Premiul Nobel pentru Pace 2022 - trofeul îmPăciuirii?

Nimeni nu contestă valoarea și ponderea în lupta contra abuzurilor dictatoriale prin care s-au manifestat actualii laureați ai premiului Nobel pentru Pace: Ales Bialiatski din Belarus și organizațiile pentru drepturile omului Memorial (Rusia) și Centrul pentru Libertăți Civile (Ucraina), dar alegereaa în sine lasă un gust amar. Cel puțin, eu îl simt.

Se spune că Volodimir Zelensky a fost inclus în lista scurtă a candidaților, dar, după cum vedem, nu a „întrunit numărul necesar de voturi”, vorba clasicului. De ce oare? Am răsucit răspunsul pe toate părțile, dar singura cauză reală este mult prea evidentă: pentru că diplomația căcăcioasă a occidentalilor în fața criminalului de la Moscova mai dăinuie în colțurile unor minți timorate. 

Astăzi și întotdeauna m-am închinat în fața oamenilor care și-au făcut vârf de lance din conștiința lor și au mers până la capăt, înfruntând regimuri autocrate, acceptând cu stoicism și demnitate detenția în schimbul umilinței. Am scris despre deținuții politici din Rusia și am urmărit cu sufletul la gură revolta belorușilor împotriva dictatorului Likashenka. Toți cei care au înfruntat aceste regimuri inumane merită Premiul Nobel pentru Pace. Toți! 

Și, da, evident, toți deținuții politici din Rusia, Belarus și din teritoriile temporar ocupate de ruși trebuie să se bucure neîntârziat de Libertate. De Pace. 

Dar astăzi acest lucru nu este posibil decât în condițiile în care Ucraina va învinge! 

Tocmai de aceea ea trebuie susținută prin toate mijloacele de care dispune occidentul, inclusiv prin premiile generoase pe care le oferă. Din păcate, imaginea unui putin sănătos la cap edificată sârguincios de Merkel, Sarkozy și alți demnitari europeni care s-au bucurat de reducerea prețurilor la gazele rusești și alte facilități, mai dă roade, mai influențează atitudinea conciliantă față de Federația Rusă. Și de aici, probabil, vine și decizia comitetului Nobel. 

Sacrificiul Ucrainei, al poporului său, pentru pacea mondială este astăzi imens, incontestabil, curajul său - inegalabil. Ceea ce face astăzi poporul ucrainean pentru a ne salva pe noi (toți!) din ghearele însângerate ale unui monstru pe care puțini au avut curajul să-l înfrunte cu toată ființa, este fenomenal. Este crucial. Este singura chezășie a instalării Păcii, liniștii și prosperării, cel puțin în Europa. Odată cu Victoria totală a ucrainenilor, vom fi eliberați de șantajul, persecuția și agresiunea teritorială a Moscovei lui putin și vom putea respira ușurați. În PACE! 

Volodimir Zelensky și poporul ucrainean trebuiau să primească Premiul Nobel pentru Pace în acest an critic pentru pacea mondială, dar decidenții nu au avut curaj să recunoască asta.
Atât am avut de spus.

Îmi iubesc ȚARA și sunt împotriva majorării cotei conținutului audiovizual de limbă rusă în Republica Moldova. Aveți ceva cu asta?

Astăzi, 5 octombrie, IREX Moldova organizează o sesiune deschisă, care permite părților interesate de a prticipa la Fondul de dezvoltare a conținutului de divertisment în limba rusă (un proiect cu durata de 22 luni finanțat de Ambasada SUA în Republica Moldova și implementat de organizația IREX) să adreseze întrebări. Întrebarea mea este simplă: WTF?!

Poate îmi explică și mie cineva de ce și de când Republica Moldova are nevoie stringentă de content audiovizual în limba rusă, după ce ani de zile am luptat pentru a ridica din genunchi și a promova, așa cum i se cuvine de drept, limba română? Puțin content rusesc avem? Ne mai trebuie oleacă? 

Eu aș înțelege dacă acest Fond ar fi orientat spre contracararea propagandei rusești, spre informarea corectă, obiectivă, a reprezentanților etniei minoritare rusești, spre demolarea, demontarea, falsurilor concepute sistemic de regimul de la Moscova ce inundă spațiul nostru informațional. După modelul canalului FREEDOM din Ucraina. Dar văd cu stupoare că „scopul proiectului este diversificarea contentului televizat de divertisment în limba rusă în Moldova prin intermediul producerii conținutului original și licențierea programelor TV regionale”. Fără nicio altă explicație... În loc să investim în divertismentul de limbă română care să concureze cu cel moscovit... 

Poate că aș fi trecut cu vederea acest accident mediatic, dar aud tot mai des că unele cercuri ale puterii sunt tot mai preocupate de creșterea volumului de conținut audiovizual în limba rusă și mă întreb de ce oare. Mai ales că, conform legislației în vigoare, nu ai cum să încaleci cu impertinență cota de 80% de produs autohton de limbă română. 

Se prea poate să fie o preocipare strict electorală pe fondul scăderii ratingurilor partidului de la guvernare în bazinul alegătorilor de etnie rusă? Nu știu. Dar ceea ce știu cu siguranță este că o putere responsabilă își crește aserțiunea populară printr-o activitate cu adevărat eficientă, prin abilitatea de a o comunica fără ezitare și minciuni de adormit copiii cu cetățenii săi, prin transparență și deschidere, prin cooptarea întregii societăți la elaborarea politicilor de guvernare, prin curajul de a asuma decizii nepopulare și a le explica oamenilor cu toate argumentele acasă, prin profesionalism și sacrificiu etc. Nu prin investiții în veșnice campanii electorale, manipulare și divertisment! Aceste investiții „inteligente” nu vor desființa corturile instalate de penalii politici în fața parlamentului, nu-i vor descuraja pe aceștia să toarne zoi în capul guvernării actuale și nu vor stopa declinul încrederii în vectorul european al Republicii Moldova! 

Ceva timp în urmă am urmărit la postul ucrainean de limbă rusă FREEDOM (înființat deschis, argumentat și fără a umbla cu abureli, tocmai ca alternativă a propagandei regimului lui putin pentru vorbitorii de limbă rusă din întreaga lume) un interviu oferit de Marat Gheliman, organizatorul forumului culturii ruse în Europa „Slovo-novo”, care, fiind născut în orașul Tighina (Bender, zice el) a primit de curând, foarte repede, cetățenia RM. 

Dânsul a vorbit cu mare entuziasm despre invitația de a se întâlni cu președinta Republicii Moldova și despre propunerea doamnei Sandu de a participa în cadrul unui grup de lucru care se va ocupa de „modernizarea culturală” a Republicii Moldova. Gheliman a rămas extrem de încântat de această întâlnire și de președinta noastră, ceea ce e ok. 

Dar ceea ce nu e chiar ok este faptul că noi, cetățenii, habar nu avem de intenția guvernării de a ne moderniza cultural și de ceea ce presupune aceasta. Păcat, pentru că propunerea de a aduce în spațiul informațional al RM canalul tv DOJDI (lucru care atunci s-a auzit la fracțiunea PAS din parlament, a fost o discuție la care a participat Gheliman) ar fi fost primită bine de societate. Asta printre alte propuneri similare, gen, inocularea ideii că opoziția ideologico-politică nu ar trebui să fie Rusia versus Europa, ci Rusia lui putin versus Rusia europeană, emise, confrom lui Gheliman, de Maia Sandu. 

Idei bune pentru asumarea publică a cărora, însă, nu există curaj. E unul din handicapurile guvernării noastre și tocmai de aceea foarte puține sau niciuna nu sunt duse până la capăt. De frica de a nu supăra pe cineva, de frica de a nu ieși din tiparul prestabilit de finanțatorii electorali, de teama de a nu pica din balansuarul dintre est și vest se recurge la manipulare, jonglare, slalom timorat printre provocări, inclusiv cea de a-i obijdui cumva pe ruși, pe de o parte, și pe români pe de alta. Da, și, probabil, pe americani pe cea de-a treia. 

Gheliman aplaudă și aceste lucruri, de fapt, atunci când apreciază entuziast explicațiile „diplomatice” oferite în acest sens de oficialii noștri: faptul că rezoluția adoptată în urma ședinței comune a legislativelor României și Republicii Moldova nu prevede niciun fel de Unire, aplanând tensiunea cu care au așteptat-o, cică, rușii de la noi; faptul că guvernarea nu aplică „măsuri drastice” (dorind să păstreze „democrația” și „pacea” etnică) privind canalele rusești de televiziune – ei nu au interzis Pervâi canal, ci doar programele de știri ale acestuia etc. Eu îl înțeleg pe el, nu-i vorbă. Dar mă înțeleg și pe mine, cetățeanul care s-a săturat să fie tratat drept un idiot util.

Racordând spusele lui Gheliman despre ceea ce a înțeles dânsul din acele întâlniri  privind situația actuală din RM în concepția oficialilor de top la ceea ce a început „a foi” acum în context, se clarifică faptul că preocuparea pentru electoratul de etnie rusă nu este de azi sau de ieri și acest lucru nu este neapărat detestabil. Dar, repet, satisfacerea exclusivă și cumva pe sub masă a mofturilor sale șoviniste nu va conduce la deșteptarea acestuia. Și, odată cu apa, va fi aruncat din scăldătoare și copilul - electoratul pro-european de etnie românească. 

Da, îmi iubesc ȚARA și sunt împotriva majorării cotei conținutului audiovizual de limbă rusă în Republica Moldova. Aveți ceva cu asta? Da? Atunci, ieșiți, bl**, și argumentați!

IUBIREA LA OAMENI. Vodka, trecutul care ne bântuie și destinul „glubincilor” rusești

IUBIREA LA OAMENI este o piesă cunoscută a dramaturgului belorus Dmitri Bogoslavsky și a fost montată în România, din câte știu, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad și la Teatrul NOTARA din București. Aseară am urmărit un spectacol montat la Chișinău de un regizor tânăr, care a reușit să mă intrige prin soluții artistice curioase, pre nume Nicolae Neghin. El face și unul dintre rolurile esențiale. Am înțeles că este, de fapt, lucrarea de licență a unei trupe de actori în devenire (dar și bine cunoscuți deja publicului nostru, precum e Ana-Sia Cărăuș), absolvenți proaspeți ai AMTAP. Nu știam acest lucru când a început spectacolul și de aceea nu-mi puteam explica senzația de o ușoară cruditate a acestuia. Am justificat-o, însă, imediat - e firesc să ai emoții, să ai nevoie de puțin timp ca să scapi de ele ca să intri apoi în deplinătatea trăirilor eroilor, atunci când experiența încă nu te ajută, în debutul acestei grele, tare grele profesii de actor.

Dincolo de acest mic apropo, vreau să felicit trupa. A reușit ușor, ușor, să fascineze sala. A reușit să uite de spectatori. A reușit să iubească, să urască și să-și ducă poverile personajelor ca și cum ar fi ale ei. Satul acela dintr-o „glubincă” rusească, adus pe scena teatrului Eugene Ionesco din Chișinău, cu dramele sale înecate în căldări de vodcă și bere, satul acela încearcă să iubească, încearcă să fie fericit. Fiecare om în felul său.

Liusika are un bărbat alcooloc, violent, posesiv, cu care a făcut un copil. Duce o viață derizorie plină de abuzuri și, până la urmă, îl ucide pe Kolea, soțul său. Serioja, polițistul comunitar, o iubește pe Liusika din adolescență și, deși află că este o criminală, se însoară cu ea. Și ceilalți eroi se confruntă cu drame personale, dar toate sunt interpătrunse de aceeași sete de a iubi și a fi iubit. Trecutul, însă, nu se vrea uitat, oricât s-ar strădui inima secată de suferință... Iubirea la oamenii aceștia este o iluzie sugrumată de dramatism și tristețe. Există vreo speranță pentru ei? Nu știu... Găsiți-vă propriile răspunsuri...

Mă bucur mult că Teatrul Eugene Ionesco oferă scena sa tinerilor regizori. Ei au nevoie de susținere și de loc (da, fizic!) pentru exprimare. E un lucru extrem de benefic pentru generațiile de oameni ai teatrului educați aici, Acasă, care trebuie susținuți, chiar dacă lumea în jurul nostru seamănă a se prăbuși. Iubirea la/de oameni este parte intrinsecă, vrem sau nu vrem, a tot ce înseamnă a fi ființă umană și felicit echipa teatrului pentru această flexibilitate și deschidere în care ea se poate manifesta pe deplin!

Nu am avut un program din care să înțeleg exact cine și în ce rol a fost distribuit, dar o listă de actori pe care să-i puteți aplauda cu mare drag și lacrimi de emoții autentice, vă dau: Alexandru Berbinschi, Ana-Sia Cărăuș, Andrei Chira, Nicolae Neghin (el și regizor, și Kolea), Veronica Odagiu, Iurie Pascar, Marina Rotaru, Dorina-Beatrice Timciuc. Felicitări tuturor!

Un câine bătrân care urlă, plângând, pe ruinele casei în care a fost spulberată familia sa... Să ierți? Cum?!

Contraofensiva surprinzătoare a ucrainenenilor și protestele împotriva mobilizării din Rusia, reprimate crunt de forțele de ordine care îl slujesc în continuare pe satrapul din buncăr, au ținut titlurile zilei în ultimul timp. Dar paranoia lui putin mă întoarce mereu la crimele pe care continuă să le comită cu disperare și ferocitate soldații ruși în Ucraina. Deja putin nu mai are încredere în  propriul minister al apărării, în corpul superior de comandă al armatei sale de orci. În calitatea de comandant suprem, el emite ordine contradictorii și, probabil, a început să comunice direct cu comandanții ruși de pe teren. Astfel, atacurile feroce asupra infrastructurii civile și oamenilor pașnici din Ucraina ating din nou cote apocaliptice. 

29 septembrie 2022, Nikolaev,
stație de transport public

Vitali Kim anunță că și la Nikolaev noaptea a fost grea: cel puțin opt persoane au fost rănite după ce o rachetă a nimerit într-un bloc rezidențial cu nouă etaje. Amintesc că aseară, ca urmare a bombardării orașului, a avut loc o explozie în zona unei stații de transport public în urma căreia 3 persoane au fost ucise pe loc, iar 12 au fost rănite...

Doar în ultimele ore au fost bombardate șapte comunități din regiunea Sumy: în satul Pavlovka au fost distruse cinci case de locuit, sunt persoane rănite, iar una a decedat din cauza rănilor în drum spre spital. Liniile electrice și internetul au fost din nou deteriorate în mai multe localități. Trupele ruse au  atacat cu rachete și orașul Zaporojie- există oameni răniți și acolo, datele se precizează...

Tot ieri, în apropiere de orașul Zaporojie, rușii au bombardat un convoi de mașini cu civili care încercau să-și scoată rudele din teritoriile ucrainene ocupate. 30 de morți (inclusiv doi copii) și 92 de răniți... cifre preventive deocamdată. Atacul a venit la o zi după ce dictatorul rus a anunțat că va semna declarația de anexare a regiunilor ocupate, inclusiv a regiunii Zaporojie. Russkii mir...

Krym... No comment

La Dnipro, în urma atacului nocturn cu rachete Iskander, cel puțin trei persoane au murit și alte cinci au fost rănite. O întreprindere de transport a fost distrusă: au ars 52 de autobuse, altele 98 sunt deteriorate substanțial. În plus, au fost de-a dreptul mutilate mai multe blocuri supraetajate, un gimnaziu, un magazin și câteva clădiri administrative. 

Cel mai strașnic, totuși, a fost să aflu că acolo, ieri, o rachetă a nimerit direct într-o casă privată, nimicind-o complet. Toată familia a fost, pur și simplu, spulberată. S-a evaporat într-o clipă!
 

În urma acelui atac, au murit patru persoane: doi copii, mama și bunica lor, povestește primarul orașului Dnipro Boris Filatov: „A fost până nu demult o familie... Când a început războiul, mama a decis să mute copiii de pe bulevardul Polya într-un loc mai sigur. În sectorul privat. La bunica. Astăzi, o rachetă rusă a lovit în plin casa lor... Oamenii s-au evaporat literalmente. Bunica Alla, mama Natasha, fiica Vasilisa de 12 ani, băiețelul Ivan de 8 ani. Și cățelușul Jack.” 

„Când au sosit salvatorii, pe ruine l-au găsit doar pe bătrânul câine Krym. Stătea acolo și urla... Apoi a venit tatăl copiilor. El luptă pe front în Forțele Armate Ucrainene. Sub Liman. Vă rog, se poate să nu mai continui?”, a mai scris Filatov.

Krym în primele clipe după atac...

Krym (născut în Crimeea, de unde i se trage și numele) a fost preluat de veterinarii de la „Zookontroli”. Ei spun că, în urma tragediei, câinele s-a ales cu o contuzie și insuficiență cardiacă. „Îi este foarte frică”- spun veterinarii, care fac tot posibilul să-l stabilizeze cu preparate cardiace... 

Cum e posibil așa ceva?! O cuprind pe Greta, care e la fel de roșcată - seamănă cu Krym... Îl pup pe Darius care, probabil, e la fel de mic ca și Jack... Se poate și eu să mă opresc aici?..

Am zis să nu mai „ating” politicul din RM, dar a ieșit Angela Merkel și ne-a avertizat să nu ne jucăm cu putin. Și m-a enervat, mama mă-sii!

M-am expus (în ambele sensuri ale cuvântului) nu o singură dată privind influența nefastă a strategiei geopolitice a ex-cancelarului german, Angela Merkel (inclusiv asupra politicului moldovenesc) în contextul eforturilor sale de a-l umaniza și a-l integra pe putin în sistemul european de guvernare pe toate dimensiunile acestuia. Cea economică a fost aproape fatală pentru toate statele civilizate de pe vechiul continent. Dependența energetică (exagerată și
nejustificată) de Rusia clatină și acum (când, fiind conștientizată, este demolată în mare grabă) bazele stabilității relative a bunăstării în UE. Politicile de îmblânzire a bestiei prin concesii, de scărpinare dulci după ureche și de oferire generoasă a jucăriilor pe care aceasta pune ochiul său însângerat, au condus la dezastrul pe care îl trăim astăzi cu toții, în moment ce doamna Markel se bucură de pensia binemeritată. 

Din păcate, înainte de a pleca din funcție, bănuiesc că dânsa a avut grijă să „pieptene” și elitele politice din Republica Moldova, astfel încât să asigure preluarea puterii de către un singur partid, loial moștenirii sale de conlucrare inteligentă, ca să zic așa, cu monstrul de la răsărit. Grea povară: să împaci principiile democratice pe care se bazează sistemul politic din UE cu dictatura și aplecarea dizgrațioasă către șantaj (nu doar energetic) a lui putin este, realmente, o măiestrie ce frizează magicul. 

Războiul din Ucraina, însă, a cutremurat atât de tare tot ce a construit în context Angela Merkel timp de 16 ani, încât puzzle-ul s-a prăbușit. Buffff! Iar după ce am tușit cu toții, înecați de praful de moloz, am zărit orizonturile reale: pe nesimțite, cât am stat noi frumușel crăcănați între est și vest, fluturând atent și exact cât ni s-a permis steagurile europene, putin a beneficiat de organele noastre genitale (expuse, nu-i așa?) cum i-a poftit văzul ochilor și dorința inimii. 

Paradoxul este că tragedia ucrainenilor a fost cumva benefică pentru noi: am fost impuși de situație să susținem o singură parte. Și nu am avut de ales (doare, dar ne retragem piciorul înțepenit, proptit în est, altfel riscăm să rămânem ologi). Astfel, situația ne-a impus să interzicem panglicile colorado și simbolurile fascismului rus, să solicităm accederea în comunitatea UE, să sprijinim plenar Ucraina, să avem discursuri clare anti-război și pro integrare în instuțiile europene etc. Totuși, în aspect intern, lucrurile trenează și frica de acțiuni dure, clare, fără echivoc, mai dăinuie, chiar dacă intențiile bune au fost expuse repetat în materie de discursuri.

Să fie clar - mă bucur enorm că Dodon nu mai e la guvernare. Bine, faptul că stă acum bine-mersi, într-un arest confortabil la domiciliu de unde este lăsat cu generozitate, să apară cu nica pe ceas în titlurile zilei din mass-media autohtonă, de unde îi tot dă din degețelu-i puhav actualei guvernări, mă cam revoltă, dar nu o voi face acum pe experta în jurisprudență - nu sunt și asta e! O fi nevoie de timp ca să aduni dovezi pe toate capetele de acuzare. Trec (mama mea de generoasă!) și peste corturile mercenarilor lui Șor care urâțesc centrul Chișinăului și cresc în sondaje un partid criminal - să zicem că de vină e democrația. Dar nu pot ignora faptul că, din prostie, din obișnuința de a fi strâmbănogi geopolitici sau din niște interese personale obscure, negocierile cu Gazpromul rusesc au fost o catastrofă - suntem în continuare ostaticii energetici ai Rusiei și - culmea! - ai Transnistriei, plătim enorm pentru gazele care, e adevărat, au ajuns la prețuri exorbitane peste tot în Europa, dar la noi ca la nimeni, unde mai pui că uzina de metale din Râbnița funcționează în continuare, ignorând cerințele de mediu, pompând bani în buzunarele unui oligarh rus care-l susține pe dementul din buncăr...

Am zis că nu mai scriu despre politicul nostru (cel puțin - intern). Atât timp cât continuăm să fim răzlețiți după o campanie electorală în care trollingul, fanatismul militant și agresiunea verbală au bătut toate recordurile, cât puterea nu este capabilă să ne unească printr-o idee națională și o comunicare transparentă, sinceră și cu adevărat respectuoasă pentru cetățenii care nu se regăsesc cu tot cu potroace în adulația pentru „eliberatorul mitic”, critica constructivă este ineficientă. 

Dar am făcut această excepție pentru că, iată, Angela Merkel iese din nou în lumina reflectoarelor și ne avertizează că putin nu glumește, nu blufează atunci când ne amenință cu un atac nuclear și trebuie să ținem cont de asta. Adică să nu-l mai supărăm pe băiețelul ăsta imprevizibil și să nu împingem lucrurile spre victoria totală a Ucrainei? Să fie mai maleabil Occidentul cu acest dement? Să ne crăcănăm din nou? Așa să înțeleg?! 

„Bravo, Lika!” Ahedjakova licitează statueta NIKA pentru ajutorarea deținuților politici

Liya Ahedjakova a oferit o statuetă NIKA (un fel de OSCAR al Academiei Ruse de Artă și Știință a Cinematografiei) pentru a fi licitată în sprijinul prizonierilor politici din Federația Rusă, inclusiv al celor care s-au opus vehement războiului din Ucraina. Ea a obținut trei premii NIKA pe parcurusl activității sale, iar cel oferit pentru licitație a fost câștigat pentru rolul său secundar din filmul - o
tragicomedie socială fantastică - realizat în 1991 de marele regizor rus Eldar Reazanov „Небеса обетованныe” (Raiul promis). 

Într-un video scurt care precede această jertfă de creație, Liya Ahedjakova spune așa:

„Desigur că aș vrea să-i pot ajuta și pe Navaliny, și pe Yashin, și pe Gozman și pe toți acei care și-au pierdut libertatea pentru că și-au permis să spună ceea ce simt, ce gândesc, de ce îi doare sufletul... Și eu acum caut cuvintele potrivite ca să nu fiu închisă pe 10 ani!.. Eldar Alexandrovici (Reazanov - n.n.) ar fi spus: „Bravo, Lika!” Mă gândeam la început să-mi astup pur și simplu gura cu scoch și să cuprind în brațe acest premiu scump pentru mine. Dacă el vă va fi de folos, și eu și Eldar Alexandrovici vom fi bucuroși!”

Pentru conformitate: astăzi în închisorile ruse sunt deținuți, printre multe alte personalități ale vieții politicie și publice, care au continuat să spună adevărul despre război și despre regimul inuman instaurat de cel care a ocupat fotoliul de președinte al Federației Ruse mai bine de 20 de ani:

Ilya Yashin – om politic, politolog, scriitor, deputat în consiliului municipal al districtului Krasnoselsky;

Leonid Gozman – om politic, președinte al mișcării Uniunea Forțelor de Dreapta;

Vladimir Kara-Murza – om politic, scriitor, istoric, coleg de luptă cu Boris Nemtzov;

Andrei Pivovarov – om politic, membru al organizației „Rusia deschisă” fondată de Mihail Hodorkovski;

Alexandra Skoncilenko – artist plastic, muziciană, care plasa mesaje anti-război pe etichete într-un lanț de magazine rusești din Petersburg;

Frații Aziz și Asan Ahmetov și mulți ali activiști – tatari din Crimeea;

Nariman Djelyalov  -  șef adjunct al Mejlis-ului (adunarea populară) tătarilor din Crimeea;

Serghei Furgal – om politic și de stat, ex-guvernator al regiunii Khabarovsk;

Oleksandr Marchenko – om politic ucrainean, expert în strategie politică, activist pentru drepturile omului, ex-deputat în Rada Supremă a Ucrainei, arestat în Rusia pentru „spionaj”...

Mii, mii de oameni, inclusiv protestatari împotriva războiului din Ucraina arestați pe parcursul acestui an, sunt deținuți în închisorile din Rusia și din teritoriile ucrainene temporar ocupate de ruși. Deținuți politici de azi și de ieri, cu ani grei de supliciu inuman în față, dar care nu renunță la statutul lor de Om, care continuă să lupte și din detenție. 

Nu ne rămâne decât să fim demni de sacrificiul lor, de exemplul pe care ni-l dau – fiecare cu ce și cum poate, să contribuim la demontarea regimului de la Kremlin, care ne ține ostatici ai întunericului.

Raiul Patriarhului Bisericii Ortodoxe Ruse Kirill nu este și Raiul meu!

Cu tot respectul pentru credincioșii veritabili, îndrăznesc să spun că biserica rusească ca instituție de cult trebuie interzisă în țările care pretind a fi democratice. Se cunoaște foarte bine că în fostele republici sovietice mitropoliile bisericii ortodoxe ruse au fost și continuă să fie niște organizații menite să mențină influența Moscovei asupra acestor state care și-au declarat independența edificată pe principii democratice.

Mitropolitul Vladimir al nostru, pardon, al lor, a demonstrat repetat că instituția pe care o conduce nu este deloc în afara politicii pro-ruse în Republica Moldova și chiar s-a implicat cu mult zel și în campanii electorale. Ba, decorându-l pe banditul Machena cu Ordinul Recunoștinței chiar în pușcărie, acolo unde proaspătul și cuviosul „creștin” își ispășește pedeapsa pentru furturi în proporții deosebit de mari, șantaj, estorcare de bani de la deținuți și rudele acestora și chiar asasinate, a ajuns de toată jena, recent.

De fapt, lista erorilor politice ale mitropoliei o poate încropi oricine, așa că trec direct la subiectul care m-a revoltat de curând - reacția lui Gundeaev, patriarhul rus, la mobilizarea din Federația Rusă. O consider ipocrită, sfidătoare și străină credinței creștine.

Ce a spus Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse Kirill (Vladimir Gundeaev) în acest context? A spus că în timp ce îndeplinește „datoria militară”, „fratele” rus se sacrifică, deci își spală toate păcatele comise anterior. 

Mai mult ca atât, al a afirmat că precum Hristos a înviat, așa va învia fiecare din militarii ruși care vor muri în Ucraina și va ajunge cu siguranță în împărăția cerurilor alături de Dumnezeu: „Viața e eternă și de aceea mergeți cu încredere să vă îndepliniți datoria militară și ținenți minte că dacă vă jertfiți viața pentru Patrie, veți fi alături de Dumnezeu în împărăția Lui cerească, în slava Sa și în viața Lui veșnică!” Altfel spus, mergeți, oilor, în gura lupului, omorâți-i pe ucraineni și nu cârtiți, că e „tăt normal”, veți ajunge în rai, зуб даю!

Știți, dacă în împărăția cerească vor ajunde cu surle și trâmbițe îngerești măcelarii din Bucea, eu, una nu vreau să-mi petrec eternitatea acolo. Acest rai proclamat de Biserica Ortodoxă rusă prin patriarhul său, nu este pentru mine, NU ESTE RAIUL MEU!

Mobilizarea. Ce facem cu rușii care fug de ea în Europa?

Mă uit la modul în care decurge mobilizarea așa-zis parțială în Federația Rusă și am o singură întebare: oare aceste hoarde de mujlani (că nu mi se întoarce limba să le spun bărbați majorității dintre ei) care, amețiți de vodkă amestecată cu bere, își urlă, hlizindu-se, supremația și „determinarea” de a le o arăta „hoholilor” pe mama lui Kuzea, nu înțeleg că ei deja sunt morți? MORȚI?! Ascult femeile care-i îndeamnă să meargă la război pentru că „ты что, не мужик?!” și mă întreb dacă ele înțeleg măcar pentru o clipă că-și trimit soții la măcel și nu vor avea nici ce înmormânta pentru că „своих не бросаем" este o cacealma inventată de piariștii lui putin? 

„Великая страна"? „Великий народ"?! Acum sunt mai sigură ca niciodată că niciun zid și niciun țarc nu va apăra Europa și lumea de acest „великий” cancer. Doar o înfrângere militară totală, dezastruoasă, fatală, a lui putin și a regimului său va salva omenirea. O înfrângere militară urmată de detronarea imediată a nebunului și dezintegrarea imperiului. Altfel, nu vom scăpa de molimă. Și chiar m-am săturat până peste cap să fiu ostatica ei. Căci, ce altceva am fost și mai suntem de secole prin anexarea Basarabiei, deportări, foamete, rusificare, deznaționalizare, decapitare intelectuală, falsificare a istoriei, războiul din Transnistria, dodoni, bătârnci, panglicari de colorado, șantaj energetic etc etc?!

Dincolo de empatia și suferința mea pentru fiecare ucrainean atins de oroarea acestui război, mă dor nopțile de nesomn și pentru rușii care au curajul să protesteze. Îmi stăruie în urechi țipetele groaznice ale tinerei băgate în dubița poliției moscovite - ce-i făceau acolo de striga așa?! Urăsc nămilele echipate ca niște robocapi oriunde ar fi - Moldova, Belarus, Federația Rusă - sunt lașii în spatele cărora se ascund regimurile inumane, sunt lașii pe care îi plătim din impozitele noastre pentru ca să fim maltratați și chiar uciși în numele proliferării unor puteri banditești. 

Glorie eternă tinerei ucise cu lovituri ale bastoanelor de cauciuc la Moscova de acești lași, doar pentru că și-a dorit o viață decentă, liberă, demnă! Curaj celor care luptă împotriva lui putin, cu riscul de a fi închiși, așa cum luptă astăzi sute de femei din Yakutsk care au înconjurat polițiștii cu o „horă” - un dans popular numit osuokhai -  scandând „Nu genocidului!” și „Nu războiului!” Recunoștință enormă personalităților care nu s-au temut să spună adevărul, fiind siguri că vor avea de pătimit, că vor face ani grei de pușcărie pentru „defăimarea armatei ruse”. 

Acum Europa se frământă și se întreabă dacă e cazul să le deschidă granițele rușilor care fug de mobilizare. Părerea mea este că această problemă trebuie soluționată extrem de atent, astfel, încât să nu li se permită intrarea în această zonă liberă vatnicilor care până mai ieri ZZbierau de pe divane că armata rusă luptă cu NATO în Ucraina și că genocidul ucrainenilor este pe deplin justificat. Acești apărători împuțiți ai regimului lui putin, acești susținători exaltați ai ororilor comise de ruși la Bucea și Kramatorsk, nu au ce căuta în Europa. Și nu doar pentru că i-aș detesta eu sau alții ca mine. Este vorba și de chestii pragmatice aici: contaminarea masivă cu această boală incurabilă precum este șovinismul pestilențial al velico-rușilor ar amenința puternic democrația și pacea în Europa, ar crea tensiuni majore între ucrainenii refugiați și fasciștii ruși strecurați în acest spațiu dintr-o mărinimie și naivitate, scuzați, imbecilă, a oficialilor europeni care încă n-au înțeles bine gradul de descompunere, orci-zarea și zombificarea societății ruse. De departe nu toți cei care fug, panicați, de mobilizare sunt cetățeni care, implicit, condamnă războiul declanșat de putin în Ucraina.

Se pare că, în acest context, georgienii au găsit o soluție bună: la graniță rușii sunt trecuți prin testul la poligraf și, astfel, căcănarii pro-putiniști sunt developați și trimiși acasă. Nu mai zic de cei care, în panică, uită să dezlipească „Z”- urile de pe automobile. 

Cei care au susținut războiul nu trebuie să aibă acces la valorle democrației, nu au niciun drept să se bucure de viața lor biscisnică în Europa, în timp ce sute de copii ucraineni, omorâți cu bestialitate și fără nicio milă, zac în pământ, în moloz și în gropi comune anonime! În timp ce comportamentul animalic al invadatorilor ruși frizează nebunia generală a unui regim care aruncă omenirea în prăpastie. 

Plâng de fericire. 215 Eroi ai Ucrainei, printre care și comandanții Azovului au fost eliberați!

Svyatoslav „Kalina” Ponomar

Nu cred că am plâns atât de fericire din 24 februarie încoace. S-a întâmplat ceea ce mulți dintre noi, hai să fim sinceri, nu am mai crezut să se întâmple - au fost eliberați din captivitate 215 de Eroi ucraineni, printre ei militari, polițiști, membri ai gărzii naționale, grăniceri, soldați, vameși, civili. Și cel mai important este că au fost scoși din prizonierat mulți apărători ai Azovstalului. Printre ci - cei, soarta cărora am urmărit-o îndeaproape în acele zile dramatice de enormă tensiune când oțelăria din Mariupol se transformase în simbol al rezistenței eroice a poporului ucrainean în fața hoardelor de criminali ai regimului de la Kremlin.

Mykhailo Dianov

Ce să mai întind vorba, sunt în culmea fericirii, în special, pentru că au fost eliberați cinci comandanți ai eroicului Azov (trei ai regimentului și doi - de brigadă) cei cărora rușii le pregăteu cuștile de fier și un tirbunal „exemplar” al nazzismului ucrainean în teatrul dramatic din Mariupol, „reparat” în mare grabă: Denis „Redis” Prokopenko, Svyatoslav „Kalina” Ponomar, Oleg Khomenko, Serghei „Volyna” Volynsky, Denis Shlega. A ajuns în siguranță acasă și „Ptashka”- Kateryna Polishchuk- cea care nu doar le salva viața fiind paramedic, ci le alina și inimile eorilor din Azovstali, cântându-le în catacombele întunecoase. S-a văzut pe pământ natal și Maryana Mamonova, însărcinată acum în luna a opta: împreună cu alți medici ai spitalului din Mariupol, rușii au luat-o ostatică încă în aprilie. De asemenea, au ajuns acasă și seful politiei din Mariupol, Mykhailo Vershynin, precum și Mykhailo Dianov, sergent superior al Brigăzii 36 din Marina ucraineană, poza căruia (făcută în ultimele zile înainte de predare) a făcut înconjurul lumii. Fotograful însuși, Дмитро „Orest” Козацький, este și el acasă. Da, să nu uit și de cetățenii străini eliberați: cinci britanici, doi americani, un marocan, un suedez și un croat. Printre ei și cei care au fost condamnați la moarte în așa-numita DNR.

Denis „Redis” Prokopenko

Pentru conformitate: cei cinci comandanți ai Azovului au fost schimbați pe 55 de prizonieri de război ruși, iar alți 200 de prizonieri ucraineni - pe aliatul ucrainean și cumătrul lui Putin, Viktor Medvedchuk, arestat la mijlocul lunii aprilie în Ucraina - o nimicăciune din care a fost stors tot ce se putea și prezenta interes informațional pentru Ucraina.

Am urmărit dialogul lui Zelenschy cu cei cinci comandanți eliberați, care vor rămâne în Turcia în condiții de securitate și confort până la sfârșitul războiului (termeni agreați în acordul de schimb de prizonieri, care includ, însă, revederea cu membrii familiilor lor). De la începutul războiului nu l-am mai văzut pe președintele ucrainean atât de obosit - îi picau efectiv ochii în gură de nedormit ce era. Dar un lucru este cert - este om de cuvânt și va face tot ce e omenește posibil și chiar imposibil pentru a-i scoate din captivitate și pe ceilalți eroi ai Ucrainei, așa cum a promis. 

Kateryna „Ptashka” Polishchuk

Nu-mi pot imagina ce muncă enormă a stat luni de zile în spatele acestui schimb de prizonieri - cel mai de amploare dintre toate. Au fost implicate puteri, organisme, state despre care, probabil, nu vom afla niciodată totul. Schimbul a fost ținut secret până în ultima clipă. Primele date despre el s-au scurs în presa ucraineană și canalele Telegram abia miercuri seara, 21 septembrie. Oficial, autoritățile ucrainene au confirmat schimbul abia după miezul nopții, când președintele Volodymyr Zelenschy și șeful biroului său, Andriy Yermak, au discutat on-line cu cei cinci comandanți ai Azovului și oficialii ucraineni care au participat nemijlocit la procesul de îndeplinire a condițiilor acordului. 

P.S. Eliberarea Eroilor ucraineni pe fundalul istericalelor asurzitoare ale vatnicilor ruși care se pișă pe ei de frica să nu fie trimiși la război (citește:moarte sigură), a cozilor infernale la ieșirea din Fedrația Rusă, a protestelor împotriva războiului și a mobilizării începute ieri de cetățenii, hai să credem, deșteptați, în orașele-cheie ale țării-agresoare... Ah, ce zi, ce zi!