Am fost ai naibii de buni pe 1 iulie, dar vom fi bestiali la 26 august!

Despre finalitatea protestelor. În primul rând felicitări pentru cel mai înalt grad de consolidare de până acum în cadrul protestului din 1 iulie - am fost o putere cu adevărat de temut pentru criminalii uzurpatori. Scâncelile despre așa-zisa stingere a spiritului protestatar dacă nu „facem repede ceva” și întrebările retorice și pline de jele gen „nu și ce s-a schimbat?” le consider lașe, prostești chiar, total neconstructive. Democrația nu este o fată de măritat pe care o pețești la o „piankă” cu viitorii nănași. Ea necesită o luptă temerară, stoică, asumată, conștientizată. Nu de o zi și nu de două. Este mai mult decât clarissim că nu poți să intri la Plahotniuc acasă, să-l iei de urechi, să-i dai un șut în cur și să obții victoria mult dorită. Și atunci nu prea îi înțeleg pe „analiștii” care fac previziuni sceptice despre sucombarea treptată și ireversibilă a spiritului protestatar. Sinceră să fiu, mi se par chiar ușor distructive, chiar dacă sunt făcute cu bună intenție.

Protestul din 1 iulie a demonstrat cu prisosință că oamenii sunt capabili să se solidarizeze, să facă front comun împotriva dictaturii și sunt absolut conștienți de puterea pe care o au. Acest protest a însemnat și trecerea unei bariere psihologice care era cumva un soi de limitator al coagulării masive -  dezagrementul de a fi făcut jocul unor forțe politice, de a fi din nou victima profitorilor. Genomul scepticismului în acest sens s-a infiltrat în ADN-ul nostru din cauza multitudinii trădărilor politice prin care am trecut de la proclamarea independenței încoace. Dar în cadrul protestului s-a văzut clar că această temere este depășită, că ea nu are temei.

Trei. Manifestația de duminică a confirmat faptul că adevărata putere e a oamenilor cu demnitate - spiritul civic a crescut în progresie geometrică odată ce guvernarea și-a permis să insulte într-un hal inacceptabil cetățenii. „Bezpredelul” a întrecut ireversibil acea limită subțirică sub care apa încă nu clocotea, deși era pe punctul de a fierbe.

Mai departe. Mișcarea de rezistență creată ad-hoc pentru a stopa instaurarea dictaturii a coagulat forțe de cea mai diversă sorginte și a adus în fața oamenilor personalități de cea mai înaltă calitate. Pentru mine personal una dintre cele mai mari bucurii a fost să văd printre protestatari scriitorii generației moderne. Iată că scrisul s-a revărsat și în manifestul personal de civism asumat prin cuvântul rostit în fața mulțimii. Vitalie Ciobanu, Vasile Gârneț, Mircea V.Ciobanu, Maria Șleahtițchi, Vladimir Beșleagă sunt nume de mare valoare care au reabilitat cu brio rolul scriitorului moldovean dincolo de creator al sintezei inedite dintre gânduri și cuvinte – rolul de stindard al elitelor intelectuale într-un proces social-politic. Și mă refer aici nu doar la publicistică, ci și la ieșirea în față, pe baricade. Din amărăciunea generată de lipsa de verticalitate și de atitudine a multor scriitori de renume, mai vechi și mai noi, nu a mai rămas mare lucru după discursul lui Vitalie Ciobanu în PMAN. Da, faptul că Mihai Cimpoi a „genializat” creația lui Traian Vasilcău în cadrul lansării a nu-știu-câte-sprezece volume ale acestuia, mă mai scârbește, dar pot să trec deja peste asta.

Așa, mai departe. Acest protest a mai scos la iveală un lucru extrem de important: nici uzurpatorii nu mai cred în invincibilitatea lor și nici cei care îi apără. Plahotniuc a știut că protestatarii nu se vor lăsa provocați și nu vor lua cu asalt, nu vor vandaliza instituțiile statului. În fața Guvernului erau doar câteva polițiste tinerele. Frica criminalului pentru siguranța personală a fost atât de mare, încât nu s-a mai îngrijit de aparențe – sute de polițiști din toată republica au fost dislocați în exclusivitate în jurul cartierului în care se află locuința sa cât un palat și sediul PD. A fost încercuit tot cartierul, iar de sus acesta părea un uliu în care forțele de ordine abia de încăpeau. Am avut senzația clară că Plahotniuc s-a baricadat și a stat toată ziua cu inima în călcâie. Asta îl va face mai slab și mai susceptibil greșelilor.

Să mai spun că s-a văzut limpede că polițiștii suportă tot mai greu umilința la care sunt supuși de fiecare dată când populația protestează. Și ei sunt pe punctul de fierbere, mai e nevoie de un pas. Și sunt sigură că acesta nu va întârzia. Atunci să vedem cui îi va mai da ordine Jizdan…

La 26 august diaspora va veni acasă. Până în acea zi va trebui să informăm constant oamenii despre ceea ce se întâmplă, va trebui să menținem spiritul protestatar prin acțiuni de nesupunere civică, proteste mai mari și mai mici, flashmob-uri etc. S-ar putea să fie eficientă și o grevă a foamei. Fiecare dintre noi ar trebui să recurgă la tot ce îi stă în puteri pentru ca pe 26 august 1. să fim într-un număr impunător, o sută de mii, dacă se poate și 2. forțele de ordine să treacă de partea poporului. Atât. Așa că vorbim zilnic cu diaspora și adoptăm zilnic un polițist. Baftă tuturor, la treabă!

Nesupunerea civică, ce-i cu ea?

Chiar dacă Plahotniuc și toți servitorii săi, începând cu judecătorii vânduți și terminând cu mercenarii tv al-de Tabără, Cristal, Bogatu ș.a. au instituit dictatura în RM și democrația nu mai poate fi practicată în mod direct, voința cetățenilor este în continuare capabilă să se manifeste. Vorbesc aici despre nesupunerea civică. Aceasta, uneori, este singura modalitate de exercitare a voinței poporului și, respectiv, de aplicare a principiilor democrației veritabile.

Ce este nesupunerea civică? Teoretic, ea este o modalitate de protest al unui colectiv, unei comunități sau al unei națiuni, la limita legalității sau chiar cu încălcarea acesteia, pentru a determina o schimbare a  normelor fundamentale ale unui stat, pentru a-și apăra drepturile iremediabil încălcate de o autocrație, pentru a-și impune voința într-un aspect care contravine normalității, voinței populare. Nesupunerea civică este o formă extremă de protest non-violent, atunci când autoritățile sunt opace, intransigente, de neînduplecat pentru a schimba ceva prin proteste obișnuite.

Exemple de nesupunere civică sunt multe. E emblematic cazul boicotului autobuzelor din Montgomery de către comunitatea oamenilor de culoare pentru a-și revendica dreptul de circulație în transportul public nu doar în limita locurilor pe băncile din spate. Oamenii de culoare, în frunte cu Martin Luther King Jr., pe atunci un pastor local necunoscut, la un moment dat nu au mai mers cu autobuze, generând pierderi considerabile proprietarilor acestora. Astfel, în timp, regula conform căreia locurile din față erau preconizate doar pentru pasageri albi, a fost abolită. Da, această nesupunere civică a creat incomodități celor care au decis să renunțe la autobuze, dar determinarea colectivă de a o face solidar a produs efectul scontat.

Un alt exemplu de nesupunere civică a fost distrugerea proprietății militare ca formă de protest împotriva războiului din Irak sau distrugea plantațiilor pentru stoparea producerii organismelor modificate genetic. Da, există riscul să fii reținut sau să plătești o amendă, dar vorbim de situația în care cetățenii au un asemenea sentiment civic, încât sunt hotărâți să îndure aceste neplăceri în numele schimbărilor sociale fundamentale, cu bătaie lungă și cu repercusiuni benefice asupra viitorului copiilor lor.

Vedeți ce fac acum pompierii din Belgia. Ei manifestă consolidat pentru mărirea salariilor și pentru a determina guvernul să le aloce un buget mai mare anul viitor pentru operațiunile de salvare. Nu doar printr-un protest limitat în timp cu scandări și plecat seara acasă, ci prin acțiuni temerare: ei au provocat un mic incendiu, menținându-l artificial, au stropit cu spumă polițiștii și au blocat cu circa 30 de mașini de pompieri artera care duce spre locuința prim-ministrului. Ei vor face aceste și alte acte de nesupunere civică atât timp cât va fi nevoie pentru a obține Victoria.

Mecanismele legale existente nu presupun impunerea voinței populare în mod direct, legea nu prevede posibilitatea revizuirii permanente a prestației și reprezentativității celor aleși cu posibilitatea intrinsecă de a-i rechema din funcții. Și, cu regret, aceștia devin independenți de voința alegătorilor imediat ce li se validează mandatele de parlamentari. Iar aceste mandate nu mai pot fi retrase pe parcursul legislaturii. Cazul nostru bizar când oligarhatul de la guvernare nu acceptă oameni anti-sistem, chiar dacă ei au fost aleși legitim prin-o manifestare plenară a voinței populare, în măsura în care sunt gata să încalce perfid Constituția națională și Carta internațională va intra, probabil, în istoria neagră europeană. 

Și atunci, ce putem face ca să ne impunem voința dincolo de protest, căci acesta e desconsiderat de autoritățile moldovenești - ele tolerează protestul doar pentru a manipula partenerii de dezvoltare asupra așa-zisei libertăți de exprimare a opiniei în RM și nu se referă la el ca la o semnalizare a unei probleme grave care necesită soluționare și implicare serioasă? Da, putem să recurgem la nesupunere civică. Poporul are tot dreptul să manifeste printr-un refuz colectiv, numeros, exigent, responsabil și determinat de a se supune legilor nedrepte, învechite și, cu atât mai mult, fărădelegilor comise de cel ales. 

Evident, doar o societate matură, responsabilă, cu un sentiment cetățenesc dezvoltat, poate să recurgă la nesupunere civică, atunci când acesta devine singura contrapunere derapajelor democratice ale autorităților. Or, invalidarea unui mandat de primar ales într-un scrutin perfect legal, este un derapaj democratic catastrofal, la care nu a recurs nici măcar comunistul Voronin!

Ce se poate face la modul concret? De exemplu, putem să refuzăm să plătim facturile comunale. În acest caz trebuie să conștientizăm că s-ar putea să rămânem fără curent electric, fără apă etc. pe un termen imprevizibil. Cu încălzirea acum, vara, e mai simplu. Dar aceste incomodități asumate ar putea duce la pierderi colosale care ar paraliza sisteme și ar determina statul să reacționeze. Sau putem să blocăm diverse căi de acces prin ședere în fața instituțiilor publice. Am putea să nu executăm legi, să nu mai aplicăm reguli general acceptate etc. Evident, toate acestea ar avea efectul scontat doar în cazul în care există 1.o determinare puternică de a merge până la capăt, indiferent de incomoditățile pe care va trebui să le suportăm stoic și 2.un număr foarte mare de participanți. Nu 100 și nici 10.000. Ci sute de mii! Doar așa paralizia unor domenii vitale ale statului ar conduce la disfuncție atât de gravă, încât acesta ar ceda ca orice material sub o presiune mai mare decât gradul său de rezistență.

P.S. Nesupunerea civică este o alternativă plauzibilă a formei de protest responsabil. Nu zic că e singura soluție. Dar, indiferent dacă o alegem sau nu, pentru a avea succes trebuie să fim mulți. Conform unor surse neoficiale polițiștii simpli realizează foarte bine situația lor precară. Ei suportă consecințele unei guvernări ostile populației la fel cum o suportă fiecare dintre noi și, ca și noi, ceilalți, își doresc un trai decent. Pentru ca ei să treacă pe față de partea protestatarilor, ceea ce ar determina criminalii de la guvernare să fugă ca șobolanii de pe corabia naufragiată, numărul manifestanților trebuie să fie extrem de impunător. Dublu, triplu decât am ieșit în stradă vreodată. Așa că munca de informare și convingere trebuie continuată insistent, direcționat, permanent. Situația e tocmai prolifică pentru asta - guvernarea comite tot mai multe greșeli și viața cotidiană va deveni cu siguranță tot mai dificilă. Orice rău spre bine.