Fără titlu, dar din rărunchi!

Am renunțat la cursurile mele de televiziune pentru că la un moment dat tot ce le predam elevilor mei era în totală contradicție cu realitatea distorsionată - ca într-o oglindă strâmbă, în care mă uitam la mine când eram copil și pe când unii râdeau de se prăpădeau, eu plângeam de groază. Cum să-mi învăț elevii că televiziunea e un bun social, atunci când în Republica Moldova ea se prefăcuse într-o gunoiște, într-o mașinărie scârbavnică de făcut rahat?! Care cod deontologic?! Care dezbateri conform unor criterii profesioniste?! Nu mai aveam, practic, nicio posibilitate să le arăt perspectivele, să le demonstrez că televiziunea e minunată prin posibilitățile sale de a influența, de a informa, de a delecta și a culturaliza. TV 8 încă nu apăruse, iar Jurnal TV trecea printr-o perioadă extrem de dificilă. Publikile nu mai erau de dat drept exemplu, erau de dat doar cu piciorul în bot. Domeniul pe care l-am iubit atât nu mai avea loc pentru mine, pentru viziunile mele, pentru experiența mea. Când mă gândeam că s-ar putea să văd un elev de-al meu la canalele lui Plahotniuc, făcând uz de tot ce l-am învățat mai bine, mi se făcea negru înaintea ochilor.

Ok, de fapt am vrut să zic altceva, dar cumva în legătură cu începutul postării. Cu regret, nu voi putea fi mâine fizic la protest. Am plecat după turul doi al alegerilor, după 3 iunie, zicând că am făcut tot ce mi-a stat în puteri ca să câștigăm și am dreptul să plec în ideea de a mă sustrage puțin istoriei și a-mi regândi rostul. Dar, se vede că am plecat prea devreme. Sunt departe de casă acum, dar tot ce mă definește ca entitate umană și civică a rămas la Chișinău: gândul, inima, frământarea zilelor, visul nopților. Și dragostea.

Vă rog, dragii mei prieteni, să mergeți duminică la protest. Să mergeți și pentru mine. Să mergeți pentru toți cei pe care îi iubiți, dar au fost alungați din țară de niște criminali, de niște asasini ai drepturilor elementare umane procreați de acest Plahotniuc, tartorul care merită zeci de închisori pe viață în condiții inumane, căci moartea ar fi o pedeapsă prea ușoară pentru el. Nu se poate să renunțăm. E deja peste orice măsură. Și cum mi-aș răcori suflețelul dându-i un pumn în faianța rece și (vai!) ce scumpă, care-i umple leoarba! Să aud cum îi sar obturațiile de diamant și i se deșurubează implanturile de platină... Până la urmă e doar un individ. Cu picioare, mâini, colecist, rinichi și probleme cu prostata. Cum se poate să ne umilească în halul ăsta?! Corect, nu se poate. Și dacă partenerii de dezvoltare se arată a mia oară „extrem de îngrijorați”, atunci noi suntem chiar zaibiți di tăt. Și răi, ca niște câini flămânzi pregătiți pentru lupte. Pe scurt, haideți să începem să-i cântăm cântecul de lebădă, gâscă răgușită, rață cheală sau de ce-o mai fi acolo. Începeți și pentru mine, că eu fac ce fac și vin cât de repede pot.
P.S. Vă rog, dacă iese cu bătaie - și de la mine un ghiuldum!

Un pic de scatologie. În rest e despre boala lui Plahotniuc și curajul nostru

Ceea ce se întâmplă acum în Republica Moldova este un plagiat al romanelor lui Kafka. Un absurd, care exasperează prin labirinturi, paradoxuri, ilogisme, obscuritate și fraudare a tot ce înseamnă lege, logică și normalitate. Faptul că mandatul lui Andrei Năstase nu este validat la această oră denunță clar frica lui Plahotniuc de a-l lăsa pe noul primar ales să pătrundă după cortina, în spatele căreia se produc cele mai odioase crime împotriva populației. Probabil, este pentru prima dată când Plahotniuc chiar este impacientat serios, chiar dacă, se spune, este lipsit de emoții - stare generată de o anomalie psihică.

Voi face aici o digresiune scurtă, pentru a-mi motiva afirmația legată de anomalia psihică. Cum vă imaginați omul capabil să facă atâta rău fără a avea cele mai mici remușcări, să comită genocid împotriva propriilor concetățeni prin sărăcie lucie și să nu se mai sature de bogății, să-și construiacă lumi mirifice pe osemintele copiilor care se sinucid din durerea imensă de a fi despărțit de mama și tatăl plecați în căutarea unui bănuț, să ignore orice prescripție morală sau legală, convins că este nesancționabil, că este intangibil în genialitatea sa diabolică? De fapt, nici nu trebuie să vă puneți în funcție imaginația, căci pentru asemenea persoane există descrieri explicite în tratate de medicină mentală. De exemplu, conform unei descrieri sistematice a psihiatrului American Hervey M. Cleckley, există oameni la prima vedere fermecători, care fac de obicei o primă impresie bună și arată o normalitate remarcabilă, dar, în același timp, sunt egocentrici, necinstiți și nedemni de încredere, iar uneori au comportamente iresponsabile aparent fără alt motiv decât pentru distracție. Acești oameni (psihopații, căci despre ei este vorba), în mare măsură sunt lipsiți de sentimentul de vină, nu cunosc empatia și iubirea, iar relațiile de acest gen (prietenie, dragoste) sunt ocazionale și extrem de superficiale. Închei digresiunea, concluziile vă aparțin.

Revin la subiect. Vorbeam despre tergiversarea validării mandatului lui Andrei Năstase. De fapt, explicația e la îndemâna oricui, căci, chiar dacă primarul ales încă nu și-a ocupat oficial funcția, actele sale curajoase au rupt imediat aparențele bunăstării afișate și crimele mafiei imobiliare din Chișinău au ieșit la suprafață ca un balon umplut cu… hai să zic literar, excremente. Criminalii știu foarte bine că o singură înțepătură poate sparge balonul, inundându-le confortul și satisfacția cu propriile mase fetide. Deja chiar și cei care nu s-au interesat în mod special cunosc cazurile Gaudeamus, Guguță, grădinița nr.5, str. Bogdan Voevod, nr.1 etc. Sesizările oamenilor care au prins la curaj odată cu alegerea noului primar, au început să curgă gârlă (anexez și o scrisoare în care este vorba de școala nr. 52).

Cât vor întârzia criminalii instaurarea în funcție a noului primar general al municipiului? E o întrebare, răspunsul căreia este și el la suprafață: exact atât cât le vom permite! Nu cred că responsabilitatea civică a fost doar o scurtă palpitație a conștiinței noastre pe 3 iunie 2018. Sau, cel puțin, nu avem dreptul să o reducem doar la atât. Nu mai ține scuza cu cvadratura cercului. Am văzut cu toții că se poate, dacă ne mobilizăm. Se poate! E în joc tot ce poate fi mai prețios pentru om: starea de bine ACASĂ, viitorul copiilor, funcționarea NORMALĂ a instituțiilor statului, servicii publice accesibile, libertatea individuală, perspectiva profesională, sentimentul extrem de important al realizării personale etc. Dar și șansa de a schimba lucrurile este foarte mare. E nevoie doar să ne dorim asta cu adevărat. Nimeni nu o va face în locul nostru.