Nesupunerea civică, ce-i cu ea?

Chiar dacă Plahotniuc și toți servitorii săi, începând cu judecătorii vânduți și terminând cu mercenarii tv al-de Tabără, Cristal, Bogatu ș.a. au instituit dictatura în RM și democrația nu mai poate fi practicată în mod direct, voința cetățenilor este în continuare capabilă să se manifeste. Vorbesc aici despre nesupunerea civică. Aceasta, uneori, este singura modalitate de exercitare a voinței poporului și, respectiv, de aplicare a principiilor democrației veritabile.

Ce este nesupunerea civică? Teoretic, ea este o modalitate de protest al unui colectiv, unei comunități sau al unei națiuni, la limita legalității sau chiar cu încălcarea acesteia, pentru a determina o schimbare a  normelor fundamentale ale unui stat, pentru a-și apăra drepturile iremediabil încălcate de o autocrație, pentru a-și impune voința într-un aspect care contravine normalității, voinței populare. Nesupunerea civică este o formă extremă de protest non-violent, atunci când autoritățile sunt opace, intransigente, de neînduplecat pentru a schimba ceva prin proteste obișnuite.

Exemple de nesupunere civică sunt multe. E emblematic cazul boicotului autobuzelor din Montgomery de către comunitatea oamenilor de culoare pentru a-și revendica dreptul de circulație în transportul public nu doar în limita locurilor pe băncile din spate. Oamenii de culoare, în frunte cu Martin Luther King Jr., pe atunci un pastor local necunoscut, la un moment dat nu au mai mers cu autobuze, generând pierderi considerabile proprietarilor acestora. Astfel, în timp, regula conform căreia locurile din față erau preconizate doar pentru pasageri albi, a fost abolită. Da, această nesupunere civică a creat incomodități celor care au decis să renunțe la autobuze, dar determinarea colectivă de a o face solidar a produs efectul scontat.

Un alt exemplu de nesupunere civică a fost distrugerea proprietății militare ca formă de protest împotriva războiului din Irak sau distrugea plantațiilor pentru stoparea producerii organismelor modificate genetic. Da, există riscul să fii reținut sau să plătești o amendă, dar vorbim de situația în care cetățenii au un asemenea sentiment civic, încât sunt hotărâți să îndure aceste neplăceri în numele schimbărilor sociale fundamentale, cu bătaie lungă și cu repercusiuni benefice asupra viitorului copiilor lor.

Vedeți ce fac acum pompierii din Belgia. Ei manifestă consolidat pentru mărirea salariilor și pentru a determina guvernul să le aloce un buget mai mare anul viitor pentru operațiunile de salvare. Nu doar printr-un protest limitat în timp cu scandări și plecat seara acasă, ci prin acțiuni temerare: ei au provocat un mic incendiu, menținându-l artificial, au stropit cu spumă polițiștii și au blocat cu circa 30 de mașini de pompieri artera care duce spre locuința prim-ministrului. Ei vor face aceste și alte acte de nesupunere civică atât timp cât va fi nevoie pentru a obține Victoria.

Mecanismele legale existente nu presupun impunerea voinței populare în mod direct, legea nu prevede posibilitatea revizuirii permanente a prestației și reprezentativității celor aleși cu posibilitatea intrinsecă de a-i rechema din funcții. Și, cu regret, aceștia devin independenți de voința alegătorilor imediat ce li se validează mandatele de parlamentari. Iar aceste mandate nu mai pot fi retrase pe parcursul legislaturii. Cazul nostru bizar când oligarhatul de la guvernare nu acceptă oameni anti-sistem, chiar dacă ei au fost aleși legitim prin-o manifestare plenară a voinței populare, în măsura în care sunt gata să încalce perfid Constituția națională și Carta internațională va intra, probabil, în istoria neagră europeană. 

Și atunci, ce putem face ca să ne impunem voința dincolo de protest, căci acesta e desconsiderat de autoritățile moldovenești - ele tolerează protestul doar pentru a manipula partenerii de dezvoltare asupra așa-zisei libertăți de exprimare a opiniei în RM și nu se referă la el ca la o semnalizare a unei probleme grave care necesită soluționare și implicare serioasă? Da, putem să recurgem la nesupunere civică. Poporul are tot dreptul să manifeste printr-un refuz colectiv, numeros, exigent, responsabil și determinat de a se supune legilor nedrepte, învechite și, cu atât mai mult, fărădelegilor comise de cel ales. 

Evident, doar o societate matură, responsabilă, cu un sentiment cetățenesc dezvoltat, poate să recurgă la nesupunere civică, atunci când acesta devine singura contrapunere derapajelor democratice ale autorităților. Or, invalidarea unui mandat de primar ales într-un scrutin perfect legal, este un derapaj democratic catastrofal, la care nu a recurs nici măcar comunistul Voronin!

Ce se poate face la modul concret? De exemplu, putem să refuzăm să plătim facturile comunale. În acest caz trebuie să conștientizăm că s-ar putea să rămânem fără curent electric, fără apă etc. pe un termen imprevizibil. Cu încălzirea acum, vara, e mai simplu. Dar aceste incomodități asumate ar putea duce la pierderi colosale care ar paraliza sisteme și ar determina statul să reacționeze. Sau putem să blocăm diverse căi de acces prin ședere în fața instituțiilor publice. Am putea să nu executăm legi, să nu mai aplicăm reguli general acceptate etc. Evident, toate acestea ar avea efectul scontat doar în cazul în care există 1.o determinare puternică de a merge până la capăt, indiferent de incomoditățile pe care va trebui să le suportăm stoic și 2.un număr foarte mare de participanți. Nu 100 și nici 10.000. Ci sute de mii! Doar așa paralizia unor domenii vitale ale statului ar conduce la disfuncție atât de gravă, încât acesta ar ceda ca orice material sub o presiune mai mare decât gradul său de rezistență.

P.S. Nesupunerea civică este o alternativă plauzibilă a formei de protest responsabil. Nu zic că e singura soluție. Dar, indiferent dacă o alegem sau nu, pentru a avea succes trebuie să fim mulți. Conform unor surse neoficiale polițiștii simpli realizează foarte bine situația lor precară. Ei suportă consecințele unei guvernări ostile populației la fel cum o suportă fiecare dintre noi și, ca și noi, ceilalți, își doresc un trai decent. Pentru ca ei să treacă pe față de partea protestatarilor, ceea ce ar determina criminalii de la guvernare să fugă ca șobolanii de pe corabia naufragiată, numărul manifestanților trebuie să fie extrem de impunător. Dublu, triplu decât am ieșit în stradă vreodată. Așa că munca de informare și convingere trebuie continuată insistent, direcționat, permanent. Situația e tocmai prolifică pentru asta - guvernarea comite tot mai multe greșeli și viața cotidiană va deveni cu siguranță tot mai dificilă. Orice rău spre bine.

Fără titlu, dar din rărunchi!

Am renunțat la cursurile mele de televiziune pentru că la un moment dat tot ce le predam elevilor mei era în totală contradicție cu realitatea distorsionată - ca într-o oglindă strâmbă, în care mă uitam la mine când eram copil și pe când unii râdeau de se prăpădeau, eu plângeam de groază. Cum să-mi învăț elevii că televiziunea e un bun social, atunci când în Republica Moldova ea se prefăcuse într-o gunoiște, într-o mașinărie scârbavnică de făcut rahat?! Care cod deontologic?! Care dezbateri conform unor criterii profesioniste?! Nu mai aveam, practic, nicio posibilitate să le arăt perspectivele, să le demonstrez că televiziunea e minunată prin posibilitățile sale de a influența, de a informa, de a delecta și a culturaliza. TV 8 încă nu apăruse, iar Jurnal TV trecea printr-o perioadă extrem de dificilă. Publikile nu mai erau de dat drept exemplu, erau de dat doar cu piciorul în bot. Domeniul pe care l-am iubit atât nu mai avea loc pentru mine, pentru viziunile mele, pentru experiența mea. Când mă gândeam că s-ar putea să văd un elev de-al meu la canalele lui Plahotniuc, făcând uz de tot ce l-am învățat mai bine, mi se făcea negru înaintea ochilor.

Ok, de fapt am vrut să zic altceva, dar cumva în legătură cu începutul postării. Cu regret, nu voi putea fi mâine fizic la protest. Am plecat după turul doi al alegerilor, după 3 iunie, zicând că am făcut tot ce mi-a stat în puteri ca să câștigăm și am dreptul să plec în ideea de a mă sustrage puțin istoriei și a-mi regândi rostul. Dar, se vede că am plecat prea devreme. Sunt departe de casă acum, dar tot ce mă definește ca entitate umană și civică a rămas la Chișinău: gândul, inima, frământarea zilelor, visul nopților. Și dragostea.

Vă rog, dragii mei prieteni, să mergeți duminică la protest. Să mergeți și pentru mine. Să mergeți pentru toți cei pe care îi iubiți, dar au fost alungați din țară de niște criminali, de niște asasini ai drepturilor elementare umane procreați de acest Plahotniuc, tartorul care merită zeci de închisori pe viață în condiții inumane, căci moartea ar fi o pedeapsă prea ușoară pentru el. Nu se poate să renunțăm. E deja peste orice măsură. Și cum mi-aș răcori suflețelul dându-i un pumn în faianța rece și (vai!) ce scumpă, care-i umple leoarba! Să aud cum îi sar obturațiile de diamant și i se deșurubează implanturile de platină... Până la urmă e doar un individ. Cu picioare, mâini, colecist, rinichi și probleme cu prostata. Cum se poate să ne umilească în halul ăsta?! Corect, nu se poate. Și dacă partenerii de dezvoltare se arată a mia oară „extrem de îngrijorați”, atunci noi suntem chiar zaibiți di tăt. Și răi, ca niște câini flămânzi pregătiți pentru lupte. Pe scurt, haideți să începem să-i cântăm cântecul de lebădă, gâscă răgușită, rață cheală sau de ce-o mai fi acolo. Începeți și pentru mine, că eu fac ce fac și vin cât de repede pot.
P.S. Vă rog, dacă iese cu bătaie - și de la mine un ghiuldum!