pe front, în prima linie, chiar din februarie și abia de două săptămâni aflase că este însărcinată.

În acea noapte de început de aprilie, mașina în care se afla Mariana și camarazii săi a fost oprită și ea a auzit cum cineva le-a spus: „Din acest moment sunteți prizonieri ai Federației Ruse. Шаг влево, шаг вправо - расстрел!” Mariana povestește că s-a întors către băieți și a șoptit disperată: „spuneți-mi că nu suntem capturați, spuneți-mi că nu ne fac prizonieri!” Dar, din păcate, tocmai asta s-a întâmplat. 

Mariana și colegii ei au fost duși într-un depozit, unde au stat trei zile înainte de a fi duși la penitenciarul din Olenivka în partea temporar ocupată din estul Ucrainei. Pentru Mariana acest moment a fost începutul unui calvar de șase luni în care a dormit pe jos și a fost privată de acces la hrană sănătoasă și aer curat. Era intimidată și amenințată în timpul interogatoriilor nesfârșite. 

În special, Mariana era terifiată de gândul că copilul ei se va naște în captivitate și-i va fi luat. Despre asta îi spusese un oficial rus în timpul interogatoriilor. Mai mult ca atât, el a avertizat-o că dacă nu răspunde „cum trebuie”, copilul ei va fi dus în Rusia și va fi transferat de la un orfelinat la altul, astfel încât ea să nu-l mai poată găsi niciodată. Pentru a obține declarații false de la ea, satrapii aduceau și câini care lătrau, gata s-o sfâșie. 

În tot acest răstimp, Mariana era deținută într-o cameră pentru șase persoane, în care, de fapt, se aflau 40 de femei. Femeile mai în vârstă dormeau câte două sau trei într-un pat. Mariana cu o prietenă dormeau pe podea, sub un pat, învelindu-se cu o pătură. Abia când sarcina a devenit foarte vizibilă, la șapte luni, un medic i-a spus că are nevoie de mai mult aer curat și i s-a permis să se plimbe prin curte, dar asta se întâmpla în funcție de dispoziția gardianului aflat în tură.

în ultima lună de sarcină Mariana a fost transferată la o maternitate din Donețk unde a fost tratată bine, dar i s-a comunicat clar că are în față doar două scenarii posibile după naștere: fie că va fi trimisă la o închisoare din Donețk unde ar putea sta cu copilul ei atât timp cât îl alăptează, fie că va fi dusă la o unitate din Rusia, unde copilul îi va fi luat după ce va împlini trei ani. Era atât de speriată, încât nici nu avea curajul să întrebe ce scenariu îi este destinat. A plâns și a plâns...

Mariana cu soțul ei, Vasyl,
care a militat intens pentru eliberarea ei

Atunci când, în septembrie, s-a auzit despre un eventual schimb de prizonieri, Mariana a știut că acesta ar fi ultima ei speranță. Dar într-o vineri ea a primit vestea de care se temea îngrozitor - că din cauza situației de pe front, cele două părți nu au putut să se pună de acord asupra schimbului. Mariana a fost devastată - deja era în perioada când nașterea putea să se declanșeze în orice clipă. 

Totuși, în scurt timp, ceva s-a schimbat și deja marți ea a fost transferată împreună cu alte zeci de prizoniere într-un oraș din Rusia, lângă granița cu Ucraina. Acolo, după ce a fost legată la ochi (i-au fost legate și mânile) ea a urcat într-un avion militar și a fost transportată în Belarus. Deși zborul a durat vreo 20 de ore, soldații ruși nu au lăsat-o să meargă la toaletă.

Din Belarus Mariana, împreună cu alte femei eliberate din detenție a fost condusă până la granița cu Ucraina și  s-a întors acasă. Doar patru zile mai târziu, ea a născut o fetiță sănătoasă și a numit-o Anna.

Istoria Marianei Mamonova a fost publicată de jurnaliștii de la BBC. Textul integral în engleză îl puteți accesa aici: 

https://www.bbc.com/news/world-europe-63464868

 

Am avut prea mare încredere în sistemul nostru de sănătate. Dacă ai putea să mă ierți, mama...

Uneori mi se face atât de dor de mama și de tata încât simt că mă sufoc. Mă ia cu dor chiar și în mijlocul străzii și atunci trebuie să-mi înăbuș accesul cu mare dexteritate, deși îmi vine să urlu. Mai ales mă chinuie remușcările. Pentru tata mai puțin, probabil, pentru că a fost un bărbat puternic, totuși, iar responsabilitatea pentru starea sa o împărțeam cu mama. Pentru mama toată responsabilitatea a fost a mea și gândurile că nu am făcut tot ce se putea mă chinue feroce. Da, știu, aceste trăiri sunt firești după ce pierzi un om drag, sunt recunoscute de știința psihoterapeutică și ele trebuie depășite. Dar cum?!

Știu că în timp aceste remușcări se vor toci, vor deveni mai rare și mai puțin dureroase. Îmi vor stărui în fața ochilor tot mai rar imaginile în care mă refeream la of-urile mamei ca la mofturi, în care mă revoltam că mă tot sâcâie că totul trebuie răs-răsfiert ca să fie moale, că nu mai vrea să bea atâtea medicamente sau că o chinui absolut nemotivat pregătind-o pentru colonoscopie. 

Mă terorizează și faptul că după moartea lui tata nu am putut face mai nimic ca să-i ușurez starea din care, e adevărat, nici nu prea dorea să iasă, dar, oricum, îi puteam fi alături mult mai mult. După aproape 60 de ani trăiți împreună mama nu a reușit să-și creeze un mediu suportabil pentru viața de una singură și s-a lăsat convinsă o singură dată să vună la mine, la Chișinău. Oricum, nu a ajutat-o prea mult, chiar am văzut clar că aici i-a fost și mai greu. Am adus-o, totuși, după ce spitalele de la Cornești și Ungheni nu au avut un efect semnificativ în ameliorarea stării ei, care din martie a devenit îngrijorătoare. 

Nu credeam că o pierd, mi-am pus speranța în medici. Dintr-un spital în altul. Investigații peste investigații. Mii și mii de lei. Tocmai de aceea am fost înfuriată atunci când m-am pomenit cu ea acasă fără niciun diagnostic concludent. Deși era clar că are cancer la colon. Nici astăzi nu pot ierta medicii care mi-au pus-o în brațe fără a-i oferi mamei șansa unui sfârșit decent, suportabil. Care, după ce au ținut-o două săptămâni la spitalul oncologic m-au trimis din nou acolo de unde am început supliciul - la medicul gastrolog, fără a nota în foaia de externare măcar o „suspiciune” de cancer. Din cauza asta, atunci când au început durerile infernale cauzate de această boală nu am avut cum să o ajut. Nici eu și nici cei de la ambulanță, care mi-au spus clar: nu avem voie să-i administrăm decât analghin dacă nu scrie că are cancer sau nu este victimă cu răni deschise a unui accident rutier. Punctum! 

Sistemul de sănătate publică din Republica Moldova e o himeră. Le doresc tuturor celor care l-au conceput și le convine să rămâna așa, inuman, să trăiască și ei măcar o noapte de calvar lângă omul cel mai drag din lume ascultîndu-l cum urlă de durere fără a putea interveni cu ceva, fără a fi apt să-i ușureze suferința. Sunt rea? Da, sunt.

Mama mea a fost o Eroină. Ea l-a îngrijit pe tata ani de zile și s-a rugat să nu moară mai devreme decât dânsul ca să nu ne lase nouă, copiilor, această povară. A început să se stingă încetișor după ce am făcut cărare la cimitir pentru el, răcnindu-și într-o singurătate sinistră dorul. A încercat să nu plângă față de mine, a încercat să trăiască, să se bucure de nepoți... A încercat... Dacă ai putea să mă ierți, mama, dacă ai putea...

Există ruși buni în Federația rusă? Cazul actorului Pavel Ustinov

Războiul scoate din oameni esența lor umană, ceea ce au în ei cu prisosință: oamenii plini de bunătate o revarsă peste cei necăjiți și-i ajută să supraviețuiască calvarului, oamenii plini de răutate comit crime, atrocități și-și trădează semenii. Totul e firesc, dar mult mai pronunțat, mai maximizat, dacă pot utiliza aici cuvântul.

Istoria actorului rus de teatru și film Pavel Ustinov este o istorie elocventă în context. 

În 2017 Ustinov a absolvit Școala Superioară de Arte Scenice a lui Konstantin Raikin (atelierul S.V. Shentalinsky) și a fost angajat la Teatrul M. Gorki din Moscova, iar apoi implicat în proiectele Teatrului Nou. Avea tot viitorul frumos în față și se bucura de succes. Dar ceva nu a mers - destinul uneori ne face surprize neașteptate...

Astfel, în 2019, Pavel Ustinov a ajuns să fie un adevărat erou, cazul său fiind puternic mediatizat. Actorul a fost asimilat protestatarilor care manifestau împotriva interzicerii participării candidaților independenți la alegerile pentru Duma Moscovei. În timpul unuia dintre mitinguri, el a fost reținut și apoi condamnat la trei ani și jumătate de închisoare pentru „folosirea violenței” împotriva unui polițist, care a pretins o luxare a umărului. 

Atunci a fost lansată o amplă campanie publică în sprijinul lui Ustinov. Personalități culturale și jurnaliști au făcut și un flash mob în sprijinul actorului, au condamnat verdictul inechitabil, au vociferat faptul că în timpul procesului de la Tribunalul Tverskoy din Moscova, nu a fost atașată înregistrarea video a momentului în care a fost reținut Ustinov. De asemenea, în fața clădirii administrației prezidențiale au avut loc și o serie de pichete singulare în sprijinul actorului. Reprezentanții comunității teatrale, în frunte cu directorul artistic al Teatrului Satyricon Konstantin Raikin, au trimis și un apel președintelui Vladimir Putin cu cererea de a prelua controlul asupra revizuirii sentinței lui Ustinov, arătând că acesta a fost reținut în momentul în care mergea pur și simplu pe stradă și se uita în telefon. Pe scurt, drept urmare, actorul a fost mai întâi eliberat din centrul de arest preventiv pe cauțiune, apoi detenția a fost înlocuită cu o pedeapsă de un an cu suspendare. 

Cazul actorului a avut parte, după cum am menționat, de o mediatizare enormă, iar Ustinov ajunsese un adevărat erou al rezistenței. Ce-l costa să rămână așa? Nimic, probabil, după toată această tevatură încheiată cu bine. Dar esența, esența sa nu l-a lăsat! Și s-a manifestat din plin în condițiile războiului barbar declanșat de țara sa în Ucraina. 

Astăzi aflăm că Pavel Ustinov este mobilizat și abia așteaptă să ajungă să lupte pe front, adică să omoare ucraineni. El scrie, argumentându-și decizia: 

„Suntem cetățeni ai țării noastre, care, ca și alte țări, are propriile ei probleme. Integritatea teritoriilor trebuie păstrată, iar dacă țara are nevoie de forțe suplimentare pentru aceasta, atunci nu poate exista altă cale de ieșire. Atunci când războiul va veni în casa noastră, va fi prea târziu. În spatele nostru sunt familii, soții, părinți, copii care pot fi în mare pericol dacă nu facem nimic.”

Jurnalistul Vasili Polonsky, surprins, comentează scurt știrea: „Pavel Ustinov e pe front! Și doar i-am filmat momentul reținerii, am vorbit ca martor la proces și tipul chiar a fost salvat... Și acum s-a dus să omoare ucraineni!..” 

Da, așa stă treaba cu rușii buni din Federația Rusă... Puțini se pot sustrage mentalității imperiale și propagandei fasciste în care s-au format ca cetățeni ai acestui stat... Prea puțini...

O femeie însărcinată a ars de vie aseară la Dnipro. Barbarii nu înțeleg valoarea vieții...

Aseară, târziu, ocupanții au bombardat orașul Dnipro. Amintesc că regiunea Dnipropetrovsk se învecinează cu regiunea Zaporojie, ocupată temporar și cu zonele recent eliberate din regiunea Herson. Ea este bombardată de ruși aproape zilnic - în special, districtele Nikopol și Krivoy Rog. Astfel, aseară, fragmente de obuze au căzut și peste o benzinărie locală din Dnipro care a luat foc. În urma acestui atac, două persoane au fost ucise pe loc și alte patru au fost internate - trei oameni sunt în stare critică.

Inna Odanetz,
victima atacului armatei ruse

Una din persoanele care au murit era o femeie însărcinată. Inna Odanetz avea doar 25 de ani. Ea a ars de vie în automobilul parcat la benzinărie, în timp ce-l aștepta pe soțul său, Maxim. Bărbatul a fost grav rănit și acum este în spital.

După acest atac criminal, Volodimyr Zelensky a spus: „În fiecare zi luptăm cu teroriștii care ucid civili, bombardează orașe, distrug viețile și destinele ucrainenilor. Un alt atac cu rachete a avut loc astăzi. Ca urmare, două persoane au murit în Dnipro. Printre ele și o femeie însărcinată. Trei victime au fost internate la spital. Nu vom ierta niciodată! Răzbunarea va fi justă și inevitabilă”.

Și Olena Zelenska a comentat atacul barbar al rușilor: „O altă tragedie din cauza atacului terorist al Rusiei de la Dnipro. Au ucis și o femeie însărcinată. Barbarii nu înțeleg valoarea vieții. Fiecare moarte a ucrainenilor în acest război se transformă într-un stigmat pe soarta lor. Noi ținem minte tot și ei vor răspunde pentru toate și pentru toți - cei morți, cei rămași în viață și cei nenăscuți.”

De altfel, expertul militar ucrainean Oleg Jdanov spune că în curând Ucraina s-ar putea să se mai confrunte cu atacuri aeriene puternice, masive, ca cel din 10 octombrie. Expertul motivează supoziția sa prin faptul că putin s-ar putea „pregăti” astfel pentru summitul G-20 care urmează a se desfășura la 15 noiembrie în Bali. 

„Până pe 15, ne putem aștepta la alte astfel de atacuri din partea Federației Ruse, dure, sângeroase și puternice... Nu exclud variațiile pe tema că vor mai adună forțe pe ici pe colo pentru a lansa o lovitură masivă cu rachete, să repete, să zicem, un 10 octombrie... După cum vedem, ei fac tot posibilul să ne oblige cumva la negocieri. În același timp, Rusia nici nu vrea să audă despre retragerea trupelor sale de pe teritoriul Ucrainei"- a spus Jdanov.

Mda, cine mai crede că putin este capabil de un dram de maleabilitate și decizii raționale, ar trebui să se trezească la realitate, zic eu. Și, cel puțin, să nu mai sară din ițari, strigând că acest război nu este războiul său. Da, și să economisească la greu energia electrică, mama lui de cap patrat cu mintea-n colțuri...

Asasini de la distanță. Cine sunt cei care direcționează rachetele rusești spre infrastructura civilă a Ucrainei

Direcționând rachete rusești asupra unor ținte concrete din infrastura civilă ucraineană, inginerii militari (inclusiv programatori IT promițători) devin instrumente-cheie, ascunse sub paravanul anonimatului, care îi permit lui Putin să continue războiul său odios. Însă jurnaliştii de investigaţie de la The Insider, Bellingcat şi Der Spiegel au reuşit să afle cine sunt aceste persoane. Este vorba despre o unitate secretă din cadrul Centrului Principal de Calcul (MCC) al Forțelor Armate Ruse, care „desenează” misiunile de zbor pentru rachete de înaltă precizie și apasă butoanele de declanșare a atacurilor.

Amintesc doar că lovind cu rachete de înaltă precizie zonele rezidențiale și infrastructura civilă din Ucraina, doar la 10 octombrie Rusia a ucis 20 de civili și 108 au fost răniți, iar a doua zi, au mai fost efectuate aproximativ 30 de astfel de atacuri. De asemenea, pe 14 iulie la Vinnița o rachetă „Kalibr” a luat viețile a 27 de civili, printre care trei copii... și tot așa.

Despre autorii de la distanță a acestor atacuri nu există nicio informație cu acces liber, evident, precum nu există informații nici despre existența unității secrete în cadrul căreia „inginerii”-asasini activează. Toți acești asasini își ascund identitatea și, probabil, cred că nimeni niciodată nu va afla cu ce se ocupă în realitate. Dar jurnaliștii au reuit să afle că ei sunt înregistrați în calitate de rezidenți și angajați pe o singură adresă (strada Znamenka, 19 din Moscova, adresa oficială a Statului Major al Forțelor Armate Ruse), iar funcțiile lor sunt descrise ca „furnizarea de servicii IT” și „automatizarea forțelor armate ale FR”. Printre acești angajați, sunt și persoane civile: specialiști IT corporativi sau chiar designeri de jocuri.

Nu voi descrie modul în care jurnaliștii au reușit să descurce ghemul investigativ, dar, până la urmă, ei au aflat că respectiva divizie MCC este formată din trei echipe, fiecare dintre ele programând traiectoriile de zbor ale unui tip specific de rachete de înaltă precizie. Iată lista militarilor care le conduc:

ZM-14 („Kalibr", de pe mare) - maiorul Ivan Popov, maiorul Matvey Lyubavin, locotenentul Ekaterina Ciugunova, căpitanul Serghei Ilyin, căpitanul Yuri Nikonov, locotenentul superior Dmitry Tihonov;

9M728 (alias R-500, sisteme de rachete tactice Iskander (de la sol) - maiorul Pavel Obuhov, căpitanul Elvira Obuhova, maiorul Nikita Poplavsky, căpitanul Viktor Yaskelainen, locotenentul Alexandr Grigoryan, locotenentul Vladimir Petrov;

X-101 (aerian) - căpitanul Artem Cernov, căpitanul Alexei Betehtin, maiorul Andrei Ivaniutin, maiorul Nikita Poplavsky.

Și, respectiv, șeful Centrului de calculatoare, generalul Robert Baranov, colonelul Igor Bagniuk și locotenent-colonelul Anton Timașinov.

Cu toții neagă vehement apartenența la această divizie din MCC și, atunci când au fost contactați de jurnaliști, au spus care mai de care că sunt ba „santehnici”, ba lucrători la o crescătorie de porci, ba florari, ba șoferi de autobuz. Dar, fiind confruntați cu pozele în care sunt îmbrăcați în uniforme militare, au fost extrem de consternați. 

Acești asasini știu foarte bine că rachetele pe care le direcționează nu doar spre obiective militare ucrainene, omoară civili - femei și copii. Și, totuși, o fac. Nu există reguli și prevederi internaționale pentru ei în dorința acerbă de a distruge Ucraina și, odată cu ea, tot ce nu face parte din „russkiy mir”. Și dacă „protestatarii” lui Șor cred că într-un potențial acces nebun de a distruge și Moldova, putin i-ar ocoli, iar rachetele direcționate de acest MCC ar lovi pe alături, ei se înșeală. Rusia trebuie oprită odată pentru totdeauna. Nu mai am niciun dubiu că e un stat terorist cu o societate compromisă iremediabil.

Au spânzurat-o chiar lângă tribunal doar pentru că și-a iubit țara

La Skadovsk (un oraș din regiunea Herson), rușii au spânzurat o femeie ucraineană chiar lângă clădirea „instanței de judecată”. Tatiana Mudrenko avea 56 de ani și nu și-a ascuns niciodată apartenența etnică și dragostea pentru poporul său. A păstrat chiar și un mic steag ucrainean atașat de bicicletă și a mers la toate  mitingurile împotriva ocupanților. Nu a renunțat nici atunci când a fost stropită cu gaze lacrimogene în față și i-au fost afectați ochii. Era foarte supărată pe vecinii ei, care, de fapt, optau pentru Ucraina, dar în timpul ocupației și-au schimbat repejor fațetele trecând de partea Rusiei. Asta o revolta enorm!

Tatiana Mudrenko

Tatiana nu a mai fost de găsit, nu a mai putut fi contactată din 7 octombrie. Atunci sora ei geamănă, Natalya, a început s-o caute în disperare, publicând fotografii pe rețelele de socializare, cerând ajutor pentru a-și găsi persoana dragă. Până la urmă niște localnici i-au comunicat Natalyei că „poliția” a oprit mașina Tatianei și a soțului ei Anatoly, iar mai târziu au tăbărât la locuința lor, au făcut percheziție, l-au bătut crunt pe bărbat și le-au luat mașina și bicicleta.

„Tatiana nu a tăcut, ea le-a spus așa: „Skadovsk nu va fi niciodată un oraș rusesc. Skadovsk este Ucraina!”- a povestit mai târziu o persoană care a fost martoră la acele evenimente teribile. Tot ea a mai spus că soții au fost tixiți într-o mașină și de atunci mult timp nu a existat nicio informație despre soarta lor. 

Abia mai târziu, s-a aflat de la alți martori oculari că Tatiana Mudrenko a fost spânzurată chiar lângă tribunalul din Skadovsk. Soțul ei a rămas în viață și după ce a fost lăsat să plece din captivitate a putut obține trupul neînsuflețit al soției sale. 

Ororile comise de ocupanți în teritoriile ucrainene temporar ocupate întrec orice imaginație. Ei omoară, torturează, jefuiesc ca și cum nu ar fi oameni, ci mutanți - eșecuri ale unor groaznice experimente genetice. Este clar că ei nu se vor opri în dorința lor monstruoasă de a distruge, de a șterge de pe fața pământului Ucraina, care a îndrăznit să nu li se supună. 

Gândul care mă macină este oare cât timp o lume întreagă va rămâne ostateca unei nimicăciuni scrântite? Acum rușii au minat hidrocentrala de la Kahovsk, pregătindu-se să declanșeze o altă catastrofă de proporții, inundând circa 80 de localități, inclusiv orașul Herson. Știu că există o mulțime de probleme și nu este ușor să oprești acest monstru - imperiul răului, dar totuși nu mă pot abține să nu mă înteb: oare cât timp ne vom mai teme de el? 

Iranul este direct responsabil de moartea civililor ucraineni. Mai tolerăm regimurile dictatoriale?

Mă trezesc dimineața cu gândul la Ucraina și deschid înfricoșată știrile sperând că, totuși, poate, noaptea a fost mai liniștită. Dar nu... lașii continuă să atace orașele ucrainene. Astăzi, iarăși - Zaporojie, Jitomir, Nikolaev, Krivoi Rog, Harkov, Dnipro, Sumy... La Kyiv în urma exploziilor din această dimineață a izbucnit un incendiu de amploare, sunt pene de curent în tot orașul. Peste tot sunt vizate obiecte ale infrastructurii critice: putin vrea să arunce ucrainenii în beznă și frig, să-i lase fără apă acum, când vine iarna.

„Rușii continuă să folosească drone aeriene fără pilot Shahed-136 pentru a crea efecte psihologice asociate cu țintirea zonelor civile, în loc să încerce să creeze un efect operațional asimetric prin lansarea de lovituri concentrate împotriva țintelor militare legitime" - scrie Institutul American pentru Studiul Războiului (ISW) într-un nou raport. Adică tactica rușilor este să omoare civilii și să distrugă infrastructura critică din moment ce pe front sunt incapabili să se manifeste adecvat, ca o forță militară despre care au compus mituri. Mituri ce s-au spart imediat ce s-au cramponat de rezistența și profesionalismul forțelor armate ucrainene.

Iranul, regimul dictatorial al căruia se clatină puternic din cauza protestelor masive din țară, trebuie sancționat de urgență! Este absolut necesară stoparea furnizării de arme iraniene către agresorul rus. Mai ales că iranienii nu se rezumă la aprovizionarea cu arme a rușilor, ci îi și ajută la lansarea dronelor kamikaze Shahed-136 din Crimeea. În special, instructori iranieni sunt localizați pe poligonul Chauda, ​​la aerodromul militar Kirovsky și lângă Capul Tarkhankut.

Mihailo Podolyak, consilier al șefului biroului lui Zelensky, a spus clar: „Iranul este direct responsabil pentru omorul ucrainenilor. O țară care își asuprește propriul popor le furnizează acum rușilor arme monstruoase pentru a comite masacre în centrul Europei. Aceasta este ceea ce înseamnă treburi neterminate și concesii făcute regimurilor totalitariste. Deja e evident că doar aplicarea sancțiunilor nu mai este suficientă.” 

Potrivit președintelui Volodymyr Zelensky, Rusia a cumpărat deja 2.400 de drone kamikaze din Iran. Mai mult decât atât, Iranul intenționează să mai vândă Rusiei rachete balistice cu rază scurtă de acțiune Fateh-110 și rachete Zolfaghar care pot lovi ținte la o distanță de 700 de kilometri. 

Protest la ambasada Iranului din Kyiv

Da, Biden a avertizat public Teheranul să se abțină de la vânzarea UAV-urilor Rusiei, dar Iranul a ignorat bine merci declarațiile SUA și a mințit, negând livrările de drone către Federația Rusă. Politico sugerează că SUA ar putea să impună sancțiuni economice și de export acestei țări asiatice, la fel se gândesc ce să facă și statele UE. Această lentoare în luarea deciziilor stringente în privința Iranului este, evident, ineficientă și chiar malefică. Și nu e vorba de răbdare aici, ci de viețile curmate ale ucrainenilor care stăvilesc astăzi puhoaiele de orci printr-un sacrificiu de care, credeam, oamenii nu mai sunt capabili în zilele noastre.

Șocul mobilizării: ce se întâmplă în Rusia?

La 21 septembrie putin a anunțat mobilizarea parțială în Federația Rusă. Evident, a fost un gest disperat, l-a tot amânat, dar în situația când armata sa este înfrântă rușinos pe majoritatea porțiunilor frontului din Ucraina, el nu a găsit altă soluție decât să sporească cantitatea de carne de tun. Incapacitatea rușilor de a menține linia frontului întinsă pe circa doi kilometri a condus la situația când, dincolo de contractuali, rezerviști, vagneriști și criminali eliberați din pușcării, sunt trimiși la tocat mai toți bărbații capabili să stea în picioare: de la tineri angajați în domeniul IT până la pensionari și bolnavi incurabil. Bunăoară, în satul Malâe Alibukerki, a primit o citație profesorul de chimie Belov, în vârstă de 50 de ani, cu cancer în stadiu terminal și cazuri din astea sunt foarte multe. Bun, situația asta o cunoaștem cu toții și, firesc, am așteptat o revoltă masivă a societății ruse. Într-adevăr, proteste au fost în mai multe orașe mari ale imperiului, dar acestea au fost înăbușite relativ ușor cu o cruzime nemaivăzută. 

Mobilizarea, deci, continuă în Rusia și depășește orice imaginație: sunt avizați toți bărbații de-a valma fără niciun discernământ. Asta, probabil, se întâmplă pentru că comisariatele militare sau administrațiile locale au primit ordin de sus privind cantitatea de mobilizați pe care sunt obligați să o asigure, nu și privind calitatea acestora. Așa că, dacă la început citațiile erau înmânate pe la casele oamenilor, acum procesul a degenerat într-o vânătoare orwelliană a bărbaților oriunde s-ar afla.

La început au fost mobilizați masiv bărbații din regiunile etnice sărace precum e Bureatia. Apoi procesul s-a extins și asupra orașelor mari, inclusiv a capitalei. Reprezentanții comisariatelor și a forțelor de ordine bat la uși de dimineața devreme până seara târziu și, mai nou, vânează oamenii peste tot: la gurile de metrou, în scările blocurilor rezidențiale, pe străzi, în fața magazinelor și bodegilor unde se vinde alcool, în piețe și în aeroporturi. Un caz șocant s-a întâmplat la Ufa: avionul care urma să zboare în Antalya a fost reținut la sol, iar pasagerii - evacuați, pentru că a fost luat la comisariat pentru a fi trimis pe front copilotul. Vorba ceea: уже никто никуда не летит...

În regiunea Novosibirsk, din cauza mobilizării, e o lipsă acută de șoferi de autobuz și de personal tehnic. Acum sunt mult mai puține mașini pe traseu, iar oamenii nu mai pot ajunge acasă de la serviciu și invers. În Podolsk, angajaților la depozitul Valberiz le-au fost blocate cardurile bancare, iar când aceștia au venit la oficiu să rezolve problema, reprezentanții comisariatului militar îi așteptau acolo cu citații. 

Potrivit publicației „Petersburg News”, Sankt Petersburg nu a îndeplinit „planul” la mobilizare și, de aceea, autoritățile orașului îi bagă în sperieți atât pe angajatori, cât și pe oamenii obișnuiți, apucând tot ce mișcă în pantaloni pe străzile orașului cu ajutorul poliției. În unele cazuri „capturarea” nu se mai deosebește cu nimic de cea aplicată protestatarilor de către mascați.

Să adaug la toate astea că până și teatrele din Moscova au primit „comenzi” privind numărul de oameni care trebuie trimiși pe front - câte 11 persoane per teatru. La discreția administrației rămâne doar să aleagă cine sunt aceștia, nu și câți vor fi. De asemenea, sunt obligați să ajute autoritățile angajații hotelurilor și ai hostelurilor din Moscova. Deputatul Dumei municipale Evgheni Stupin a publicat un document elaborat de  administrația districtului Filevsky Park, în care aceasta solicită hotelurilor să-i ofere informații despre oaspeții cu vârsta cuprinsă între 18 și 55 de ani. În procesul de „mobilizare parțială” au fost implicați și polițiștii rutieri: ei opresc selectiv mașinile cel puțin pe Volgogradsky Prospekt din Moscova pentru a „verifica documentele”.

Evident, unii bărbați ripostează. Așa, la Moscova pe Bulevardul Nagorny un polițist tot aștepta șoferii de taxi care obișnuiau să mănânce la o cafenea. Le înmâna ordinul de mobilizare pe loc și astfel a reușit să racoleze mai mulți taximetriști. Dar acum câteva zile, într-o seară, a fost bătut măr de niște persoane necunoscute în măști. Și în Primorye, un comisar militar a fost găsit spânzurat de un gard.Totuși aceste cazuri nu influențează procesul prea mult. Teroarea se instalează tot mai pregnant, iar societatea zombificată de propagandă nu se poate coagula pentru o ripostă puternică.

Situațiile dezastruoase în care nimeresc bărbații după mobilizare merită o analiză separată - există deja zeci de filmulețe pe net despre debandada totală și lipsa de organizare elementară în acest sens: ei sunt nevoiți să doarmă prin păduri, n-au mâncare, apă, sunt trimiși în prima linie fără niciun fel de pregătire etc. Dar ceea ce mă surprinde nespus este faptul că, deși se plâng cu toții de condițiile inumane în care se trezesc după ce au cântat și băut prin autobuzele care i-au adus la destinație, nimeni, absolut nimeni dintre ei nu blamează războiul și nu se întreabă cum, naiba, se face că îți „aperi” Родина pe teritoriul altui stat!