Bookfestul meu, Radmila mea... No, și oleacă Ianoș :)

Nu că aș fi dat curs îndemnului de a mai scrie și despre altceva decât despre războiul din Ucraina, dar nu pot să nu zic ceva și despre escapada mea la Bookfest-ul care, după doi ani de pandemie, a revenit la Chișinău. 

M-a scos din casă (anume astăzi!) Radmila Popovici care și-a lansat volumul de poeme „n ceruri odată”, apărut la editura Junimea de la Iași. Și la ediția precedentă a salonului am cumpărat mai multe cărți de la Junimea, care nu obosește să publice autori basarabeni și asta îmi trezește un sentiment de mare respect și chiar părtinire.

 Radmila, blondă, diafană, în rochița ei de culoare bleu - a fost o alegere (in)conștientă această semantică ucraineană? - a fost principesa scenei, chiar dacă a mai fost lansată concomitent o serie de cărți ale aceleiași edituri despre care, poate voi scrie după ce le voi citi. 

Nu fac critică literară niciodată, sunt un simplu cititor și, uneori, fac un exercițiu ezoteric: întreb universul ce vrea să-mi spună astăzi și deschid aleatoriu o carte. Acum am deschis-o pe a Radmilei. Prin versul ei, universul mi-a răspuns: „sânul mamei/ nu va mai avea/ gustul păcii/ niciodată”. Bum! 

La aceeași lansare, Ianoș Țurcanu a amuzat audiența cu spiritul său veșnic neastâmpărat, povestindu-ne cum s-a întâmplat să fie ostatic într-o casă de pe malul mării timp de șapte luni (o, fericire supremăăă!) și, printre alte maniscrise a dat gata și un volum de aforisme. După ce a coborât de pe scenă singura carte pe care o avea mi-a strecurat-o mie. MIE! Nici n-am bănuit câte kilograme de „țanțoșenie” ascundeam în cutia toracică până în acel moment! Iarăși deschid la întâmplare cartea: „Privighetoarea, după ce se mărită, se transformă în ciocănitoare”. No, stai, universule, ce treabă are acest aforism cu mine azi?! Ah, sorry, probabil, cel de mai jos e aforismul zilei mele: „Unii oameni sunt precum pantofii - merită să fie lăsați la ușă.” Ok, mă voi gândi la asta!

De fapt, nu mai obișnuiesc să merg prea des la deschideri de expoziții, lansări de carte, premiere, inaugurări de monumente și tăieri de panglici...

Nu mai obosesc lumea dornică de socializare cu prezența mea. Vin, însă, acolo unde știu că voi întâlni oameni tare dragi. Iar Radmila mi-i dragă. Tare. Altfel, îmi place să hoinăresc singură prin artă și literatură. Așa că, ignorându-i pe cei care m-au ignorat la rândul lor, prefăcându-se că nu mă cunosc, mi-am umplut cu o plăcere tainică, împlinită și promițătoare ghiozdanul: afară plouă și e timp de citit în fotoliul de lângă geamul ce dă spre orizonturi...

Ați obosit de război? Felicitări! Tocmai asta a așteptat putin să facem!

Navigam printre știrile despre războiul din Ucraina și, brusc, am realizat că se întâmplă inevitabilul: șocul începutului a trecut, încep să mă raportez la aceste informații ca la simple statistici. Această „revelație” m-a cutremurat. Măcelarul de la Moskova asta își dorește - să obosim de război, să nu-l mai percepem ca pe un dezastru care ne privește, să ne plictisim și să nu-i mai acordăm o atenție mereu vigilentă.

Asta în timp ce bombardamentele cartierelor rezidențiale din orașele Ucrainei continuă (doar în ultimele 24 de ore în regiunea Donețk au fost uciși patru civili, iar peste zece oameni au fost grav răniți), în timp ce familii întregi trăiesc zilnic coșmarul atacurilor aeriene, pitindu-se prin beciuri, în timp ce deportarea cetățenilor și, mai ales, a copiilor ucraineni, continuă, în timpul ce lagărele de triaj diabolic se înmulțesc, în timp ce instituțiile europene abilitate nu au acces la colonia din Elenovka și la prizonierii din regimentul Azov (nu știm ce e cu ei, cum sunt întreținuți și dacă mai sunt vii), în timp ce pericolul unei catastrofe nucleare persistă, chiar dacă misiunea AIEA a ajuns la centrala din Energodar, în timp ce Lavrov continuă să amenințe Moldova cu „eliberarea” rușilor și găgăuzilor, inventând persecuții inexistente, în timp ce din cauza șantajului cu gaze ne amenință o iarnă grea...

În această dimineață ocupanții au tras asupra grădiniței „Теремок” din Slaveansk. Au distrus-o, la fel cum au făcut cu alte mii de grădinițe, școli și spitale din Ucraina. Imaginați-vă că asta s-a întâmplat azi dimineață cu grădinița la care tocmai vă pregăteați să vă duceți copilașul... Statistică, ziceți?

Nu, nu avem dreptul moral să „obosim”. Consider că războiul din Ucraina trebuie să facă în continuare titlurile zilei, să ne intereseze nu doar pentru „a fi la curent cu evenimentele”, ci pentru că este pus în joc viitorul Moldovei, a Europei, a lumii întregi. Și pentru că este de datoria noastră să nu cădem pradă (din cauza acestei „plictiseli”!) falsurilor scoase pe bandă rulantă de propaganda rusească. Ea nu obosește, ea nu se plictisește, ea își face treaba zombificatoare... 

E primul 1 septembrie în care nu-mi voi suna părinții-pedagogi...

Probabil astăzi internetul va exploda de poze colorate, dar și în alb-negru, cu elevii de azi și de demult, în prag de an școlar. De obicei, în această zi îmi sunam părinții care, deși la pensie, tot pedagogi au rămas mereu. Problema e că nu-i mai am. Au plecat anul ăsta, unul după altul, să-i învețe fizică și literatură română pe îngerii neastâmpărați. Ce se mai bucură, dolofanii, în prezența unor profesori ca mama și tata! 

Oare Cupidonii îvață și ei fizică?! Sau numai poezii de dragoste? No, bine, că mama a avut mereu o memorie fenomenală la așa ceva. Luați de aici, puștilor, și nu mai împușcați aiurea cu săgețile alea, creând drame existențiale! 

So, astăzi, primul 1 septembrie în care nu pun mâna pe telefon pentru a-mi suna părinții, este pentru mine o zi cu lumină tristă. Dar, totodată, plină de amintiri frumoase, amintiri, care mai au mirosul acela de bănci noi și pereți proaspăt vopsiți, de țigăncușe, flori domnești, trandafiri de grădină și vopsea de tipografie. 

Clasa a VII-a B, treceți în cabinetul vostru! Petrică Nicorici, trezește-te, vacanța s-a terminat! Angela, nu te așeza cu Liuda Pascari în bancă! Vei sta cu Alic Străjescu! Eh, dap eu vroiam să stau cu Jenea Gavriliuc... da, cui îi pasă?! Astăzi clasa noastră e împrăștiată prin lume. Liuda e medic la Chișinău, Alic și Jenea - în Italia... Petrică e la cimitir, în deal... 

De astăzi, ziua de 1 septembrie, va fi pentru mine mai mult decât un nou început de an școlar. Va fi ziua mamei, a tatei și a copilăriei mele, care, iată, a început să urce și ea în cer...

Atât timp cât Constituția atestă un neadevăr istoric privind limba oficială a RM, suntem ostaticii unui război hibrid

Limba română pentru noi, basarabenii nu a fost doar limba pe care o vorbim acasă, doar limba în care ne înțelegem între noi de mici copii, nu este doar un mijloc de comunicare. Limba română a fost și rămâne a fi pentru noi, basarabenii, visul identitar pentru care au luptat și s-au sacrificat înaintașii noștri. Pentru care au luptat și părinții noștri și noi. Generația mea.

Limba română a fost dreptul nostru de a fi români pe care ni l-au contestat, ba chiar ni l-au răpit cu brutalitate, așa-zișii frați mai mari și pe care l-am dobândit odată cu renașterea națională din anii 80-90 ai secolului trecut. Din păcate, nici astăzi Constituția Republicii Moldova nu atestă oficial sintagma limba română ca limbă de stat și articolul 13 în continuare așteaptă să fie modificat conform adevărului istoric care nu lasă nicio îndoială: cetățenii Republicii Moldova vorbesc limba română, iar moldovenesc ne este doar dialectul, graiul.

Am avut șansa să particip la acea grandioasă mișcare de renaștere națională, fiind jurnalistă la Compania de Stat pe atunci – Teleradio-Moldova. Îmi amintesc timpurile când eram admonestată chiar și pentru faptul că am utilizat cuvântul „deja” într-o emisiune pentru copii, un cuvânt care suna prea românește pentru politrucii sovietici care controlau acest post de televiziune pe timpul URSS. 

Mai târziu, după 1994, când au revenit la putere forțe politice afiliate Moscovei, sintagma „limba română” a fost din nou interzisă la televiziunea de stat. Această sărbătoare – Limba noastră cea Română – s-a transformat peste noapte în Ziua limbii noastre. Atunci când, în cadrul unui maraton televizat dedicat acestei zile, am remarcat în emisie directă că oficialii noștri au „poreclit-o” cum au putut (oficială, de stat, maternă etc) și doar scriitorul Arcadie Suceveanu a numit-o corect – limba română, am fost somată că voi fi disponibilizată. Exemplele pot continua.

Astăzi la Chișinău avem o guvernare proeuropeană și, oarecum, pro-românească. Dar, cred că e important să înțelegem că atât timp cât în Constituția Republicii Moldova rămâne scris un neadevăr istoric, precum că limba oficială la noi este limba moldovenească – o invenție sovietică menită să ne deznaționalizeze - rămânem ostaticii unui război hibrid, care astăzi își arată adevărata față oripilantă, hidoasă, în războiul din Ucraina.  

Așa dar, ne doresc nouă, tuturor basarabenilor, o cât mai grabnică amendare a articolului 13 din Constituția Republcii Moldova, iar tuturor românilor – să fie mândri de limba română, să o protejeze de igerințe nefaste, s-o iubească și s-o prețuiască. Pentru că așa cum se cântă și se simte în limba română, nu se mai poate cânta și simți în nicio altă limbă pământeană.

/discursul meu on-line în cadrul  evenimentului „LIMBA ROMÂNĂ ESTE PATRIA MEA”, organizat de Comisia pentru românii de pretutindeni la Biblioteca Metropolitană, București, 31 august 2022/

Un necrolog la moartea lui Gorbi

 A murit Gorbaciov! Nu că l-aș deplânge - avea 91 de ani și suferea deja de insuficiență renală acută, dar, orice am spune, „perestroika” sa a fost un moment istoric de cotitură, valoarea căruia nu avem cum s-o subestimăm.

Generația mea, cel puțin, a trăit din plin efectele destrămării Cortinei de Fier, a „liberalizării” menghinei ideologice sovietice (așa-zisa „Glasnosti”), care a generat un proces ireversibil de renaștere națională nu doar în RSSM. Reformarea socială și economică a URSS, inițiată de Mihail Gorbaciov, a condus, într-un final, la destrămarea celui mai mare imperiu prin proclamarea suveranității majorității republicilor sovietice anexate de o Rusie care s-a erijat într-un „frate mai mare”, impunându-și supremația. 

Amintesc celor care știu despre URSS doar de pe internet, că elementele distinctive ale acestei supremații au fost avansarea limbii ruse la nivel de stat, exportul populației ruse „politruciste” în cele mai favorabile zone periferice (de unde au fost duși în gulaguri intelectualii și gospodarii), deznaționalizarea popoarelor (altele decât poporul rus) marginalizate, impunerea forțată a ideologiei comuniste drept singura valabilă, eradicarea sângeroasă a oricărui gen de opoziție, rescrierea criminală a faptelor istorice, etc.

Orice am spune, Gorbaciov a fost omul care a făcut istorie la nivel global, iar procesele declanșate de el, cu sau fără voia lui, au schimbat întreaga ordine mondială. Nu fac apologie garbaciovistă, dar realitatea nu poate fi ignorată. 

Evident, ca orice rus, Gorbaciov a fost contaminat de șovinism - moștenire genetică colectivă - și o demonstrează reacțiile sale la evenimente legate de setea de expansiune a rușilor. Astfel, în martie 2014, Gorbaciov a numit organizarea referendumului ilegal în Crimeea ocupată drept „corectare a unei greșeli istorice”. De altfel, în mai 2016, Serviciul de Securitate al Ucrainei i-a interzis intrarea în țară timp de cinci ani. El a răspuns că nu a mai călătorit în Ucraina de mult timp și că nici nu plănuiește s-o facă.

Pentru confomitate, însă, trebuie să spun că declanșarea războiului din Ucraina în februarie 2022 a fost o mare dezamăgire pentru Gorbaciov. Conform spuselor unui prieten apropiat al său, jurnalistul Alexandr Venediktov, Gorbaciov a fost perfect conștient de dezastrul real provocat de agresiune, considerând că prin acest act Putin i-a distrus toată moștenirea politică. 

Gorbi, așa cum i se spunea în Occident, a pus capăt cursei înarmării dintre Uniunea Sovietică şi Statele Unite ale Americii şi, prin urmare, Războiului Rece. Premiul Nobel pentru Pace a fost o distincție binemeritată și un elogiu de gratitudine pentru aportul său în acest context. Cu toate micilie și marile supărări provocate de activitatea sa, trebuie să recunoaștem că Mihail Gorbaciov a fost un lider unic, care a influențat istoria mondială într-un mod absolut impresionant, uriaș și extrem de benefic pentru noi toți.

R.I.P. Gorbi. Cine știe pe unde eram noi, românii moldoveni, acum, dacă nu ai fi existat...