Klaus Iohannis a câştigat, urmează încă o luptă...

Spuneam mai devreme pentru  Jurnal.md, că alegerile prezidenţiale din 16 noiembrie vor arăta în ce măsură electoratul din România, inclusiv diaspora românească, este pregătit şi are voinţa de a schimba ceva în modul în care se face politică la Bucureşti de la Revoluţie încoace. În ce măsură mentalitatea poporului român a reuşit să acceseze un nou nivel, a depăşit dihotomia patriarhală şi s-a pătruns de un spirit nou, proaspăt, liber de a-şi asuma responsabilităţi.

De ce spuneam asta? Pentru că Iohannis şi Ponta reprezintă, în primul rând, două viziuni, practic, diametral opuse ale parcursului socio-politic al României, ale modului de a face politică. "Lucrul bine făcut versus demagogia populistă. Sobrietatea, sinceritatea şi precizia soluţiei optime pentru ţară versus spoiala şcolită a zâmbetului ipocrit şi preocupat de propriul interes. Klaus Iohannis este un tip nou de politician, educat de şcoala vieţii în spiritul faptelor pentru prosperarea comunităţii din care face parte. El este părtaşul concreteţii şi-i repugnă orice fals. Minciunile, isteţimea replicii, elucubraţia verbală, manipularea şmecheră a auditoriului, pisicismul în faţa şefilor şi alura de „rupător” în faţa camerelor de filmat nu sunt atuurile lui Iohannis. Sunt avantajele (dacă e să le numim astfel) lui Ponta (primarul de Sibiu nu vorbeşte mult, dar a făcut foarte mult, fără a aştepta mită sau asanale). Altfel spus, Iohannis este conţinutul într-o formă nepoleită, iar Ponta este forma poleită fără conţinut".

Mă bucur enorm pe motiv că, deşi prim-ministrul român a umblat cu pomenile pe la Chişinău, acest fapt nu ne-a derutat. Or, dacă votăm pe cineva doar pentru că “ne-a dat”, merităm să continuăm a trăi într-o mahala obscură, pupând ghiului de pe mâna celui care ne aruncă o coajă de pâine de la festinul său, fie acesta Ponta, fie acesta Plahotniuc.

Mai ziceam că "e timpul să renunţăm la mentalitatea umilului, altfel cei plecaţi din cauza condiţiilor de subzistenţă nu vor putea să se reîntoarcă acasă. Altfel, în zadar vom aştepta Europa. Acolo nu se votează pentru un ceas (oferit de PD pentru Ponta) ori un pachet de macaroane (oferit de Dodon sau oricine altcineva pentru Putin). Acolo eşti de-al lor, doar atunci când îţi asumi responsabilitatea propriei bunăstări. Aşa cum a făcut toată viaţa un neamţ român pe nume Klaus Iohannis."

Ce să mai spun? Biruinţa din 16 noiembrie e a celor care nu au mai stat cu mâna întinsă în aşteptarea lui Godot, ci s-au deşteptat, rânduindu-şi propria viaţă. De această dată românii au avut şansa (în premieră!) de a alege între bine şi rău. Nu a fost uşor, dar mai uşor decât va fi la noi pe 30 noiembrie. Atunci RM va alege, ca şi până acum, nu între bine şi rău, ci între răul cel mare şi răul mai mic.S-ar putea ca abia peste alţi 4 ani să avem şi noi posibilitatea de a alege între rău şi bine, dacă între timp va apărea şi la noi o forţă politică de altă sorginte, bazată pe o motivaţie constructivă, sinceră, benefică pentru ţară, în primul rând. Nu acum, însă. 

De aceea decizia noastră electorală va fi mai complicată, ea trebuie precedată de o analiză conştientă a situaţiei şi o judecată rece, aproape matematică, o trecere în revistă a consecinţelor şi eventualelor "formatări" ale peisajului politic de la noi, în funcţie de subiecţii care vor ajunge în Parlament. Nu avem încotro - pentru următoarele 2 săptămâni trebuie să ne transformăm în (of, ce nu-mi place cuvântul...) analişti politici veritabili, imuni la sloganele ticluite de directori de imagine plătiţi cu bani grei. 

.

Degeaba e UE, dacă tot Rusia o duce de cap. Ucraina a fost trădată!

După ceea ce i s-a întâmplat Ucrainei, simt că în sufletul meu încolţeşte ceva. Nu sunt sigură ce e. Însă ştiu că nu e ceva de genul dezamăgirii existenţiale – am trecut demult aceşti munţi ai vieţii. E ceva cu totul neobişnuit. E ca şi cum aş sta în centrul meu şi aş căuta o cale. Mă uit în dreapta, mă uit în stânga şi nu văd nimic demn de urmat. Nimic sistemic. 

Sistemele se prăbuşesc în jurul meu, ca nucile la scuturat. În primul rând, cele politice. 

Realitatea politică e, pur şi simplu, ruptă demult de viaţă. Nu doar cea autohtonă. Faptul că Ucraina a fost impusă să îngenuncheze nu de ruşi, ci de aşa-zişii susţinători ai parcursului ei european, mă face să... nu, nu să vomit, ci să mă eliberez. Să mă eliberez de credinţe false, de dogme partiinice, de discursuri ipocrite, de adevăruri relevate de UE, de irascibilitatea mea faţă de putini, de sufocare, de speranţe, de naivitate... 

Ucraina a fost trădată, miile de morţi s-au dovedit a fi inutile... Pe scurt, degeaba e UE, dacă tot Rusia o duce de cap. Condiţiile aşa-zisei păci sunt atât de umilitoare pentru statul vecin, încât, în locul lui Poroşenco, probabil, mi-aş dori să-mi zbor creierii. Suspendat Acordul de Asociere, criminalii reabilitaţi fără urmărire penală, statut special pentru separatişti, limba rusă în capul mesei, pe scurt... Rusia şi-a impus totalmente dorinţele, nimeni nu a putut riposta cu nimic. Europenii au păpat morcovul şi s-au făcut că plouă... 

Putin, în schizofrenia lui, sau ce boală o mai avea, (poate o ceva cu calificativul „maniacal”), a câştigat bătălia fără a se rupe în fund. A sacrificat vreocâteva mii de ruşi, că slavă celui de sus, are o grămadă, şi a pus laba pe tot ce şi-a dorit. Dacă o să mai vrea ceva, o să mai ia, că nu e o problemă. Cine să-i stea în cale? Merkel? Păi, gemanii şi-au exprimat deja „satisfacţia” şi mulţumirea pentru pacea sângeroasă impusă Ucrainei! Geopolitica a dat-o în bară, da... Mai ales că acum Putin chiar nu mai are de ce se teme. 

Interesant, ce va mai dori sa rupă? A şi punctat pe undeva lista... Reiese că... oriunde nu ne-am duce, tot în Rusia ajungem?! Tot dodoniştii ne vor conduce?! Fie că-i cheamă filatişti, fie că-i cheamă plahatniucişti sau voroninicişti?..  Ah, ce mă mai eliberez! De iluzii, de lupte interioare, de datoria de cetăţean, de incertitudinea pentru cine votez la 30 noiembrie... Uite aşa, stau în centrul meu şi mă eliberez... Nu mă mai uit nici în stânga, nici în dreapta... Mă uit în sus!.. Aoleu, dar nici acolo nu e tocmai bine...  Doamne, dă-ţi sfetnicii afară!