Un PAS cât o epocă

Azi, nu mâine sau răspoimâine, se hotărăște dacă Plahotniuc va mai  bântui ca un vampir hidos subconștientul bolnav, abscons al unui sclav plin de răni leproase sau i se va tăia cu hotărâre capul, după o tămâiere bună cu binecuvântatul usturoi. Moment după care sclavul eliberat nu doar psihic, va intra la un soi de reciclare pentru tratament fundamental în vederea unui viitor civilizat.

Orice oră, zi, săptămână nevalorificată de opoziția anti-oligarhică este o oră, o zi, o săpătmână de energie și putere oferită prostește lui Plahotniuc. 

Acum este stringent necesară consolidarea unui pol pro-european anti-oligarhic puternic și nu mă refer aici la puzderia de partiduțe de buzunar, activiști civici de paradă, analiști oleacă obiectivi, lupușori singuratici incapabili să facă echipă etc. care strigă pudibundico-artistic la cer. Vorbesc despre forțe reale, care și-au demonstrat consistența prin fapte, sacrificiu, tenacitate și curaj. Și singurul lucru, care ar bate primul cui la sicriul coșmarului pedist ar fi alianța responsabilă creată de Platforma Demnitate și Adevăr și Partidul Acțiune și Solidaritate. 

Nu că e vorba de întoarcerea unor datorii, dar PAS, totuși, a beneficiat din plin de sacrificiul Platformei DA în prezidențiale. Nu știu în ce măsură atunci Andrei Năstase și-a delegat responsabilitatea pentru decizia sa de a se retrage din cursă în favoarea Maiei Sandu sondajelor interne, membrilor și structurilor decizionale ale partidului său. Bănuiesc că în interiorul formațiunii au fost multe oale sparte de capul lui. Dar decizia a fost luată și nu doar atât – Maia Sandu a fost susținută prin implicarea de facto în campanie a platformiștilor, care au bătut drumurile republicii pentru ea exact așa cum ar fi făcut-o pentru propriul candidat la prezidențiale. Ceea ce au făcut cei din DA atunci se numește responsabilitate cetățenească, sacrificiu real pentru țară, călcarea fermă pe gâtul orgoliului propriu în numele unui beneficiu național. Dar, dintr-o simplă logică științifică, acest gen de sacrificiu nu poate fi repetat de două ori la rând, câci anihilează efortul unei construcții sănătoase de partid.

Momentul actual este de aceeași sorginte. Cineva trebuie să facă campanie pentru candidatul altui partid, căci cu doi candidați pe același bazin electoral nu se poate merge, e la mintea unui bebe. După toate raționamentele normale, de data aceasta Maia Sandu ar rebui să demostreze că este capabilă la rândul ei de sacrificiu, căci așa-ziși de-ai noștri cu rânza până peste ochi am avut destui pe parcursul nostru istoric. Este logic, firesc și necesar ca acum PAS să susțină candidatul Platformei Da pentru primăria Chișinăului. Nu zic s-o facă prin fapte, căci munca de teren nu seamănă să fie atuul PAS, dar măcar să zică odată: da, vă susținem căci împreună suntem o forță, sau ce slogan ar mai fi de inventat acolo.

Nicio alianță, familie, echipă nu poate suptaviețui dacă sacrificiul este unilateral. Un partid trăiește și prin propulsarea în alegeri a echipei proprii, nu doar a partenerului său de coaliție, altfel puterea slăbește, oamenii pierd motivația, fundraising-ul nu mai funcționează! Oare acest lucru elementar nu este de înțeles? Sau poate tocmai de aceea că este înțeles foarte bine, răspunsul este tărăgănat?! Mă întreb, care este motivul real al acestei întârzieri? De ce Maia Sandu nici pe Andrei Năstase nu vrea să-l susțină, nici candidatul propriu nu-l înaintează? Încă nu vreau să răspund tranșant. Sper încă să mi se confirme speranța că, după Năstase, mai există și alți lideri politici de factură modernă, emergentă, care au discernământ, curaj, capacitate de a decide în favoarea țării. 

Blocul Platforma DA+PAS trebuie să fie creat pentru a nu dispersa electoratul, pentru a câștiga întâi primăria capitalei, apoi legislativul. Mingea e în curtea PAS. În această situație există două deznodăminte: 1. Mingea va înlocui mazărea, prelungind un status quo profitabil doar pentru Plahotniuc, un criminal, uzurpator și torționar al propriului popor sau 2. Mingea se va transforma într-un proiectil de artilerie cu putere dublă, care va distuge timp de un an citadela răului și va consolida societatea. În acest caz vor câștiga copiii care cresc aici fără părinții nevoiți să plece peste hotare, mamele care-și plâng în perna străinătății dorul, bătrânii care se hrănesc doar cu lacrimi, căci nu au din ce să cumpere pâine, fiecare cetățean care se simte sufocat de aerul pestilențial din Republica Moldova, fiecare om care are o singură viață și vrea să și-o trăiască normal. Normal!

Gânduri de a doua zi după mărturiile publice ale lui Proca.

După mărturiile lui Proca, nimic nu va mai fi la fel. Acum profilul lui El Coordonatore este mult mai deslușit și nu mai poate fi lustruit de trepădușii holdingului. Dacă până ieri cei care îi duc olița de noapte, au avut o scuză, două, trei, legate de lipsa altor locuri de muncă, de azi scuzele nu mai sunt pertinente. De azi toți sunt puși în fața dilemei categorice: mă mai fac că plouă sau îi dau cu umbrela peste bot.

Plahotniuc a fost și rămâne o rușine enormă pentru noi toți. Nu omul, căci acesta, iată că a fost deconspirat nu doar prin judecăți de valoare, ci cu probe incontestabile: e un bandit de la drumul mare, un criminal, locul căruia e la pușcărie pentru sute de ani, și nu în fruntea unei țări. El a comandat la viața lui nu doar cocaină, nu doar prostituate, ci și asasinate și alte lucruri oribile, despre care vom afla pe parcurs, căci istoria obiectivă, în ce-l privește, abia începe.

Și când spun că istoria abia începe, evident, nu mă refer la brusca trezire a procuraturii moldovenești. După emisiunea de aseară de la Jurnal TV, Vitalie Gămurari, purtător de cuvinte bâlbâite al PD, amenință: „lucrăm acum asupra instituirii unui grup de avocaţi care vor urmări tot ce ţine de activitatea legală atât în România, cât şi în Republica Moldova în rezultatul acestui show...” Nagacevschi va sta de acum încolo la pândă și ne va stroci dosare. Fiecăruia, cu treabă și fără treabă, doar dacă vom spune ceva de rău despre șeful său. Iată toată sesizarea! A procuraturii, inclusiv! Speranța legată de justiția noastră a murit înaintea ei, negând adevărul imuabil al legilor universale. Dar instanțele internaționale se vor sesiza-activiza, cu siguranță. Asemenea probe nu pot fi ignorate de ele! Așa că din acest punct de vedere Val, Alina și ceilalți Jurnal-iști au făcut un lucru temerar, istoric.

Deci, ziceam de Plahotniuc. Nu de om, ci de simptom. Căci plahotniucismul este simptomatic pentru Republica Moldova. Altfel, cum, naiba, am ajuns să fim conduși atâta timp de acest monstru?! El e consumator de cocaină? Dar noi ce suntem? Una din două sau ambele: dacă nu consumatori de alcool, de să dăm prin garduri, atunci consumatori de iluzii. Exact ca niște drogați. El e hoț? Dar noi ce suntem? Sau, poate îl slujesc niște extratereștri? Sutele de cetățeni cu mintea (aparent întreagă!) ai Republicii Moldova, care-i mănâncă din palmă bănuții furați și mânjiți de sânge, ce sunt?! El e criminal? Dar noi ce suntem? Cine e procurorul, judecătorul, care bagă la închisoare oameni la comandă? Cine este inspectorul, controlorul care răspunde obedient la comanda „fas!” și distruge afacerile oamenilor cinstiți?! Cine e jurnalistul, care linșează mediatic oameni vii, nu figuri de stil? Aaa, el e psihopat? Dar ceilalți politicieni, membri simpli și compuși, care au lins apetisant și zgomotos fundulețele șefilor lor, care, la rândul lor, lingeau alte funduri și tot așa, până la sfântul cur al Coordonatorului? Ei cine sunt? Sau ei nu știau că după gardul lor de metal forjat copiii se sinucid de dor de mamă, iar bătrânii ies la cerșit cu ochii în lacrimile neputinței?!

Eu nu zic aici de canzi, dodoni, ghimpi, cavcaliuci, filipi, jizdani, luchianiuci, tănași, gandraburi, cristali, tabere, mihăieși și alte mizerii de teapa lor, care și fără cocaină sunt duși rău cu pluta. Eu vorbesc despre noi, ceilalți. Care, parcă n-am pupat chiar așa de entuziast partea dorsală a corpului epilat și parfumat al lui Plahoniuc. Dar am trăit în ocolul lui, fără a crâcni, adaptându-ne la sistemul mafiot, prefăcându-ne surzi și muți atunci când alții ne implorau să ieșim la un protest, gudurându-ne pentru un loc de muncă la buget, mulțumindu-ne cu ce ni se aruncă de la masa unui rege nebun și gol, decimând cu mare talent opoziția în tot felul de „presă independentă” și extraordinar de unionistă, prostindu-ne definitiv, înghițând strategiile geopolitice încropite la GBC sau, și mai rău, propagându-le cu bună știință, zăpăcind oamenii cărora li s-a luat totul, inclusiv drepturile elementare...

Inacțiunea, supunerea, conformismul, lașitatea, dorința de îmbogățire ușoară, vanitatea noastră... Cine ar fi Plahotniuc fără toate acestea?! Un nimeni! 

P.S. Am citit azi comentarii de genul: ei, și ce, nimeni nu poate face nimic împotriva lui Plahotniuc! Permiteți-mi să răspund. Tu-vă mama voastră de nătângi, cum adică nimeni nu poate face nimic?! Spuneți-le asta lui Val Butnaru, Alinei (jurnalista, care a mers la Jilava pentru a realiza interviul cu Proca), Nataliei Morari, lui Constantin Cheianu, lui Dumitru Alaiba, lui Andrei Năstase, lui Sergiu Tofilat, Anei Ursachi, Maiei Sandu, lui Alexandru Machedon, lui Petrică, băiețelul protestelor, lui Pașa Parfeni... Spuneți-le asta tuturor celor care luptă! Da, dacă ne vom limita la bocitul pe la bucătării (sau la plescăitul cinic din buzele intelectual țuguiate), nu se va întâmpla nimic! Plahotniuc și banda lui de criminali tocmai pe bocetul disperat contează, pe el s-au ridicat. Dar! Fiecare protest, fiecare acțiune este importantă. Fiecare manifestare consolidată este o fisură în pereții GBC. Azi - un raport Kroll publicat, mâine - o mărturie a lui Proca, poimâine - o căutare internațională, anunțată de Interpol și tot așa! Dap cum ați crezut?!