Vino, vino, printre flori! Nu te teme c-ai să mori! (cântec popular)

Se pare că în postarea precedentă mi-am permis luxul de a fi optimistă. Exagerat de optimistă...Doamna Veronica Bacalu nu vine la Chişinău. Cel puţin deocamdată. Asta înseamnă că data alegerilor prezidenţiale rămâne a fi o nebuloasă politică. Mihai Ghimpu nu doreşte să voteze "mâţa în sac", iar Vlad Filat nu vrea în ruptul capului să invite candidatul la Chişinău doar pentru a satisface curiozitatea colegului de alianţă. Ştiinţa psihologică ne învaţă că bărbaţii rămân copii toată viaţa, doar că îşi schimbă jucăriile pe unele mai mari şi mai scumpe. Nu insinuez nimic, doar încerc să înţeleg logica evenimentelor.

Mihai Ghimpu îl detestă pe Vlad Filat pentru că acesta "îi dictează". Vlad Filat nu cedează nici el pentru că nu-l consideră pe Mihai Ghimpu suficient de "greu" în politica moldovenească. De fapt asistăm la o luptă infantilă a orgoliilor.

Singura care poate să ne scoată din impas este doamna Bacalu, cred eu. Dacă îi pasă de soarta RM, Veronica Bacalu nu ar trebui să aştepte invitaţia oficială a lui Filat pentru a-şi vizita ţara. Şi nici nu e nevoie să accepte ipostaza de victimă a lui Ghimpu. Nimeni nu-i cere asta. Un potenţial preşedinte de ţară poate şi trebuie să accepte orice întâlniri cu alegătorii săi, dacă asta o cere situaţia. Nu văd nimic umilitor în asta. Evident, cine nu şi-ar dori să intre în Chişinău ca şi Cleopatra în Roma? Victorioasă, intangibilă şi fastuoasă? Dar Chişinăul , din păcate, nu e Roma. 

Chişinăul e capitala unui stat mic şi indecis, care se frământă în căutarea numărului de telefon al ambulanţei. Politicienii nu-l ajută deloc, pentru că fiecare are cartea sa de telefoane cu numere de telefon care nu coincid...

Deci, care e soluţia? Poate ar fi cazul să organizăm o strângere de fonduri pentru a-i înlesni doamnei Bacalu vizita la Chişinău, iar invitaţia să i-o facem noi, cetăţenii RM?

Primăvară în ţară sau Mihai Ghimpu şi mirele

De ani buni istoria politică a Republicii Moldova a acumulat maxime şi aforisme care, probabil, ar umple deja câteva volume bune. Printre ultimele sunt cele cu călcatul pe lopată şi mâţele din sacii partidelor din AIE - vorbe de duh de-ale lui Mihai Ghimpu, liderul PL. Dar, dincolo de vorbe năstruşnice, pre(în)tinsele negosieri politice provoacă deja (cronic!) o senzaţie de discomfort. Pentru că avem multe experienţe (totul e posibil în Republica Moldova!), când interesele de grup au pereclitat absolut spectaculos şi, din păcate, nefericit, procesul politic autohton.  Şi nu e cazul s-o facă şi acum.

Chiar dacă  nu este neapărat panacee pentru toate problemele societăţii noastre, alegerea preşedintelui este acel prim pas absolut necesar pentru stabilizarea situaţiei politice şi reabilitarea imaginii  RM. Se pare că (în sfârşit!) componentele AIE au realizat clar că nu există alternativă. Nu mă refer la apariţia bruscă a unei conştiinţe naţionale supreme în partidele alianţei. Motivul ar putea fi mult mai elocvent şi...prozaic - un preşednte ales înseamnă şansă de supravieţuire pentru ele. Pentru fiecare în parte.

Atunci de ce Mihai Ghimpu continuă să ne ţină pe jar şi se erijează în postura unei mirese capricioase? Să vedem... Pentru că nu i s-au oferit suficiente garanţii pentru eventuale funcţii importante în stat? Pentru că vrea să compenseze greşeala de a nu fi participat la identificarea candidaturii comune pentru fotoliul de preşedinte? Pentru că e firesc să vadă cu cine se căsătoreşte înainte de nuntă? De fapt, şi cetăţenii RM (în calitatea lor de nuntaşi) şi-ar dori să cunoască mai bine mirele. Ca să estimeze cât pun pe masă şi cum vor petrece la nuntă.

Până aici suspiciunea liderului liberal poate fi înţeleasă. Dacă e până aici...
Oricum, deznodământul e aproape - se aude că doamna Veronica Bacalu vine la Chişinău. Argumentele în favoarea unui asemenea preşedinte de ţară sunt (cel puţin până la o probă contrarie) solide. Plus la toate (inteligenţă, competenţă, afirmare şi susţinere internaţională) contează mult că mirle nostru este...femeie. Eu zic că un cadou de primăvară mai frumos pentru doamnele şi domnişoarele din RM mai rar...

Meaaaau!

Pisicile au invadat oraşul Chişinău. Ba chiar întreaga republică! Motani graşi cu colacii furaţi din cozile câinilor (jigăriţi din cauza crizei politice şi economice) umblă pe străzi şi se gudură pe lângă politicienii noştri. Luaţi-mă pe mine! Uitaţi-vă la mine! Nu-i aşa că sunt gras şi frumos, cel mai frumos? Daaa, de-a mai mare dragul! 

Deci, chiar dacă zvonul că motanii şi mâţele nu vor mai ieşi din ascunzişuri ne-a speriat puţin, acesta s-a dovedit a fi fals. Problemă e doar incompatibilitatea viziunilor estetice ale politicienilor noştri. Unii consideră că un motan frumos e acel care are multe pete, altul - că e cel in dungi, al treilea - că roşcaţii au ieşit din modă, al patrulea crede că un motan valoros trebuie să fie gras, al cincilea zice că are dreptate primul...

Există şi din acei care tac deocamdată. Şi aşteaptă să fie dezlegaţi la gură toţi sacii. Căci, am uitat să vă spun, felinele noastre sosesc la oamenii politici în saci de lux. Ca să nu-i vadă nimeni! Ca să fie mai surprinzătoare apariţia în public....Ta-ta-taaaam!

De ce Mihai Ghimpu nu calcă pe lopată

Nu zic că moldovenii aşteaptă să fie ales preşedintele RM cu sufletul la gură. Cred că s-a şi creat un soi de imunitate "emoţională" faţă de criza politică. Totuşi, o parte activă a populaţiei este afectată de această dilemă sâcâitoare şi conştientizează importanţa luării unei decizii în acest sens. Un preşedinte ales ar însemna în primul rând sfârşitul unei lungi agonii electorale, în al doilea - stoparea declinului catastrofal al încrederii în clasa politică moldovenească, în al treilea rând s-ar putea să fie salvată (reabilitată) ideea de stat democratic, democraţie în general, ca argument al bunăstării. În al patrulea rând am scăpa (în ceasul al doisprezecelea?) de stigmatul ruşinos al imaturităţii politice crase în opinia europenilor. Ar fi infantil să credem că râurile de lapte şi-ar deschide izvoare nebănuite pe aici, dar totuşi...

În acest moment asistăm la un proces spasmotic de soluţionare a problemei respective. Clasa politică s-a copt. Până şi ea înţelege că inactivitatea în această problemă va fi devastatoare pentru actuala alianţă de guvernare. Alegerile parlamentare ar schimba vizibil raportul de forţe în legislativ. Nu zic că cei decepţionaţi de "democraţi" ar vota pentru PCRM. Ei pur şi simplu nu ar mai vota pentru nimeni, adică ar ignora scrutinul. Şi de această dată revenirea comuniştilor la putere ar însemna un dictat roşu de lungă durată. Mult mai lungă decât o generaţie de politicieni incapabili să găsească un compromis.

Deci, ce se întâmplă dincolo de aparenţe? Faptul că trei grupări politice sunt solidare în stabilirea datei alegerilor e salutar. Dar... singura garanţie că preşedintele va fi ales, nu este neapărat stabilirea acestei date de către Parlamentul actual, ci, înainte de toate, identificarea unui candidat convenit de comun acord între Filat, Lupu, Ghimpu şi Dodon. Or, despre acesta politicienii nici măcar nu discută deschis. Nu zic în public, ci în anturajul lor "ezoteric". Cel puţin, nu  toţi jucătorii iau parte la acest proces.

Mihai Ghimpu este vădit în afara circuitului discuţiilor tainice. Este singurul care nu ştie ce culoare are mâţa din sacul pus pe masa negocierilor. Faptul că Igor Dodon îl atacă, insinuând că liberalii au un comportament suspicios de racordat la cel al comuniştilor, crează impresia că persoana propusă pentru cea mai înaltă funcţie în RM provine din anturajul acestuia.

S-ar putea ca reticenţa liberalilor apropo de stabilirea datei alegerilor să fie dovada că ei nu sunt mulţumiţi de oferta propusă de ceilalţi "negociatori" politici. Adică, dincolo de faptul că preşedintele RM nu va fi omul lor, nici o altă funcţie înaltă în stat nu le va reveni în urma repartajării acestora. Totuşi, ar putea fi la mijloc şi dorinţa lui Mihai Ghimpu de a nu-şi dezamăgi electoratul (deloc neglijabilă pentru un preşedinte de partid). Adică liberalii nu vor să participe la alegerea unui preşedinte care nu întruneşte nişte standarde elementare compatibile cu păstrarea simpatiilor politice ale votanţilor PL.

Totuşi, indiferent de motivul comportamentului său, Mihai Ghimpu procedează raţional. Утром деньги - вечером стулья! Adică stabilim între noi, şefii politici, candidatul şi apoi convenim repejor data alegerii lui. Şi nu invers. Căci invers, odată pornit cronometrul, nu va mai fi loc pentru un eşec ordinar. Va fi loc doar pentru unul mare. Taaaare mare!