O-o-ops!

Uneori mă gândesc că nu e bine să scriu despre politică, să fac pronosticuri sau să presupun scenarii eventuale. Prea le nimeresc de multe ori. Scriam despre tot ce se întâmplă în speranţa că, totuşi, se va întâmpla ca excepţia să nu confirme regula. De fapt nici nu prea scriu aici chiar tot ce-mi trece prin cap, păstrez cele mai tranşante aprecieri în jurnalul meu de pe stick. Dar chiar şi aşa, lucrurile se pliază ca unse pe încercările mele de "ghicitoare". Chiar aşa de previzibili să fie politicienii noştri? Da. Nişte pipote cu urechi, gură şi extremităţi. Tocmai de asta am plecat din politică, n-am reuşit deloc să-mi edific o rânză care să substituie restul organelor pasibile de tot genul de sensibilităţi. Diacov...ziceam eu că e isteţ. Astăzi, când disensiunile din cadrul AIE au ajuns să fie mai mult decât probabile, I"ll be back-ul lui Iurie Roşca sună destul de ameninţător. We did it again? O-o-ops! 

P.S.
Dar nu cred că amenințarea e reală, de unde plec eu cu gândul că nimic nu se mai poate face, acolo în scurt timp fumegă ruinele...

Ruşii beau şampanie!

Acalmia politică din Republica Moldova aşternută ca o ceaţă vâscoasă peste aşteptările noastre, s-ar putea să nu fie de bun augur. Zic "s-ar putea" pentru că întotdeauna este loc de turnuri neaşteptate, de buturugi mici care răstoarnă în ultima clipă carul gata să se umple. 

 Cele două tabere s-au înarmat cu strategii şi tactici de abordare a momentului crucial "alegerea preşedintelui", în aşa fel încât să dea bine la electorat. Retorica vizează patriotismul de care oponentul trebuie să dea dovadă cedând voturile necesare celuilalt. De facto nimeni nu dă nici un semn că ar putea ceda sau negocia ceva.

Comuniştii zic că formează un pol de centru - stânga şi nu au de gând să discute cu o alianţă ipotetică, liberalii afirmă că comuniştii vor demonstra lipsa lor de patriotism dacă nu vor ceda civilizat puterea. Ceea ce este absolut evident, este faptul că nici unii nici ceilalţi nu caută soluţii de depăşire a crizei. Se caută doar stratageme de a obţine puterea în stat. 

Este o luptă extrem de dură şi din cauza că factorii externi de această dată sunt flasci în exercitarea presiunilor. Occidentul încearcă să împace într-un mod diplomatic lupul cu oile, dar nu are vigoarea şi influenţa decisivă. Iar Rusia (şi aici e tocmai punctul forte al acestei
a) stă liniştită şi savurează deja biruinţa pentru că oricine ar câştiga, Ea, imperatriţa, nu are nimic de pierdut. Dimpotrivă.

Am s-o pot duce!

Vladimir Voronin pleacă la Soci. Ca şi altă dată se consultă cu Medvedev, deşi nimic nu confirmă o susţinere certă a PCRM de către Moscova. Dimpotrivă, situaţia îmi aminteşte istorioara cunoscută despre băiatul care îl agasa pe taică-său cerându-i pâine cu unt. Bocea şi cerea: Vreau pâine cu unt, dă-mi pâine cu unt... Taică-său la început foarte calm îi răspundea: N-am. Vreau pâine cu unt, dă-mi pâine cu unt!... N-am. Dă-mi!.. N-am. Dă-mi! Dă-mi! Dă-mi!...Când ţi-oi da o pâine cu unt n-ai s-o poţi duce! (Pauză) Am s-o pot, am s-o pot duce!

Spirala politică

O analiză foarte bună a veleităţilor şi ambiţiilor actualilor lideri ai Alianţei a fost publicată astăzi în Jurnal de Chişinău. Nicolae Negru se plasează pe poziţia unui comentator militant şi obiectiv. Întrebarea cine va fi prim-ministru este crucială. Mai bine zis, cine îşi doreşte funcţia de prim-ministru? Acel care îşi va asuma responsabilitatea guvernării nu pentru că nu a reuşit să obţină altceva mai bun, ci pentru că îi pasă de ţara lui, acela este politicianul-patriot prin excelenţă. 

Doar că deocamdată nu s-a pronunţat nimeni - nici Vlad Filat, nici Mihai Ghimpu şi nici Serafim Urechean - în acest sens. Dimpotrivă, cred că negocierile s-au ţinut în mare taină şi destul de îndelung tocmai pentru că nimeni dintre cei trei nu şi-a dorit această funcţie. 

Lupta electorală cu PCRM a fost crâncenă pentru că puterea e o domniţă greu de cucerit/cedat. Şi pentru că aceasta oferă ceea ce nimic altceva nu e în măsură să ofere - libertatea de a fi dictator. Comuniştii trebuie să dispară ca entitate politică, nici vorbă. Dar nu cred că cei care vor veni sunt atât de civilizaţi încât să opereze în termenii democraţiei reale. 

Moldova 1 va cânta osane altei guvernări, alţi oameni de afaceri vor avea "verde" pentru a câştiga tendere şi licitaţii barosane etc. Spun asta fără scepticism sau sarcasm. E firesc ca cei care câştigă să-şi tragă foloase din asta. Doar că raportul dintre interesul personal şi cel naţional în activitatea politică ar trebui să se bazeze pe alte proporţii. Evident. 

Deci, la nivelul educaţiei noastre de tip sovietico-mafiotic, desăvârşirea clasei politice va mai dura. Important e să fie scoase vizele pentru cetăţenii români şi să fie semnat acordul ce vizează micul trafic la frontieră. Măcar atât pentru început. Mergem pe spirală... În șirul lui Fibonacci...

Duda, Sturza şi istoria

De când castelul Bran a fost redobândit de familia regală, totul s-a schimbat acolo. Am fost dezamăgită - din păcate acest vestigiu istoric se transformă într-un kitch, într-un capriciu al snobismului de sânge albastru. N-am nimic cu familia regală şi chiar consider monarhismul drept un regim destul de funcţional. Dar ceea ce se întâmplă la castelul Bran (pe unde am dat în scurta mea vacanţă) este inadmisibil. 

Chiar dacă acest castel a aparţinut printr-un accident de generozitate reginei Maria, el are o istorie proprie şi aceasta, din păcate, acum este practic ignorată, castelul fiind umplut cu mobilier "împărătesc" dintr-o generaţie incompatibilă cu însăşi personalitatea castelului Bran. Dintr-o fortăreaţă virilă acesta e transformat într-un iatac cu danteluţe. Frumos, nimic de zis, dar trist în esenţă... 

Principele Radu a fost cândva actor (Radu Duda, se numea pe atunci). Într-o vizită la televiziunea din dealul Schinoasei, unde a înregistrat un splendid spectacol poetic l-am cunoscut şi eu. A petrecut chiar o seară care nu s-a mai încheiat decât în zori la mine acasă împreună cu Nicu Alifantis, familia Porubin şi alţi prieteni povestind şi discutând despre istoria românilor. Erau anii renaşterii noastre naţionale. Vreau să cred că nu suferă de sindromul săracului îmbogăţit peste noapte care îşi face statui de aur pentru a se impune şi a le arăta vecinilor ce noroc a avut. Cu tot respectul...

Apropo, foarte curioasă demisia lui Ion Sturza... Dacă o pun în legătură cu ceea ce am scris în articolul "Pe ultima sută de metri, eu cu cine votez?" publicat la rubrica "Politică" (alegeri) în revista electronică ACUM, se configureză o situaţie cât se poate de clară a viitorului Republicii Moldova. Să vedem... 

Un alt descendent al nobilimii, o altă pagină în istoria românilor?

Alianţa pentru integrare europeană e constituită. So?

Am vaga impresie că vom ajunge la alegeri anticipate. Faptul că liderii Alianţei deja se pronunţă explicit asupra intenţiei de a exclude posibilitatea negocierilor şi de a verifica doar "patriotismul" comuniştilor, descoperă fragilitatea speranţei de a intra în normalitate. 

Puţin credibilă ideea că comuniştii vor ceda şi vor vota o persoană angajată politic din exteriorul PCRM - aşa cum înţeleg că vor insista liderii Alianţei. Sugestia lui Vlad Filat că aceştia ar trebui să cedeze puterea într-un mod "civilizat", e o chichiţă literară - cu siguranţă nici el nu crede în aşa ceva. 

Deci, responsabilitatea unei eventuale perpetuări a instabilităţii politice (şi economice) în Republica Moldova va fi pusă pe seama PCRM. Cel puţin electoratul liberalilor, care începuse să dea primele semne de dezamăgire (am discutat cu oamenii din teritoriu), îşi vor păstra încrederea în partidele pe care le-au votat. 

De douăzeci de ani suntem în "perioada de tranziţie", care a devenit un fel de scuză de la caz la caz pentru diverse guvernări. Să intrăm oare acum în "perioada anticipatelor" care va dura...
Doamne fereşte!

Integrame politice

Scenariile privind evoluţia evenimentelor politice par a se îndrepta spre zona scepticului. Liderii necomunişti au fost "uniţi" atâta timp cât au avut un scop comun. Faptul că acum nu mai sunt la fel de încântaţi de prietenia a la cei trei muşchetari, denotă crunta realitate că "anticomunismul" lor este destul de relativ. Şi că din start retorica lor electorală nu a fost decât un bluf politic. Dezamăgire mare pentru alegători. Dar... nu e nici prima, nici ultima. 

Politicul într-o ţară eminamente balcanică este o alternare a extazului cu disperarea. Iar politicienii noştri sunt un produs autohton. Ceva mai devreme ziceam că M.Lupu este pionul care câştigă. În zvonistica politică transpare o altă versiune curioasă: s-ar putea ca acesta (adică pionul) să fie colegul său "onorific" de partid. 

Dacă Diacov a planificat totul: accederea sa în legislativ prin intermediul lui Lupu, ca apoi să-l ignore făcând coaliţie cu comuniştii - atunci e un jucător genial. Mai ales că şi-a păstrat şi partidul, spre deosebire de Iurie Roşca, care acum a rămas fără susţinerea populară şi, deci, vulnerabil. Dar care va avea de câştigat de pe urma mişcării lui Diacov. Oricum pentru a alege preşedintele, în cazul acestui scenariu, mai e nevoie de câteva voturi. Cine le va furniza? 

Ei, dar e un simplu zvon... Continuăm să rezolvăm integrame...

Comuniştii şi ruşii

Aşa dar, sursele media informează destul de sfios despre debutul unor negocieri încă obscure dintre polul liberal şi PD. Există aici două probleme asupra cărora se concentrează cetăţenii din Republica Moldova în funcţie de pregătirea lor politică. 

Brandul "Jos comuniştii" a elaborat în timp spiritul unei generaţii care îşi pune toate speranţele în prăbuşirea comuniştilor ca sistem de guvernare şi dogmă ideologică de tip sovietic (românofobă). Pe această dimensiune (vorba lui Marian Lupu) s-ar putea să existe o şansă, s-ar putea ca PCRM să treacă în opoziţie. 

Pe cealaltă "dimensiune" - geopolitică, deocamdată nu cred să se schimbe ceva. Am mai spus-o într-un articol publicat în revista electronică ACUM: din păcate poziţia pe care o afirmă M.Lupu în negocieri nu deschide nicio perspectivă de eliberare, de ieşire din zona de influienţă rusească. El doreşte păstrarea statutului de ţară membră a CSI şi renunţarea la aspiraţia accederii în structurile euro-atlantice. 

În concluzie: s-ar putea să scăpăm de Voronin, dar de Putin - ba!

Filmul „Doubt”. Și puțin despre Jurnal

Atâtea ipoteze şi îndoieli frământă acum opinia publică încât am impresia că aerul se încinge nu numai din cauza soarelui. Probabil deloc întâmplător, ca să mă destind, am ales să urmăresc filmul DOUBT. Şi am descoperit o capodoperă. 

O piesă excelentă tradusă profesionist în limbajul cinematografic - realizări ale lui John Patrick Shanly. De actori ce să mai zic: Meryl Streep şi Philip Seymour Hoffman. Un film pe care tare aş vrea să-l privească toţi acei care practică în apariţiile publice atacul la persoană fără a se documenta, acei care de facto profesează bârfa. 

Apropo, observ o schimbare radicală în politica editorială a Jurnalului. Transpare clar optica Antenei. Am impresia că de curând s-a schimbat finanţatorul. Cel puţin articolele inserează analize mai serioase, mai interesante, chiar dacă fenomenul politic şi personajele implicate sunt privite printr-o prismă specială. 

Voiculescu versus Băsescu se extinde peste Prut? Să înţelegem că dragostea noastră pentru Băsescu (mama lui de populist!) va fi încet încet anesteziată cu ajutorul unor formatori de opinie?