sâmbătă, 29 octombrie 2022

Există ruși buni în Federația rusă? Cazul actorului Pavel Ustinov

Războiul scoate din oameni esența lor umană, ceea ce au în ei cu prisosință: oamenii plini de bunătate o revarsă peste cei necăjiți și-i ajută să supraviețuiască calvarului, oamenii plini de răutate comit crime, atrocități și-și trădează semenii. Totul e firesc, dar mult mai pronunțat, mai maximizat, dacă pot utiliza aici cuvântul.

Istoria actorului rus de teatru și film Pavel Ustinov este o istorie elocventă în context. 

În 2017 Ustinov a absolvit Școala Superioară de Arte Scenice a lui Konstantin Raikin (atelierul S.V. Shentalinsky) și a fost angajat la Teatrul M. Gorki din Moscova, iar apoi implicat în proiectele Teatrului Nou. Avea tot viitorul frumos în față și se bucura de succes. Dar ceva nu a mers - destinul uneori ne face surprize neașteptate...

Astfel, în 2019, Pavel Ustinov a ajuns să fie un adevărat erou, cazul său fiind puternic mediatizat. Actorul a fost asimilat protestatarilor care manifestau împotriva interzicerii participării candidaților independenți la alegerile pentru Duma Moscovei. În timpul unuia dintre mitinguri, el a fost reținut și apoi condamnat la trei ani și jumătate de închisoare pentru „folosirea violenței” împotriva unui polițist, care a pretins o luxare a umărului. 

Atunci a fost lansată o amplă campanie publică în sprijinul lui Ustinov. Personalități culturale și jurnaliști au făcut și un flash mob în sprijinul actorului, au condamnat verdictul inechitabil, au vociferat faptul că în timpul procesului de la Tribunalul Tverskoy din Moscova, nu a fost atașată înregistrarea video a momentului în care a fost reținut Ustinov. De asemenea, în fața clădirii administrației prezidențiale au avut loc și o serie de pichete singulare în sprijinul actorului. Reprezentanții comunității teatrale, în frunte cu directorul artistic al Teatrului Satyricon Konstantin Raikin, au trimis și un apel președintelui Vladimir Putin cu cererea de a prelua controlul asupra revizuirii sentinței lui Ustinov, arătând că acesta a fost reținut în momentul în care mergea pur și simplu pe stradă și se uita în telefon. Pe scurt, drept urmare, actorul a fost mai întâi eliberat din centrul de arest preventiv pe cauțiune, apoi detenția a fost înlocuită cu o pedeapsă de un an cu suspendare. 

Cazul actorului a avut parte, după cum am menționat, de o mediatizare enormă, iar Ustinov ajunsese un adevărat erou al rezistenței. Ce-l costa să rămână așa? Nimic, probabil, după toată această tevatură încheiată cu bine. Dar esența, esența sa nu l-a lăsat! Și s-a manifestat din plin în condițiile războiului barbar declanșat de țara sa în Ucraina. 

Astăzi aflăm că Pavel Ustinov este mobilizat și abia așteaptă să ajungă să lupte pe front, adică să omoare ucraineni. El scrie, argumentându-și decizia: 

„Suntem cetățeni ai țării noastre, care, ca și alte țări, are propriile ei probleme. Integritatea teritoriilor trebuie păstrată, iar dacă țara are nevoie de forțe suplimentare pentru aceasta, atunci nu poate exista altă cale de ieșire. Atunci când războiul va veni în casa noastră, va fi prea târziu. În spatele nostru sunt familii, soții, părinți, copii care pot fi în mare pericol dacă nu facem nimic.”

Jurnalistul Vasili Polonsky, surprins, comentează scurt știrea: „Pavel Ustinov e pe front! Și doar i-am filmat momentul reținerii, am vorbit ca martor la proces și tipul chiar a fost salvat... Și acum s-a dus să omoare ucraineni!..” 

Da, așa stă treaba cu rușii buni din Federația Rusă... Puțini se pot sustrage mentalității imperiale și propagandei fasciste în care s-au format ca cetățeni ai acestui stat... Prea puțini...

miercuri, 26 octombrie 2022

O femeie însărcinată a ars de vie aseară la Dnipro. Barbarii nu înțeleg valoarea vieții...

Aseară, târziu, ocupanții au bombardat orașul Dnipro. Amintesc că regiunea Dnipropetrovsk se învecinează cu regiunea Zaporojie, ocupată temporar și cu zonele recent eliberate din regiunea Herson. Ea este bombardată de ruși aproape zilnic - în special, districtele Nikopol și Krivoy Rog. Astfel, aseară, fragmente de obuze au căzut și peste o benzinărie locală din Dnipro care a luat foc. În urma acestui atac, două persoane au fost ucise pe loc și alte patru au fost internate - trei oameni sunt în stare critică.

Inna Odanetz,
victima atacului armatei ruse
Una din persoanele care au murit era o femeie însărcinată. Inna Odanetz avea doar 25 de ani. Ea a ars de vie în automobilul parcat la benzinărie, în timp ce-l aștepta pe soțul său, Maxim. Bărbatul a fost grav rănit și acum este în spital.

După acest atac criminal, Volodimyr Zelensky a spus: „În fiecare zi luptăm cu teroriștii care ucid civili, bombardează orașe, distrug viețile și destinele ucrainenilor. Un alt atac cu rachete a avut loc astăzi. Ca urmare, două persoane au murit în Dnipro. Printre ele și o femeie însărcinată. Trei victime au fost internate la spital. Nu vom ierta niciodată! Răzbunarea va fi justă și inevitabilă”.

Și Olena Zelenska a comentat atacul barbar al rușilor: „O altă tragedie din cauza atacului terorist al Rusiei de la Dnipro. Au ucis și o femeie însărcinată. Barbarii nu înțeleg valoarea vieții. Fiecare moarte a ucrainenilor în acest război se transformă într-un stigmat pe soarta lor. Noi ținem minte tot și ei vor răspunde pentru toate și pentru toți - cei morți, cei rămași în viață și cei nenăscuți.”

De altfel, expertul militar ucrainean Oleg Jdanov spune că în curând Ucraina s-ar putea să se mai confrunte cu atacuri aeriene puternice, masive, ca cel din 10 octombrie. Expertul motivează supoziția sa prin faptul că putin s-ar putea „pregăti” astfel pentru summitul G-20 care urmează a se desfășura la 15 noiembrie în Bali. 

„Până pe 15, ne putem aștepta la alte astfel de atacuri din partea Federației Ruse, dure, sângeroase și puternice... Nu exclud variațiile pe tema că vor mai adună forțe pe ici pe colo pentru a lansa o lovitură masivă cu rachete, să repete, să zicem, un 10 octombrie... După cum vedem, ei fac tot posibilul să ne oblige cumva la negocieri. În același timp, Rusia nici nu vrea să audă despre retragerea trupelor sale de pe teritoriul Ucrainei"- a spus Jdanov.

Mda, cine mai crede că putin este capabil de un dram de maleabilitate și decizii raționale, ar trebui să se trezească la realitate, zic eu. Și, cel puțin, să nu mai sară din ițari, strigând că acest război nu este războiul său. Da, și să economisească la greu energia electrică, mama lui de cap patrat cu mintea-n colțuri...


marți, 25 octombrie 2022

Asasini de la distanță. Cine sunt cei care direcționează rachetele rusești spre infrastructura civilă a Ucrainei


Direcționând rachete rusești asupra unor ținte concrete din infrastura civilă ucraineană, inginerii militari (inclusiv programatori IT promițători) devin instrumente-cheie, ascunse sub paravanul anonimatului, care îi permit lui Putin să continue războiul său odios. Însă jurnaliştii de investigaţie de la The Insider, Bellingcat şi Der Spiegel au reuşit să afle cine sunt aceste persoane. Este vorba despre o unitate secretă din cadrul Centrului Principal de Calcul (MCC) al Forțelor Armate Ruse, care „desenează” misiunile de zbor pentru rachete de înaltă precizie și apasă butoanele de declanșare a atacurilor.

Amintesc doar că lovind cu rachete de înaltă precizie zonele rezidențiale și infrastructura civilă din Ucraina, doar la 10 octombrie Rusia a ucis 20 de civili și 108 au fost răniți, iar a doua zi, au mai fost efectuate aproximativ 30 de astfel de atacuri. De asemenea, pe 14 iulie la Vinnița o rachetă „Kalibr” a luat viețile a 27 de civili, printre care trei copii... și tot așa.

Despre autorii de la distanță a acestor atacuri nu există nicio informație cu acces liber, evident, precum nu există informații nici despre existența unității secrete în cadrul căreia „inginerii”-asasini activează. Toți acești asasini își ascund identitatea și, probabil, cred că nimeni niciodată nu va afla cu ce se ocupă în realitate. Dar jurnaliștii au reuit să afle că ei sunt înregistrați în calitate de rezidenți și angajați pe o singură adresă (strada Znamenka, 19 din Moscova, adresa oficială a Statului Major al Forțelor Armate Ruse), iar funcțiile lor sunt descrise ca „furnizarea de servicii IT” și „automatizarea forțelor armate ale FR”. Printre acești angajați, sunt și persoane civile: specialiști IT corporativi sau chiar designeri de jocuri.

Nu voi descrie modul în care jurnaliștii au reușit să descurce ghemul investigativ, dar, până la urmă, ei au aflat că respectiva divizie MCC este formată din trei echipe, fiecare dintre ele programând traiectoriile de zbor ale unui tip specific de rachete de înaltă precizie. Iată lista militarilor care le conduc:

ZM-14 („Kalibr", de pe mare) - maiorul Ivan Popov, maiorul Matvey Lyubavin, locotenentul Ekaterina Ciugunova, căpitanul Serghei Ilyin, căpitanul Yuri Nikonov, locotenentul superior Dmitry Tihonov;

9M728 (alias R-500, sisteme de rachete tactice Iskander (de la sol) - maiorul Pavel Obuhov, căpitanul Elvira Obuhova, maiorul Nikita Poplavsky, căpitanul Viktor Yaskelainen, locotenentul Alexandr Grigoryan, locotenentul Vladimir Petrov;

X-101 (aerian) - căpitanul Artem Cernov, căpitanul Alexei Betehtin, maiorul Andrei Ivaniutin, maiorul Nikita Poplavsky.

Și, respectiv, șeful Centrului de calculatoare, generalul Robert Baranov, colonelul Igor Bagniuk și locotenent-colonelul Anton Timașinov.


Cu toții neagă vehement apartenența la această divizie din MCC și, atunci când au fost contactați de jurnaliști, au spus care mai de care că sunt ba „santehnici”, ba lucrători la o crescătorie de porci, ba florari, ba șoferi de autobuz. Dar, fiind confruntați cu pozele în care sunt îmbrăcați în uniforme militare, au fost extrem de consternați. 

Acești asasini știu foarte bine că rachetele pe care le direcționează nu doar spre obiective militare ucrainene, omoară civili - femei și copii. Și, totuși, o fac. Nu există reguli și prevederi internaționale pentru ei în dorința acerbă de a distruge Ucraina și, odată cu ea, tot ce nu face parte din „russkiy mir”. Și dacă „protestatarii” lui Șor cred că într-un potențial acces nebun de a distruge și Moldova, putin i-ar ocoli, iar rachetele direcționate de acest MCC ar lovi pe alături, ei se înșeală. Rusia trebuie oprită odată pentru totdeauna. Nu mai am niciun dubiu că e un stat terorist cu o societate compromisă iremediabil.

vineri, 21 octombrie 2022

Au spânzurat-o chiar lângă tribunal doar pentru că și-a iubit țara

La Skadovsk (un oraș din regiunea Herson), rușii au spânzurat o femeie ucraineană chiar lângă clădirea „instanței de judecată”. Tatiana Mudrenko avea 56 de ani și nu și-a ascuns niciodată apartenența etnică și dragostea pentru poporul său. A păstrat chiar și un mic steag ucrainean atașat de bicicletă și a mers la toate  mitingurile împotriva ocupanților. Nu a renunțat nici atunci când a fost stropită cu gaze lacrimogene în față și i-au fost afectați ochii. Era foarte supărată pe vecinii ei, care, de fapt, optau pentru Ucraina, dar în timpul ocupației și-au schimbat repejor fațetele trecând de partea Rusiei. Asta o revolta enorm!

Tatiana Mudrenko
Tatiana nu a mai fost de găsit, nu a mai putut fi contactată din 7 octombrie. Atunci sora ei geamănă, Natalya, a început s-o caute în disperare, publicând fotografii pe rețelele de socializare, cerând ajutor pentru a-și găsi persoana dragă. Până la urmă niște localnici i-au comunicat Natalyei că „poliția” a oprit mașina Tatianei și a soțului ei Anatoly, iar mai târziu au tăbărât la locuința lor, au făcut percheziție, l-au bătut crunt pe bărbat și le-au luat mașina și bicicleta.

„Tatiana nu a tăcut, ea le-a spus așa: „Skadovsk nu va fi niciodată un oraș rusesc. Skadovsk este Ucraina!”- a povestit mai târziu o persoană care a fost martoră la acele evenimente teribile. Tot ea a mai spus că soții au fost tixiți într-o mașină și de atunci mult timp nu a existat nicio informație despre soarta lor. 

Abia mai târziu, s-a aflat de la alți martori oculari că Tatiana Mudrenko a fost spânzurată chiar lângă tribunalul din Skadovsk. Soțul ei a rămas în viață și după ce a fost lăsat să plece din captivitate a putut obține trupul neînsuflețit al soției sale. 

Ororile comise de ocupanți în teritoriile ucrainene temporar ocupate întrec orice imaginație. Ei omoară, torturează, jefuiesc ca și cum nu ar fi oameni, ci mutanți - eșecuri ale unor groaznice experimente genetice. Este clar că ei nu se vor opri în dorința lor monstruoasă de a distruge, de a șterge de pe fața pământului Ucraina, care a îndrăznit să nu li se supună. 


Gândul care mă macină este oare cât timp o lume întreagă va rămâne ostateca unei nimicăciuni scrântite? Acum rușii au minat hidrocentrala de la Kahovsk, pregătindu-se să declanșeze o altă catastrofă de proporții, inundând circa 80 de localități, inclusiv orașul Herson. Știu că există o mulțime de probleme și nu este ușor să oprești acest monstru - imperiul răului, dar totuși nu mă pot abține să nu mă înteb: oare cât timp ne vom mai teme de el? 

marți, 18 octombrie 2022

Iranul este direct responsabil de moartea civililor ucraineni. Mai tolerăm regimurile dictatoriale?

Mă trezesc dimineața cu gândul la Ucraina și deschid înfricoșată știrile sperând că, totuși, poate, noaptea a fost mai liniștită. Dar nu... lașii continuă să atace orașele ucrainene. Astăzi, iarăși - Zaporojie, Jitomir, Nikolaev, Krivoi Rog, Harkov, Dnipro, Sumy... La Kyiv în urma exploziilor din această dimineață a izbucnit un incendiu de amploare, sunt pene de curent în tot orașul. Peste tot sunt vizate obiecte ale infrastructurii critice: putin vrea să arunce ucrainenii în beznă și frig, să-i lase fără apă acum, când vine iarna.

„Rușii continuă să folosească drone aeriene fără pilot Shahed-136 pentru a crea efecte psihologice asociate cu țintirea zonelor civile, în loc să încerce să creeze un efect operațional asimetric prin lansarea de lovituri concentrate împotriva țintelor militare legitime" - scrie Institutul American pentru Studiul Războiului (ISW) într-un nou raport. Adică tactica rușilor este să omoare civilii și să distrugă infrastructura critică din moment ce pe front sunt incapabili să se manifeste adecvat, ca o forță militară despre care au compus mituri. Mituri ce s-au spart imediat ce s-au cramponat de rezistența și profesionalismul forțelor armate ucrainene.

Iranul, regimul dictatorial al căruia se clatină puternic din cauza protestelor masive din țară, trebuie sancționat de urgență! Este absolut necesară stoparea furnizării de arme iraniene către agresorul rus. Mai ales că iranienii nu se rezumă la aprovizionarea cu arme a rușilor, ci îi și ajută la lansarea dronelor kamikaze Shahed-136 din Crimeea. În special, instructori iranieni sunt localizați pe poligonul Chauda, ​​la aerodromul militar Kirovsky și lângă Capul Tarkhankut.

Mihailo Podolyak, consilier al șefului biroului lui Zelensky, a spus clar: „Iranul este direct responsabil pentru omorul ucrainenilor. O țară care își asuprește propriul popor le furnizează acum rușilor arme monstruoase pentru a comite masacre în centrul Europei. Aceasta este ceea ce înseamnă treburi neterminate și concesii făcute regimurilor totalitariste. Deja e evident că doar aplicarea sancțiunilor nu mai este suficientă.” 

Potrivit președintelui Volodymyr Zelensky, Rusia a cumpărat deja 2.400 de drone kamikaze din Iran. Mai mult decât atât, Iranul intenționează să mai vândă Rusiei rachete balistice cu rază scurtă de acțiune Fateh-110 și rachete Zolfaghar care pot lovi ținte la o distanță de 700 de kilometri. 

Protest la ambasada Iranului din Kyiv

Da, Biden a avertizat public Teheranul să se abțină de la vânzarea UAV-urilor Rusiei, dar Iranul a ignorat bine merci declarațiile SUA și a mințit, negând livrările de drone către Federația Rusă. Politico sugerează că SUA ar putea să impună sancțiuni economice și de export acestei țări asiatice, la fel se gândesc ce să facă și statele UE. Această lentoare în luarea deciziilor stringente în privința Iranului este, evident, ineficientă și chiar malefică. Și nu e vorba de răbdare aici, ci de viețile curmate ale ucrainenilor care stăvilesc astăzi puhoaiele de orci printr-un sacrificiu de care, credeam, oamenii nu mai sunt capabili în zilele noastre.