La Chişinău se desfăşoară Afacerea Est!

Aseară am vizionat în premieră la Chişinău filmul lui Igor Cobâleanschi "Afacerea Est". Mă bucur enorm pentru înaintarea (anevoiasă, e adevărat) a cinematografiei autohtone, care, iată obţine şi premii internaţionale. După "La limita de jos a cerului" Regizorul şi scenaristul Igor Cobâleanschi face un salt semnificativ în naraţiune şi ritm de desfăşurare a acesteia (la fel de negrabnic, ca să utilizez un arhaism, dar mult mai disciplinat, mai focusat). Un fel de film gen Kin-dza-dza, realizat în anul 1986 de marele Danelia ca şi cardiografie în amalgam cu absurdul caraghios şi realist al filmelor lui Kusturica. Dar dincolo de aceste aproximaţii, încercări de a aplica grade de comparaţie, filmul e cu certitudine marca Igor Cobâleanschi, mai ales dacă stăm să ne amintim şi scurtmetrajele timpurii ale regizorulu, care au stârnit mare vâlvă cel puţin pe internet, serialul "Umbre", documentarele sale etc.

O comedie care nu stârneşte mâncărimi hohotite, dar adesea râsul izbucneşte chiar acolo unde nu te aştepţi şi acţiunea lentă se sparge prin reacţia simultană a sălii - da, e bună asta! Eroii interpretaţi spumos de Ticu Puşcaşu (un intelectual prins în capcana iluziilor) şi Ion Sapdaru (un şmecher prin care curg idei de abureală în loc de sânge) sunt, de fapt eroii zilelor noastre, deşi, se pare, Cobâlenaschi a scris scenariul acum ani buni. Visul profesorului de muzică este să facă nişte bani cu o afacere cu... potcoave. El trebuie să le cumpere de la nişte georogieni (50. 000 de bucăţi!) să le transporte cu trenul de la Leova la Bălţi şi să le vândă acolo unui alt afacerist, care va face din ele... lame. Petro (Ion Sapdaru) pică în proces exact când totul părea pus pe roate şi schimbă odată şi pentru totdeauna soarta afacerii, dar şi a profesorului.

După ce încearcă tot felul de stratageme dincolo de orice imaginaţie (de ex. storpitul contra bani a găinilor cu apă chioară, cică, împotriva gripei aviare sau impunerea profesorului să cânte la chiatară, erijându-l în apropiat al lui Iurii Gagarin, astfel cerşind bani de la trecători) eroul lui Sapdaru iese uscat din toate situaţiile, însuşindu-şi fără scrupule banii profesorului, iar acesta din urmă ajunge în penitenciar, unde este impus să cânte de nişte deţinuţi feroce. Nu intenţionez să povestesc subiectul filmului - acesta va rula de astăzi în cinematografele republicii. Vreau doar să atenţionez asupra unui eveniment fericit care s-a produs nu doar în cinematografia moldovenească, ci şi în cultura noastră în general.

În situaţia când RM este văduvită de cele mai active conştiinţe (din cauza politicului aberant), acestea fiind nevoite să migreze pentru a-şi asigura un mod decent de viaţă, un asemenea eveniment este nu doar binevenit, ci chiar de domeniul fantasticului (pe lângă fenomenul teatral, care mai produce încă opere de artă). Politicul despre care pomeneam, este nelipsit în "Afacerea Est" şi, dacă veţi merge la film, veţi vedea cât de simplu un pişicher gen Pedro, poate să se infiltreze în domeniu şi chiar să aibă şanse să ajungă ales al poporului buimăcit de-a binelea cu o sticlă de votcă.

P.S. La eveniment au fost prezenţi şi reprezentanţi ai ambasadelor, dar şi actuala ministră a culturii Monica Babuc, care a anunţat că a reuşit să obţină pentru prima dată în istoria RM opt milioane de lei pentru dezvoltarea cinematografiei moldoveneşti. Vreau să cred că aceşti bani nu vor fi canalizaţi spre "prieteni", ci vor fi investiţi în proiecte merituoase, oricine ar fi autorul. Faptul că i-am zărit la premieră pe cunoscuţii regizori la scară naţională şi dincolo de ea Valeriu Jereghi şi Sergiu Prodan m-a bucurat şi sper ca informaţia adusă public de doamna ministră le-a trezit inspiraţia. Dar sper că şi Anatol Durbală, care nu a fost la premieră, (dar a meritat toată consideraţia din partea diriguitorilor dătători de premii măcar şi pentru lungmetrajul "Ce viaţă minunată!", consacrat evenimentelor din 7 aprilie 2009) va beneficia în condiţii echitabile de alocaţiile amintite. Un talent artistic nu se măsoară după prieteşugul cu guvernarea ci, dimpotrivă, după capacitatea de a-i menţine boala stelară (căreia îi este extrem de susceptibilă) "la limita de jos a cerului".

Nu cedăm! Republica Moldova e a noastră, nu e a lor!

În ce se transfrormă Republica Moldova? Mai întâi i s-a furat bunăstarea, penuria materială afectând grav majoritatea populaţiei. Flămândul e mai uşor de manipulat de către cei sătuli, ghiftuiţi, bolnavi de înavuţire. După asta cei mai activi au fost alungaţi din ţară. Da, e adevărat, nu cu mătura sau prin decrete oficiale. Cu impunerea unor condiţii inumane de trai. Apoi populaţiei i s-a interzis dreptul de a alege. Celor alungaţi în primul rând. Frauda a fost atât de evidentă, încât doar maidanezii nu au putut-o vedea. 

Între timp populaţia a fost lipsită de accesul la informaţie veridică. Au fost construite sau cumpărate pentru redirecţionare fabrici de macaroane, care produc tone de paste. Atât cât să ajungă nu doar pentru a acoperi urechile populaţiei, ci şi gura. Astfel, oamenii au rămas muţi şi surzi, clămpănind doar din ochii speriaţi, repetând în spume albe ceea ce le dictează lucrătorii de la fabricile respective. Cei care nu s-au aruncat asupra macaroanelor, au avut voce şi asta a deranjat, aşa că pentru ei au fost deschise temniţe. Şi nişte cyborgi au început să-i arunce acolo. Ah, da, pe lângă aceşti cyborgi şi lucrători anonimi de la fabricile de paste au fost create şi armate de mercenari. Aceştia laudă, justifică ceea ce fac primii, denigrează sarcastic ceea ce fac ceilalţi, mint cu o neruşinare perversă, denaturând cras adevărul şi iau pentru asta bani buni. 

Totuşi, au rămas prea mulţi din cei care au rezistat tenataţiilor şi s-a recurs la o altă stratagemă - ei sunt ameninţaţi ca să tacă. Să tacă cu orice preţ. Şi, mai ales, să nu îndrăznească să facă investigaţii, să nu afle mai multe despre cei care recurg la acţiunile de desfiinţare a statului RM, descrise mai sus. A început o adevărată "vânătoarea de vrăjitoare", "vrăjitoarele" fiind jurnaliştii şi activiştii civici, care nu s-au vândut, care îşi fac cu demnitate meseria, cărora nu le curg balele după cei treizeci de arginţi oferiţi cu generozitate de Plahotniuc şi acoliţii săi. 

Oricum, oricât de abominabilă ar fi situaţia din Republica Moldova, societatea mai are o şansă. Faptul că ea, atâta cât a mai rămas în stare de veghe, s-a solidarizat cu jurnaliştii şi activiştii persecutaţi, a şubrezit sistemul. Acesta a făsut un pas înapoi - se vede că nu orice îi este permis, căci mai există factori de influenţă  (s-ar putea ca aceştia să vină dinafară). 

Iată că a fost semnată ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale a jurnalistei Mariana Raţă, care este vizată într-un proces iniţiat în urma sesizării depuse de Vladimir Botnari, ex-comisar al Chişinăului. Vezi, Doamne, acesta s-a plâns că în cadrul investigaţiei efectuate de jurnalistă, i-au fost accesate ilegal datele personale. Prinţesa Botnari, de fapt, este unul din criminalii judecaţi penal pentru neglijenţă în serviciu în timpul evenimentelor din 7 aprilie 2009, fapt care nu i-a împedicat pe mai marii zilei să-l numească mare şef de securitate la Moldtelecom, instituţie controlată de Plahotniuc, se pare.

Tentacolele sinistre ale guvernării se întind pe zi ce trece, să nu ne îmbătăm cu apă rece. Tentative de a urmări penal oamenii cu verticalitate sunt şi vor mai fi (e în plină desfăşurare urmărirea penală a magistratei Domnica Manole, activistul civic Andrei Donică riscă cinci ani de puşcărie, postul de televiziune Jurnal TV a fost, practic, desfiinţat în situaţia în care Plahotniuc deţine mai toată piaţa publicitară audiovizuală din RM, etc.) Vom avea nevoie de multă putere de solidarizare. E unica noastră şansă.