Am citit mai multe opinii privind motivele insistenței acerbe a rușilor de a menține sub ocupație orașul ucrainean Bakhmut și de a cuceri teritoriile adiacente. Cea mai realistă mi se pare ipoteza publicată de Reuters, preluată și de DW.
Amintesc că, potrivit surselor de la Washington, din aproape 50.000 de wagneroviștii care au fost trimiși la război, peste 4.100 deja au murit și circa 10.000 au fost răniți. Dintre aceștia, peste 1.000 de mercenari de la sfârșitul lunii noiembrie până la începutul lui decembrie 2022 au fost uciși în luptele pentru Bakhmut. Bine, cred că cifrele sunt și mai mari, căci în decembrie luptele pentru oraș nu au contenit deloc.
Deci, DW scrie că administrația americană consideră că Yevgeny Prigojin, fondatorul PMC Wagner, care este apropiat de președintele rus Vladimir Putin, se zbate atât de feroce pentru a pune stăpânire pe Bakhmut dintr-un motiv câte se poate de mercantil: el încearcă să preia controlul asupra minelor de sare și gips din apropierea orașului Bakhmut. Acest lucru a fost raportat joi, 5 ianuarie, de Reuters, citând un reprezentant al Casei Albe. Lângă Bakhmut se află cel mai mare zăcământ de sare din Europa - Artemovskoye, a cărui suprafață este de 179 de kilometri pătrați.
De altfel, în octombrie, SUA au acuzat PMC Wagner că exploatează resursele naturale din Africa pentru a finanța războiul din Ucraina. CNN a și anunțat deja că Kremlinul, în colaborare cu hunta militară din Sudan, exportă în secret aur extras în această țară sub supravegherea PMC-urilor Wagner.Iată așa e cu războaiele: motivele de suprafață ale agresorului, uneori, sunt departe de a fi autentice, iar criminalii și patriotismul necondiționat sunt noțiuni incompatibile.