Poveste de Crăciun

Există pe lumea asta două tipuri de evenimente: cele pe care le putem influenţa şi cele care nu depind de voinţa noastră. Nu ştiu în ce măsură suntem capabili să determinăm o mireasă cochetă să-şi aleagă mirele politic, dar cu siguranţă nu avem cum să stăvilim sosirea iernii. Cu zăpadă sau fără, iarna a venit şi odată cu ea s-au auzit în depărtare zurgălăii de sărbătoare. Şi chiar dacă un ochi rămâne pironit de televizorul cu ştiri de la peţit, celălalt ochi urmăreşte de zor pixul ce aşterne pe hârtie scrisori interminabile adresate lui Moş Crăciun. Căci nu există om care nu şi-ar dori ceva special de sărbători. Chiar dacă nu crede în miracole.

Recunosc, eu cred în miracole. Şi în Moş Crăciun. Aşa că e firesc să fi scris o istorioară cu copii deştepţi, balene cântătoare, mingi bosumflate, fantome împănate şi îngeri care poartă la piept pungi cu praf de stele. De fapt, nu e o istorioară pentru copii, mai degrabă e o carte pentru părinţii care obişnuiesc să le citească poveşti copiilor.

Această istorioară se numeşte "Cheralim şi îngerul", iar acum este înregistrată pe CD într-o dramatizare inedită de Victor Buruiană.

Deci, pot să mă laud cu prima mea audio-carte!

O voi lansa la 23 decembrie,

la Librăria din Centru (CARTIER).

Pentru cine nu ştie unde se află librăria, ofer următoarele indicii: 1. e pe bulevardul Ştefan cel Mare; 2. la intrare stă lungit pe canapea poetul Emilian Galaicu-Păun.

Vă aştept acolo la ora 18.00!

Toooooţi la alegeri!

Ce vedem dimineaţa în oglindă? Un chip răvăşit de somn pe care îl agreem sau nu în funcţie de capacitatea de a ne iubi pe noi înşine. Şi precum în Republica Moldova educaţia de sorginte sovietică ne-a învăţat că iubirea de sine este un anacronism intelectual, iar învăţăturile creştine sunt distorsionate până la înţelegea că a te iubi înseamnă a fi ultimul păcătos, putem deduce că dimineaţa de obicei vedem în oglindă un chip care ne trezeşte silă. Această mentalitate colectivă se transferă uşor peste felul nostru cotidian de a ne manifesta. Cu complexe, invidie şi dorinţă acerbă de a fi bogaţi, ca să crape vecinul de ciudă. Evident, avem şi calităţi, dar acestea sunt suficient de vehiculate în descrierile romantico-istorice, aşa că nu le reiterăm. 

Aşa deci, ne vom trezi şi în dimineaţa de 28 noiembrie, ne vom uita în oglindă şi într-un târziu vom merge la vot. Pe cine vom alege? Oricât ne-am perpeli şi ne-am pierde în argumente pro şi contra, oricât de tare am insista pe lustruirea unora şi pe denigrarea altora (mă refer la candidaţii de pe liste)...ne vom alege pe noi înşine. Adică exact pe cei care ne reprezintă. Chiar dacă ne e silă... Aşa funcţionează legile Universului. Atragem ceea ce suntem. 

Înainte de a arunca cu piatra în mine, mai îngăduiţi puţin. Să încercăm să exemplificăm. Serafim Urecheanu nu ne place în special pentru că a vândut funcţia de procuror general. Bu-u-un. Dar câţi dintre noi nu şi-ar vinde şi fratele pentru două milioane de euro?! Puneţi-vă întrebarea sincer, în intimitate... 

Să vedem ce i se reproşează lui Vlad Filat. Că a făcut din politică o afacere şi este excesiv de autoritar. Bine, dar oare nu noi suntem aceia care bravăm cu zicala "frate, frate, dar brânza e pe bani"? Şi ni se pare că suntem chiar destul de sclipitori în această inteligenţa ancestrală? Despre autoritarism, ce să spun... Într-o societate patriarhală nu ne putem aştepta la altceva. Bărbaţii sunt autoritari. Motivat sau nemotivat, acasă în familie sau la serviciu. 

De Marian Lupu nu vorbesc, că la ei lista începe de la nr.2. Vladimir Plahotniuc...Numai după cum a procedat în cazul TVR e cât se poate de clar că poate concura lejer pentru titlul de cel mai mare ipocrit din lume. Să fim şi noi prezenţi în Guinness book! Dar... oare nu noi suntem acei care cultivăm ipocrizia în viaţa noastră de zi cu zi ca pe o floare dalbă din poveste? Hai, că am dat-o pe poezie... ca şi scriitorii (elita noastră naţională!) care i-au ciugulit cuminţi din palmă, ca şi mu-u-u-ulţi alţii. 

Trecem la Mihai Ghimpu. Dansează cu fetele la discoteci când lumea moare de foame? Corect! Oare nu noi suntem acei care ne mândrim din răsputeri cu înţelepciunea noastră populară, care "stipulează" clar că: moldovenii la un colţ de masă cântă, la alt colţ de masă plâng? 

Aşa, şi ce se mai spune şi despre Vladimir Voronin? Că e bădăran şi are mentalitate sovietică? Păi bădărănie şi nostalgie din asta la noi e cât cuprinde... 

Despre cei mai mici nu mai comentăm, că la lista aceea de un metru nu-mi ajung nici două bloguri. 

Deci, la 28 noiembrie nu avem altă soluţie decât să ne alegem pe noi înşine. Să ne conducem aşa cum merităm, că doar n-o să aducem oameni de import! Că trebuie să alegem oameni în Parlament nu încape vorbă. Cât am fi de vicioşi, dar fără gospodar la casă tot nu ne place să rămânem. Cum mai zicem noi din moşi strămoşi: rău cu rău, dar mai rău fără de rău. Aşa că, eu zic să ne mai dăm o şansă. Fără resentimente şi prăbuşiri zgomotoase de idealuri. 

În rest, să încercăm să fim mai buni. Mai responsabili, mai verticali, să ne tratăm reciproc cu mai multă compasiune...La urma urmei, să mai mâncăm şi altceva decât brânza cumpărată de la fratele nostru, tovarăşi! Şi să ne respectăm pe noi înşine, să ne placă ce vedem în oglindă dimineaţa. Aşa, încet, încet, peste ani, tot pe noi înşine ne vom alege într-un eventual scrutin, dar poate o vom face cu mult mai mult elan sufletesc!