Ajutând Ucraina ne ajutăm pe noi înșine. Altfel nu avem nicio șansă să trăim într-o lume sigură!

Hai să văd partea bună în faptul că FB m-a blocat din nou, deja pentru 30 de zile: am reactivat blogul. Sper, că aici voi fi în siguranță și nu voi cădea pradă nici trollilor, nici unui Zuckerberg care-l place pe Trump. Evident, nu sper să fiu protejată aici și de atacurile aeriene ale criminalilor ruși, în caz că vor decide ca, după Cosovo și Karabahul de munte, să reactiveze și în Republica Moldova un focar de război. 

Am fost câteva zile la mare. Marea Neagră. E atât de frumoasă la Mamaia! Dar nu puteam să nu mă gândesc de fiecare dată, atunci când intram în valurile răcoritoare, la minele care explodează în apropiere de litoralul ucrainean. În Ucraina aceeași Mare e o rană. Războiul orcilor mi-a distrus o parte din copilărie acolo, la Zatoca. Dacă n-am voie să spun asta pe FB, o spun aici: ÎI URĂSC!

Disperarea execrabilă cu care bombardează cartierele rezidențiale, stațiile de transport public, gările și grădinițele, plăcerea psihopată cu care torturează și ucid oameni nevinovați, nu poate să stârnească decât revoltă și dezgust profund. Astă noapte orcii s-au năpustit cu ample raiduri aeriene asupra mai multor regiuni din Ucraina. Trei sectoare din Harkov au fost țintite hoțește, în noapte. Nikolaev, Dnepropetrovsk... nici nu-mi pot imagina groaza cuibărită în sufletele oamenilor care mai locuiesc în aceste zone... Carne vie amestecată cu pământ și speranțe moarte...

Dacă omeniarea nu va înțelege că prețul plătit astăzi pentru impunerea sancțiunilor și înarmarea Ucrainei este incomparabil mai mic decât cel pe care îl vom plăti în viitor dacă nu oprim poftele de expansiune și înfeudare ale lui Putin printr-o victorie netă asupra Rusiei, nu avem nicio șansă să mai trăim într-o lume sigură. Astăzi nu mai e loc pentru tratative și cedări. Diavolul s-a arătat în deplina sa ferocitate și doar trimiterea lui în iad este soluția supraviețuirii civilizației contemporane. 

Jens Stoltenberg, Secratar General NATO: „Evident, pentru sprijinirea Ucrainei prin introducerea sancțiunilor, prin suport economic, militar, umanitar, plătim un preț. Dar prețul în cazul în care nu vom sprijini Ucraina este și mai mare. Pentru mine este o problemă de moralitate, dar vorbim aici și de o națiune suverană și independentă cu peste 40 de milioane de cetățeni din Europa, care a fost atacată brutal de o forță mai puternică - Rusia. Dacă nu reacționăm la asta, după ce am văzut ce s-a întâmplat la Bucea și în alte locuri, înțelegerea mea despre ce înseamnă un comportament decent, adecvat, ca vecini și prieteni declarați ai Ucrainei, este invalidată. Deci, cu siguranță, plătim un preț, dar dacă nu luăm atitudine și lăsăm brutalitatea să continue, lăsăm brutalitatea Rusiei să fie răsplătită, vom plăti un preț și mai mare. Este în interesul nostru să ajutăm Ucraina. Pentru că dacă Ucraina pierde războiul, un mare pericol ne amenință și pe noi. Europa va deveni și mai vulnerabilă în fața agresiunii ruse.” 

Câinii străzilor - ce facem cu ei?

Revin la problema maidanezilor, despre care scriu în ultimul timp pe FB. 

Soluţionarea ei depinde foarte mult de disponibilitatea autorităţilor de a nu mai sabota Regulamentul adoptat de municipalitate care revede un mecanism foarte bun de reglementare spre a elibera spaţiile urbane de haitele de câini: Capturare prin mijloace condescendente – Vaccinare – Sterilizare – Repunerea în mediul cu care s-au obişnuit a câinilor sănătoşi, deja incapabili să se reproducă. Aceste acţiuni conectate la politici legislative dure îndreptate spre protecţiea animalelor, luarea la evidenţă prin mecanisme bine puse la punct a tuturor patrupezilor, plus campanii naţionale emergente de stimulare a adopţiei, desigur, ar da un rezultat palpabil în timp. Metode civilizate, mature, empatice. 

Dar chiar dacă, printr-o minune, toate acestea s-ar întâmpla printr-o trezire bruscă şi fericită a factorilor de decizie, mă îndoiesc că problema ar dispare. De ce? Vă dau trei argumente.

     Pentru că la noi încă persistă mentalitatea defensivă, sloganul conştiinţei colective fiind "las-că!": vreau să fie soluţionată problema, scriu despre asta pe FB, merg chiar la un protest, două, dar... ar fi bine s-o soluţioneze realmente altcineva: eu nu am timp, sunt obosit după serviciu, am problemele mele, las-că mâine, mi-e jenă să-l dau pe mâna poliţiei pe vecinul care-şi maltratează câinele (totuşi mai beau un pahar de vin cu el), tac când altul îşi aruncă câinele în stradă (că-i bătrân şi nu mai latră ca lumea, că s-a săturat pur şi simplu de el, că e căţea pe cale de a făta, nefiind sterilizată la timp sau, şi mai grav, cu tot cu pui, după ce i-a adus pe lume) etc. Una dintre justificările curente: Ei, da ce să-i fac, că doar n-oi lua toţi câinii abandonaţi la mine acasă!

     Nu există educaţia timpurie a atitudinii corecte faţă de animalele domestice de companie, care trebuie să fie o atitudine extrem de responsabilă, onestă, tolerantă. Trăim într-o societate patriarhală, înapoiată în acest sens. Această educaţie ar trebui să fie făcută şi în cadrul şcolii, dar şi în familie. Manifestul sadic, abandonul şi torturarea animalului prin lipsirea lui de necesităţi elementare (hrană, apă, protecţie de vreme rea) trebuie să devină motiv de reacţie promptă, intolerantă, a oricăui cetăţean şi aceast lucru se obţine prin educaţie corectă, de mic copil.

     Snobismul. Dau mii de lei pe un câine de rasă, dar detest maidanezul, care e semn de sărăcie. Or, fiecare maidanez, spre deosebire de câinii de rasă (pe care îi înmulţim cu dăruire şi inconştienţă socială) este unic în felul său, irepetabil în frumuseţea sa şi este mult mai imun la boli, la infecţii. Şi, da, este mult mai recunoscător pentru dragostea pe care i-o oferim. Într-o societate civilizată adopţia unui câine al străzii trebuie să fie tratată ca un act de caritate şi responsabilitate socială pozitiv, firesc, normal. Şi, da, acesta trebuie făcut doar dacă eşti sigur că te descurci, că-l vei vaccina la timp, îl vei steriliza şi-i vei oferi măcar minimul necesar. Un patruped nu este o jucărie pe care o cumperi pentru distracţie sie sau copilului, el este un membru al familiei care are nevoie de grijă şi tratament responsabil. 

     Câinii străzilor nu poartă nicio vină pentru că există. Absolut toată responsabilitatea cade pe umerii noştri, ai oamenilor. E timpul să ne-o asumăm şi să reacţionăm conform dimensiunii noastre umane.