Filme de văzut şi de trăit...

Politica îmi curge deja prin urechi, aşa că am închis televizorul: nu vreau să ajung să-mi iasă şi pe ochi... Ce linişte! Să vedem şi alte imagini, dincolo de cele spoite cu aurul şi mizeria puterii... Deschid un site de filme on-line... 

Mi-am amintit că în scrisorile către Virgil Ierunca, Nicolae Steinhardt pomenea cu admiraţie de filmul BLOWUP. Uit de mine şi de lume pentru mai mult de o oră...
BLOWUP este un film simbolisitic. Ceea ce văd ochii, adică ceea ce ni se pare evident... nu este decât o iluzie. Un cadavru (atât de real!) poate dispărea peste noapte de pe peluza unui parc urban, punând sub semnul întrebării existenţa crimei ca atare... Iar jocul imaginar al unor mimi, care bat o minge de tenis inexistentă poate deveni la un moment dat atât de real, încât te prinzi alergând să le-o aduci - această "minge"  - de pe acelaşi gazon, unde acum ceva timp zăcea mortul! Michelangelo Antonioni a realizat o capodoperă cinematografică în materie de teorie a relativităţii existenţiale şi, tot odată, extrem de precisă în ceea ce ţine de imagine. Fiecare cadru, mişcare a camerei de filmat e de o acurateţe şi frumuseţe impecabilă... 

Apropo, am mai urmărit zilele acestea un film minunat - un film de Pedro Almodovar. LOS ABRAZOS ROTOS (Broken Embraces). De cât timp ai nevoie pentru a ieşi din plasa pe care trecutul ţi-o întinde cu atâta abilitate? Opt, zece, paisprezece ani?! Eroul filmului (regizor de cinema şi dramaturg) a reuşit să meargă mai departe după un accident de maşină (crimă?), care i-a distrus viaţa (el a orbit, iar iubita lui a decedat) numai după ce a renunţat la identitatea sa de până atunci. Nu mai răspundea la numele său adevărat, pur şi simplu şi l-a schimbat şi a şters cu buretele tot ce a fost. A continuat să creeze sub acest nume nou, dar... nu poţi ascunde sub preş ceea ce trebuie să treci, să accepţi, să depăşeşti în viaţa asta. Şi a venit un moment (întotdeauna vine!) când eroul nostru... a reuşit să-şi accepte adevărata identitate. După paisprezece ani de la prăbuşirea sentimentală şi psihică, atunci când a putut vorbi despre ceea ce i s-a întâmplat cu fiul său. O poveste de dragoste pasională (altfel cum e posibil, dacă joacă Penelope Cruz!), care s-a terminat tragic a rescris viaţa unui om. Dar, concomitent, i-a adus eliberarea... Totuşi, filmul e luminos, căci ce poate fi mai frumos decât eliberarea! Viaţa merge înainte şi drama a fost consumată în momentul în care filmul (la realizarea căruia s-au întâlnit şi s-au îndrăgostit cei doi ) a fost remontat şi dus la bun sfârşit. 

Voi mai scrie, poate şi despre alte filme. Dacă cineva mai e interesat de altceva decât de criza economică mondială şi personală sau de poliitica şi nunţile moldoveneşti... Ce paradox hilar: la nunta socrului deputat cu dosare penale în România vin toţi sus-puşii ca ursulicii la miere! Iar apoi, după ce se şterg pe botişoare, strigă: Jos corupţia! Of, gata, gata, nu mai zic nimic...Mă uit la un film bun...ssst!

Aureliu Busuioc a murit. Trăiască Aureliu Busuioc!

Motto: „Doamne, Dumnezeule, în ţara asta nu există o lege prin care să se interzică cetăţenilor săi să se nască idioţi!” A. Busuioc

În această dimineaţă am aflat vestea... 

Aureliu Busuioc a trecut dincolo. Întotdeauna mi-a fost frică de ea, de vestea aceasta, căci ştiam că, odată cu dispariţia fizică a scriitorului Aureliu Busuioc, se va fi încheiat o epocă în istoria Basarabiei. Epoca oamenilor care au păstrat intact (peste ani şi vicisitudini istorice şi existenţiale) spiritul aristocraţiei intelectuale. În special aici, în aşa zisa Republica Moldova. Nu, nu resping ideea existenţei statului nostru, valabilitatea lui constituţională. Repudiez doar supremaţia limitelor,a graniţelor, atunci când mă refer la valenţe mult mai importante. Căci, ce sunt altceva statele, guvernele, frontierele, regulile general acceptate, decât nişte convenţii artificiale, nişte aranjamente politice şi sociale? Şi cum s-ar putea încadra un ditamai monstru sacru în noţiuni atât de umile? 

Aureliu Busuioc  ar fi trebuit să intre în cronica celor mai distinse personalităţi ale neamului şi umanităţii. Şi nu mă refer în exclusivitate la opera sa literară. Pe marginea ei s-a expus şi, probabil, se va mai pronunţa de acum încolo critica de specialitate. Ca şi consumator de litere, pot să spun doar că romanele lui Busuioc fac parte din puţinele cărţi autohtone care, cu adevărat sunt citite, dincolo de obligativitatea impusă de curriculele şcolare! Ferice...

Mă gândesc acum la altceva, la felul de a fi a acestui Om. Aş fi zis „colos”, dar ştiu sigur, că nu i-ar fi plăcut... Umorul sclipitor şi autoironia lui Aureliu Busuioc sunt deja proverbiale... Replica lui, mereu „acasă,” şi spiritul său de observaţie – imbatabile... Sinceritatea, profunzimea, uşurinţa comunicării – indispensabile celor care l-au cunoscut personal... Viaţa lui Aureliu Busuioc a fost plină de hotărâri „mai mult sau mai puţin idioate”, cum zicea chiar Domnia sa... A avut prieteni care s-au dovedit a fi duşmani şi... duşmani, care s-au dovedit a fi călăi...  Nu le-a răspuns la atacuri la persoană, pentru a nu le distruge plăcerea de a se simţi rataţi... 

A scris mult, a citit şi a gândit şi mai mult, a preferat agapele restrânse cu prietenii întâlnirilor pompoase cu mase de cititori relativi, a ştiut să curteze femeile şi să încurajeze bărbaţii...  

Pe final şi-a dorit să se pună mai bine cu Dumnezeu. Firesc şi liniştit. „Vreau să demonstrez că am fost şi eu Om. Măcar acum, la sfârşit, să mi se recunoască acest drept”. Cât a putut să sufere un om, un creator, un înţelept, ca să spună aşa ceva înainte de moarte? Nu vom şti niciodată... Dar vom suferi şi noi, la rândul nostru, dacă vrem să trecem dincolo împăcaţi.

Aureliu Busuioc a murit aseară. Regele aristocraţiei intelectuale s-a stins... Trăiască! Dumnezeu l-a primit în braţele Sale. Trăiască! Au rămas vii cărţile şi spusele sale. Trăiască! Prin testamentul său lăsat verbal la ultima sa apariţie publică:

„Vă doresc să fiţi sănătoşi... Să fiţi dârji, bravi... Să luaţi cele mai potrivite hotărâri, căci cea mai mică hotărâre poate să-ţi întoarcă viaţa în altă direcţie... Şi nu uitaţi să vă iubiţi, pentru că dragostea este cea mai frumoasă parte a vieţii. Şi unde nu este dragoste, nu este viaţă... Să trăiţi şi să fiţi întotdeauna îndrăgostiţi!” Amin.