joi, 11 august 2022

Războiul la zi. Ce se mai întâmplă în Mariupolul ocupat?

M-am întrebat zilele astea ce se mai întâmplă în Mariupol, orașul care a opus o rezistență exemplară invadatorilor, dar, totuși, a fost ocupat (temporar!) de forțele ruse. Am căutat pe net știri. Ceea ce am găsit este la fel de îngrozitor ca și atunci când ne rugam ca luptătorii regimentului Azov să suraviețuiască o zi în plus dezastrului. În Mariupol și astăzi cadavrele civililor mai zac pe străzi...

Consilierul primarului de Mariupol Petr Andryushchenko spune că doar la intersecția străzilor Lomizov și Azovstalskaya, sunt două cadavre împachetate în pungi de plastic. Maidanezii flămânzi sfâșie sacii și târăsc hălcile de carne ofilită prin zonă... Ocupantii refuză să reacționeze la apelurile localnicilor, răspunzându-le perfid: „să le îngroape cui îi încurcă”...

Morgile continuă să fie pline de cadavre ale civililor omorâți, iar ocupanții recurg la metode barbare pentru a le identifica - le fotografiază și le arată lucuitorilor orașului ca aceștia să-și „aleagă” mortul. Cât de greu în aspect psihologic poate fi să fii nevoit să te uiți la zeci și sute de poze de acest fel în speranța că-ți vei găsi măcar rămășițele pământești ale feciorului, fiicei, mamei, tatălui... îmi este imposibil să-mi imaginez.

Din cauza condițiilor insalubre, a lipsei apei potabile, a sistemului de sănătate precar, practic, inexistent, a crescut numărul cazurilor de infecții intestinale acute (preponderent sunt afectați copiii), mortalitatea în oraș a crescut și ea în ultimul timp de circa cinci ori. În jur de 30 de oameni mor săptămânal în Mariupol! 

Până acum, majoritatea curților și a clădirilor urbane nu au fost examinate și curățate de mine, pericolul de a sări în aer, chiar și la o scurtă deplasare prin oraș, rămânând extrem de mare. Orășenii trebuie în continuare să se deplaseze cu grijă, inclusiv prin parcuri, unde ocupanții s-a întâmplat să fixeze grenade chiar de picioarele băncilor.

Oamenii în continuare duc lipsă de alimente, medicamente și apă. Rânduri imense se formează imediat ce rashiștii aduc cisterne cu apa care este repartizată aproape porționat...

Pe lângă toate acestea, ocupanții au demarat în oraș un proces (deocamdată neoficial) de mobilizare a bărbaților apți de luptă. Oficial, mobilizarea va fi anunțată imediat după așa-zisul referendum de anexare a regiunii la Federația Rusă, preconizat pentru 11 septembrie. 

Русский мир!.. Este incredibil că asemenea lucruri se întâmplă în Europa secolului XXI. Această teroare o întrece, probabil, pe cea instituită de fasciștii germani în localitățile ocupate de ei pe timpul celui de-al doilea război mondial. Nu-mi imaginez cum Rusia va putea să se spele de mizeria în care s-a pomenit. Și nu e vorba aici doar de putin. E vorba despre o națiune întreagă bolnavă de velități imperialiste, o națiune care, mistuită de sărăcie medievală, se hrănește din orgolii revanșarde și ideologii utopice inumane. Excepțiile confirmă regula și în acest caz, din păcate...



miercuri, 10 august 2022

Răzbunarea lui Putin: atacuri aeriene nocturne asupra civililor. Va recurge oare și la provocări nucleare?

Deși exploziile de pe aerodromul din Novofeodorovka (în apropiere de orașul Saki, penisula Crimeea) nu au fost asumate oficial de Ucraina, rușii s-au și apucat să le răzbune (apropo, de pe aerodromul respectiv avioanele forțelor ruse atacau regulat regiunile Nikolaev, Herson și Zaporojie).  

În această noapte orcii au lansat rachete asupra regiunii Zaporojie și Dnepropetrovsk. În Zaporojie ucrainenii au reușit să anihileze două rachete, dar, totuși, au fost distruse și avariate peste 30 de case, iar o femeie a murit. În regiunea Denepropetrovsk situația este mult mai gravă: conform datelor preliminare, în Nikopol 11 persoane au fost ucise, sunt mulți grav răniți. 

Președintele Administrației Militare Regionale Dnepropetrovsk Valentin Reznichenko a scris în Telegram: "Noapte tragică... În regiunea Nikopol, armata rusă a ucis 11 oameni, 13 sunt răniți. Inamicul a lansat 80 de rachete Grad în zone rezidențiale. A lovit în mod deliberat și perfid când oamenii dormeau în casele lor."

De asemenea, în Marganetz (Nikopol) au fost avariate peste 20 de blocuri rezidențiale, un palat al culturii, un cămin, două școli, clădirea Consiliului Local și alte câteva sedii administrative. Mii de oameni au rămas fără electricitate. 

Aceste bombardamente ale cartierelor rezidențiale pe timp de noapte, când oamenii dorm în apartamentele și casele lor, este o tactică lașă la care recurge un putin disperat și plin de ranchiună pentru că altfel nu e capabil să ducă un război. Pe câmpul de luptă rușii sunt neputincioși, le lipsește viziunea, motivația și profesionalismul. Carne de tun e tot mai puțină - rușii de rând nu mai vor să lupte în Ucraina. Tocmai de aceea, pericolul nu se diminuiază, cu sporește: în starea în care se află animalul feroce prins în colț, acesta poate recurge la gesturi și mai disperate. 

Unii experți atenționează asupra faptului că s-ar putea ca putin să pregătescă o provocare de proporții: să arunce în aer centrala nucleară de la Zaporojie și să acuze Ucraina pentru această crimă împotriva umanității. Avem deja precedentul din Elenovka, când rușii au omorât prizonieri de război ucraineni, aruncând vina asupra Kyiv-ului. De fapt, pentru putin aceste tehnici monstruoase nu sunt o noutate - anume prin ele acest criminal a ajuns la putere. Să ne amintim că înainte de a-și începe „domnia”, putin a recurs la organizarea unor teracte similare - a aruncat în aer blocuri rezidențiale în Cecenia, a dat vina pe ceceni și a declanșat un război care a rămas o rană sângerândă și astăzi.

Dacă cineva crede că războiul din Ucraina nu este războiul lui, nu-l privește și nu-l afectează, greșește. Dincolo de dezmățul prețurilor, criza energitică și alimentară, riscul de a nu-i supraviețui este mult mai mare. O eventuală explozie la centrala nucleară din Zaporojie ne amenință teribil pe toți. Putin înțelege că nu poate declanșa un atac nuclear direct asupra Ucrainei și occidentului, căci asta ar provoca o reacție nimicitoare imediată, tocmai de aceea este tentat să comită, în stilul său denaturat și fățarnic, provocarea de la centrala nucleară din Zaporojie pe care a pus stăpânire premeditat. 

Așa că orice efort al nostru și, mai ales, al statelor democratice puternice din Europa, al SUA, trebuie să fie îndreptat spre dmilitarizarea eficientă, fermă și cât mai rapidă a monstrului estic care a persecutat o lume întreagă de secole și a demonstrat astăzi că nu mai poate fi tolerat și, cu atât mai mult, îmblânzit.