Totuşi, nici nu se observa că am deposedat poalele copacului de floare, atât de generos a rodit. Mirosul de floare de tei mă urmăreşte şi acum, după ce am înşirat-o în pod peste două ediţii de vineri ale „Jurnalului de Chişinău”.
Când veneam spre casă, o vecină m-a întrebat impacientată: „Voi aţi scos ceapă de pe lot?” Din câte ştiam, mama nu făcuse aşa ceva. „Păi, să-i spui că cineva i-a furat ceapa!” Hopa! Ieri puii, azi ceapa… Parcă nu aveam probleme de atitudine faţă de ziua de marţi! În fine, reacţia mamei a fost dură, dar suportabilă. Au fost atinse şi forţele de ordine, care nu-şi fac treaba, deşi sunt plătite din banii contribuabililor. Dar şi hoţii, care se căpătuiesc pe seama muncii altora. Aceştia şterpelesc ceea ce muncesc părinţii noştri la ţară şi ne vând „producţia” (nouă, copiilor) la oraş. Hă-tu-i!
Tata a întors chipiul cu cozorocul la ceafă şi a emis o idee în vederea soluţionării problemei. „Ar trebui să stropim în jur cu căcat… dar n-avem WC afară!” Pentru veridicitate trebuie să recunosc că avem, dar îl folosim mai rar, aşa că nu există suficient „material lucrativ” acolo.
Vorba e că pe timpurile când tata era director de liceu, cineva tăia brazii din parcul şcolar (era iarnă). Au încercat să pună pază, să se plângă la primărie, să injure ca între bărbaţi… Nimic nu a funcţionat. Şi atunci unul din profesori a avut revelaţia! Evrica! Până în seară toţi brazii au fost unşi cu…peria. Singurul brad tăiat după asta a fost găsit chiar lângă gardul liceului. Probabil, a durat ceva timp până când pojghiţa cu pricina s-a dezgheţat "îmbrăţişată cu căldură" şi omul şi-a dat seama de unde vine mirosul!
Oare senzaţia olfactivă l-o fi urmărit şi pe el la fel de insistent, precum pe mine mă îmbată şi acum mirosul de floare de tei?