Să nu cedăm în fața agoniei unui criminal!

Situația critică din Republica Moldova denotă pe de o parte, că Plahotniuc nu se va lăsa dus cu binișorul, pe de alta, că populația a reușit să se consolideze printr-un spirit civic acut, fiind și ea pregătită să reziste în fața pericolului instaurării unei dictaturi totale a oligarhului în cauză. Deci, forțele ”beligerante” sunt cât se poate de conturate. Aș vrea doar să pun un accent.

 Înainte de a-și înainta al doilea candidat la funcția de prim-ministru (un as de compromis aparent, scos isteric din mâneca unui sacou de milioane), PD a făcut un comunicat de presă în care a strecurat o amenințare subtilă. Deși președintele Timofti nu s-a lăsat intimidat de aceasta, înaintându-l pe Păduraru la funcția râvnită de Plahotniuc, aș vrea să zăbovesc puțin asupra documentului. Citind printre rânduri declarația respectivă (în special, momentul, unde se susține că prelungirea crizei politice ”riscă să ducă la violențe, care nu sunt de dorit”) înțeleg următoarele: că această grupare criminală îl avertiza pe Timofti că va recurge la soluții extreme, altfel spus, va provoca moarte și sânge, dacă Plahotniuc nu va fi ales prim-ministru. Avertizarea de tip mafiot nu este deloc o scăpare a elegantului stil adoptat de obicei de Marian Lupu și  nu este un bluf copilăresc. Ea derivă din panică, din frică animalică. Plahotniuc știe foarte bine că nu are unde se retrage din RM, deaceea își dorește cu disperare un ”țarc” controlat doar de el, un ”lot” de pământ, unde să se simtă în siguranță. În nebunia lui, s-a crezut invincibil și intangibil, și-a imaginat că e zeu, împingând lucrurile până acolo, unde nu mai este loc de manevre. Așa că ”zeul” nu poate merge nici în occident, căci îl așteaptă dosare și, implicit, cătușe, nici în Rusia, căci este indezirabil pentru mafia de acolo, care ”l-a născut” și pe care el a sfruntat-o. Gașca lui e speriată rău, căci fără șeful-zeu ea este ca și încarcerată. Un șacal rănit cu garda lui de hiene fricoase - acesta e PD-ul actual. Pe cât de penibil, pe atât de periculos în deznădejde.

Tocmai din acest considerent acum trebuie să fim uniți ca niciodată. Mă refer și la intelectualii care au fost extrem de reticenți vis-a-vis de proteste până în acest moment. Frustrările, cinismul și ambițiile personale trebuie lăsate pentru mai tarziu, pentru manifestarea acestora întotdeauna se gasește vreme. Trăim acum istoria la modul activ, nu contemplativ, și implicarea fiecăruia contează mai mult ca niciodată. Sloganul din PMAN ”Noi suntem poporul!” nu este o conveniență, ci o realitate. Dincolo de ea e o dictatură, care ne pândește și valorifică neîntârziat orice slăbiciune a noastră.

Nu Codul Audiovizualului trebuie schimbat, ci clasa politică!

În contextul discuțiilor din ultimele săptămâni, despre pericolele pe care le comportă în sine concentrarea proprietăților mass-media în mâinile unui grup restrâns de persoane, portalul media-azi.md mi-a solicitat opinia. Iată răspunsul meu, publicat azi pe portalul respectiv.

Din păcate, din 2009 încoace, amendamentele la Codul audiovizualului nu au avut menirea să îmbunătățească cadrul legal, ci, dimpotrivă, au creat contradicții și au menajat interese obscure. Nu cred că un nou Cod ar soluționa problema, căci o lege poate funcționa doar în condițiile existenței unei voințe politice mature de interes național, ceea ce în RM lipsește cu desăvârșire, așa cum arată acum lucrurile.

Pluralismul și descurajarea monopolului pe piața audiovizuală din RM au fost prevăzute în mai multe articole din lege. În articolul 7, care este ignorat de instituția de reglementare în domeniu, se spune explicit că ”pentru a proteja pluralismul şi diversitatea politică, socială şi culturală, concentrarea proprietăţii este limitată la dimensiuni care să asigure eficienţa economică, dar care să nu genereze apariţia de poziţii dominante în formarea opiniei publice.” Și în articolul 23 este stipulată excluderea posibilității creării premiselor pentru instituirea monopolului şi concentrării proprietăţii în domeniul audiovizualului.

În general, CCA trebuia să elaboreze Strategia de acoperire teritorială cu servicii de programe în concordanţă cu Planul naţional al frecvenţelor radioelectrice și să acționeze în strictă conformitate cu aceasta, lucru care nu a fost făcut nici astăzi, la nouă ani de la adoptarea Codului audiovizualului. Acest fapt lipsește CCA de viziune plenară, de perspectivă și îl determină să gestioneze domeniul audiovizualului haotic, fără a ține seama de niște lucruri elementare, ci doar de interesele particulare ale politicului corupt.

Dincolo de acestea, modificările făcute în 2010 la articolul 66 din Cod, prin care o persoană fizică sau juridică poate deţine  cinci licenţe de emisie (!) în aceeaşi unitate administrativ-teritorială, trimit clar la un lobby făcut domnului Plahotniuc, care, astfel, și-a legiferat monopolul asupra pieții audiovizuale din RM. Or, dacă ar fi existat o minimă bunăcredință a forului legislativ și a CCA, această prevedere trebuia lăsată în forma inițială (era vorba de două licențe) și completată, introducându-se reglementări clare vizavi de cotele de piață, evitându-se categoric situația în care un singur proprietar concentrează (monopolizează) în mâinile sale 70% din piața audiovizualului din RM!

Pe scurt, nicio lege, oricât de minuțios ar fi elaborate în ea tot felul de mecanisme de funcționare, nu poate garanta o reglementare practică satisfăcătoare a domeniului vizat, dacă este pusă în aplicare de un mediu politic bolnav, corupt, eminamente mafiot. Nu Codul trebuie schimbat, ci clasa politică.