miercuri, 27 ianuarie 2010

Pe repede despre ce a zis Băsescu la PRO TV

Comisia privind redobândirea cetăţeniei în cadrul Ministerul Justiţiei român se întruneşte o dată pe săptămână. Analizează cu prioritate dosarele depuse după aprobarea anul trecut a Ordonanţei de Urgenţă cu privire la... Cei care au depus cu ani în urmă dosarele pot spera doar că Agenţia pentru problemele cetăţeniei (care urmează a fi creată) va relua examinarea dosarelor "vechi". 


Acestea, după cum promite preşedintele României la PRO TV, vor fi examinate în termen de jumătate de an. 

În ceea ce priveşte dovada celor 500 de euro necesari pentru a obţine viză lucrurille nu se vor schimba. Doar că România va încerca să obţină pentru cetăţenii Republicii Moldova dreptul de a face o declaraţie pe proprie răspundere că deţine aceşti bani. Dar în acest sens nu există nici o certitudine. 

Foarte pragmatic, trag concluzia că nu voi deveni degrabă cetăţean român, că trebuie să-l rog pe Dan să meargă la notar să ne facă invitaţie - mie şi Paulei - că va trebui să depun cei 500 de euro împrumutaţi la bancă şi că va trebui din nou să fac coadă la consulat ca să merg în vizită la feciorul şi nora mea la Bucureşti. 

Numai mamă să nu fii când ai un hotar tras peste inimă!

luni, 25 ianuarie 2010

Scufița roșie și „răfuiala” politică

Se vehiculează zilele acestea la ştiri marea desecretizare a unor acte oficiale emise de guvernul Tarlev prin care acesta satisfăcea comanda lui Voronin de a distribui apartamente şoferului său şi primei sale învăţătoare. O "treabă" penală, ce mai! Se vor ocupa, din câte ni se spun, procurorii de această crimă comisă de ex-preşedintele comunist. Acuma eu mă întreb, so? E condamnabil faptul că Voronin a oferit apartamente după bunul plac, dar... şi primarul Chirtoacă a oferit un apartament unor nevoiaşi în cadrul "măsurilor" de PR la emisiunea "Dăruieşti şi câştigi" de la PRO TV. Sau poate învăţătoarea lui Voronin e milionară şi, iată, s-a mai pricopsit cu o avere?

Din toată tevatura asta eu înţeleg două lucruri. Unu: în continuare "ai noştri" sunt cicea, iar ai lor sunt "kaka" şi nu se doreşte o evaluare obiectivă a lucrurilor. Doi: nu vom afla mare lucru despre adevăratele crime ale familiei lui Voronin - ni se vor arunca osişoare de genul celui descris şi cam asta va fi cina cea de... informare a cinstitului cetăţean moldovean de factură electorală. 

De ce? Răspunsul îl găsim în povestea "Scufiţa roşie": trage de sforişoară şi uşa (allias - "groapa comună a politicienilor" sau cutia Pandorei) se va deschide! 

P.S. Acum procurorii audiază martori în cazul "7 aprilie". Minunat! Tatal lui Valeriu Boboc trebuie să ştie cine i-a ucis băiatul! Dar (pe lângă faptul că mă îndoiesc crâncen că se va afla) mă întreb, chiar nu este curioasă actuala guvernare să ştie CINE A ORGANIZAT VANDALIZAREA şi a provocat DELIBERAT dezordinile în masă?!

vineri, 22 ianuarie 2010

Caracatiţa audiovizuală

Aud tot mai multe despre cei doi viitori giganţi (cel puţin asta se poate deduce din "embrioanele" aruncate pe piaţa) ai presei electronice şi sunt tot mai consternată. Ar fi să te bucuri pentru că iată, vom avea şi noi posturi de televiziune de tip occidental, ştirile vor curge gârlă 24 din 24 etc. etc. Totuşi, ceea ce derutează şi trezeşte mari dubii în ceea ce ţine de sireaca libertate de formare a opiniei, este faptul că nu se ştie clar cine e păpuşarul. Adică cine sunt proprietarii, cine sunt fondatorii, cine stă în spatele proprietarilor...Chestii din astea...care ar fi de trecut cu vederea, dacă nu ar fi ESENŢIALE. 

A cumpărat Plohotniuc Jurnalul? Are acţiuni la Publika? PRIME-ul e în continuare gestionat de acelaşi Plohotniuc? Dacă da, atunci eu mă îngrozesc, pentru că un asemenea colos mediatic poate face orice revoluţie (măcar şi violetă!) în statul pe care-l stăpâneşte. 

Pe de altă parte, oamenii pleacă şi de la Prime, aşa cum pleacă de peste tot, spre Jurnal şi Publika. Deci, nu are cum să-şi taie singur craca de sub picioare! Doar în cazul în care are de gând dă vândă Prime-ul. Cui? 

P.S. La Piovra tinereţii mele cu tot cu Cattani e o poveste pentru copii în comparaţie cu Caracatiţa moldovenească, dar măcar suntem în rând cu lumea...

luni, 18 ianuarie 2010

Nu am depus niciun dosar pentru vreun post de conducere! Ogoiți-vă!

Astăzi câteva persoane m-au întrebat dacă e adevărat că mi-am depus dosarul pentru vreo funcţie de conducere în cadrul companiei "Teleradio Moldova". Una dintre ele, ba chiar două, mi-au "relatat" că de fapt, toată lumea e convinsă că mi l-am depus, acest lucru vehiculându-se cu multă certitudine. Se zice că "mă susţin" unele forţe politice şi e sigur că voi trece, că deocamdată dosarul meu se ţine "la rece" ca să iasa la iveală mai aproape de concursul propriu-zis...

Mă conving a câta oară că sosia mea gândită şi inventată în laboratoarele "opiniei publice" e mereu vie. Ca Lenin, Dumnezeu să-l ierte, dacă poate. Multe am auzit despre umila mea persoană, mai ales de când m-am aventurat în politică. Nu am răspuns decât în cazuri speciale. Unul dintre acestea este cel enunţat.

Deci, scumpii mei "biografi", consemnaţi următorul fapt: nu am depus niciun dosar pentru Companie, nu am avut nici cea mai anemică intenţie în acest sens. 
Uno - pentru că am deja un loc de muncă, duo - pentru că am ieşit din politică. Adică - mă simt minunat acolo unde sunt, am de gând să realizez multe proiecte super-interesante acolo; nu aş candida pentru un post care mi-ar limita libertatea de exprimare creativă şi m-ar pune în situaţia unei marionete politice. Am trecut printr-o "râşniţă" prea cumplită, ca să nu realizez preţul libertăţii. 

Din păcate, cele trei posturi vacante de la Teleradio Moldova rămân a fi subordonate politic şi despre o instituţie publică veritabilă nu putem vorbi nici acum, după schimbarea forţelor politice de la Guvernare.

Apropo, nu e prima dată când se insinuiază că mor de dorul unui post de director de televiziune. Ori eu nu înţeleg nimic în viaţa asta, ori nu sunt "setată" corect, dar am oroare de asemenea funcţii administrative. Mai ales acum, când am scăpat de câteva belele stânjenitoare rău în sensul libertăţii personale, nu-mi bag capul în laţ nici de voie, nici de nevoie. Gata.

duminică, 10 ianuarie 2010

Ţapul ispășitor (de la cur-te)

Această expresie provine din trecutul istoric în care pentru gafele princiare nu era pedepsit făptaşul, ci o persoană special menţinută la cur-te. Adică un "poponar" - în sensul că-şi punea fundul la bătaie de câte ori prinţişorul merita vreo două curele părinteşti. Probabil "ţapul" avea partea dorsală tăbăcită şi asta îl deosebea de alţi trepăduşi cur-teni. După cum sună, cuvântul cur-te o fi provenind tocmai de la aceşti bieţi subiecţi ai ispăşirii. Apropo, în Japonia un şmecher şi-a făcut profesie din vechea meserie de ţap. Pentru 8$ orice persoană supusă unui regim de muncă solicitant poate să dea în el cât pofteşte preţ de un minut pentru a se debarasa de stres. Cică e o chestie profitabilă... Bu-u-n!

Istoria modernă a Republicii Moldova cunoaşte multe cazuri de ţapi ispăşitori la cur-te, chiar dacă nimeni nu şi-a făcut din asta o profesie la modul oficial, statistic vorbind. Tarlev, mai nou Todercan, sunt nume de rezonanţă în domeniu. Cel mai proaspăt este Papuc. Dacă se va găsi vinovat, riscă... bla-bla. Se prea poate (păstrez totuşi tonul rezervat în ideea prezumţiei nevinovăţiei) că Papuc este persoana care este responabilă de atrocităţile care au urmat evenimentelor din 7 aprilie. Dar... Pe mine, ca cetăţean al acestui stat, mă interesează:

1.Cine a dispus tacticile de represiune violentă, că nu a făcut-o Papuc de capul lui...

2.Cine a pus la cale şi a gestionat modul extrem de sistemic în care protestele paşnice au degenerat în vandalism stradal...

Atât vreau să ştiu. Cine e autorul planului "7 aprilie" sau cum s-o fi numit el în dosarul securist. Şi cine i-a zis lui d-nul ministru: "fas!"(stenograma integrală a ultimei dicuţii între factorii de decizie înainte de ordinul propriu zis ar fi şi mai curioasă). 

Nu neg, Doamne fereşte, curajul tinerilor care au ieşit foarte sincer să protesteze. Dar pun la îndoială sinceritatea acelui prim-prim mesaj aruncat pe Tweeter sau pe unde o fi fost el s(tr)ecurat...

Papuc să răspundă pentru ce a făcut. Dar dacă acesta va fi unicul demnitar tras la răspundere, atunci nu dau doi bani pe justiţia din Republica Moldova. Nu că aş fi dat mai mult altă dată! Asta-i treaba cu ţapii de la cur-te...

miercuri, 6 ianuarie 2010

Emisiunea ASCULTĂ-MĂ! Dacă doriţi să participaţi, let me know!

ASCULTĂ-MĂ! Concepţie
Emisiunea ASCULTĂ-MĂ! se axează pe câteva aspecte ale comportamentului şi opticii copiilor asupra vieţii. Realizatorii îşi propun să creeze un spaţiu televizat în interiorul căruia copiii şi-ar putea expune nestingherit filozofia lor existenţială, atitudinea faţă de mediul în care cresc şi se dezvoltă, faţă de problemele cu care se confruntă societatea şi să concureze de la egal la egal cu adulţii în vederea aprecierii valorice a noţiunilor propuse, exprimându-şi punctul lor de vedere. În acelaşi timp emisiunea ASCULTĂ-MĂ! identifică copii înzestraţi cu talente artistice şi de alt gen, copii inteligenţi şi popularizează activitatea lor. În cazurile lipsei unor condiţii adecvate pentru dezvoltarea abililităţilor unui copil talentat, emisiunea îi oferă acestuia suport informaţional pentru acte de caritate din partea telespectatorilor. O parte componentă a emisiunii este şi sensibilizarea publicului asupra comportamentului ingenuu şi plin de haz al copiilor în momentele lor de inspiraţie. În acest sens sunt montate şi difuzate imagini video trimise de telespectatorii care şi-au filmat copiii în situaţii de maximă sinceritate comportamentală.

ASCULTĂ-MĂ! Eroii emisiunii Vedetele emisiunii ASCULTĂ-MĂ! sunt copii inteligenţi sau/şi talentaţi cu vârsta cuprinsă între 3 şi 9 ani inclusiv. Evident pot fi acceptate şi excepţii de vârstă, important este ca personajele filmate, copiii, să manifeste un comportament indus de o educaţie axată pe spiritul libertăţii, dechiderii către tot ce poate oferi viaţa sau talent deosebit pentru diverse activităţi. Copiii sunt selectaţi fără o preferinţă specială pentru regiunea unde locuiesc. Realizatorii se deplasează pe teritoriul Republicii Moldova pentru filmări de câte ori este nevoie. Pentru a motiva (explica) unele aspecte, la emisiunea ASCULTĂ-MĂ! (cu intervenţii de scurtă durată) pot fi atraşi psihologi, părinţi, profesori etc. Totuşi, principalii intervievaţi rămân a fi copiii. 

ASCULTĂ-MĂ! Parametri de realizare şi difuzare
Emisiunea ASCULTĂ-MĂ! va fi difuzată la postul de televiziune TV CTC DIXI media în prima jumătate a zilelor de odihnă (sâmbătă sau/şi duminică). Durata emisiunii în prima serie de realizare (se poate extinde mai târziu în funcţie de acumulare de material) este de 30 minute. Modul de realizare necesită filmări şi editare ulterioară, emisiunea ASCULTĂ-MĂ! fiind un program înregistrat pe suport video şi pus pe post după montare. Locaţiile filmărilor sunt studioul DIXI media şi pe teren – acasă la eroii emisiunii. Emisiunea va fi difuzată săptămânal. Echipa de creaţie a emisiunii ASCULTĂ-MĂ! este constituită din: realizator şi concomitent prezentator (1 persoană), editor (1 persoană), cameramani (2 persoane), asistent regie (1 persoană), administrator (1 persoană), redactor (1 peroană), conducător auto (1 persoană). Investiţiile unice sunt făcute în generice (inclusiv burtiere, fundal grafic etc.), scenografie studio şi coloana sonoră a emisiunii. 

ASCULTĂ-MĂ! Perspective
Emisiunea ASCULTĂ-MĂ! ar putea deveni în timp un suport important şi eficient pentru determinarea schimbării opticii dihotomice a unei părţi a populaţiei Republicii Moldova în ceea priveşte educaţia şi atitudinea faţă de copii. Ei nu sunt doar mecanisme biologice care necesită îngrijire (regim alimentar adecvat, haine etc.) şi nu sunt doar subiecte ale dragostei necondiţionate (şi uneori egoiste) parentale. Copiii sunt, în primul rând, personalităţi neafectate încă de mentalitatea de consumator, de rigorile sociale impuse (care limitează uneori absolut nejustificat libertatea de expresie umană), de temerile şi frustrările acumulate pe parcursul vieţii de către adulţi. 

Emisiunea ASCULTĂ-MĂ! este tribuna copiilor care îşi cer dreptul la libertatea de exprimare şi educă ei înşişi adulţii, amintindu-le prin exemplificare de gândire sinceră şi de obicei pozitivă, că trebuie să se bucure de viaţă. Pe de altă parte, în Republica
Moldova adesea complexele părinţilor care luptă mereu pentru supravieţuire distorsionează în timp optica copiilor asupra valorilor existenţiale. Emisiunea ASCULTĂ-MĂ! ar putea realiza (logistic şi cu participare practică) campanii de educaţie prin divertisment la instituţiile preşcolare, campanii de ajutorare a copiilor talentaţi din familii socialmente vulnerabile etc.

luni, 28 decembrie 2009

Let it be! In 2010.

Mai sunt trei zile pana la finele anului 2009. Si ca de fiecare data o stare emotionala speciala ne face sa devenim (putin!) copii din nou. Aceasta stare este indusa de (chiar daca nu recunoastem pe fata) tensiunea asteptarii unui miracol. Intotdeauna ne dorim ca anul care vine sa ne aduca ceea ce ne lipseste. Si pentru scurt timp chiar ajungem sa credem ca noaptea de revelion are semnificatia unei anticamere a bunastarii (spirituale, materiale). Dna bunastare ne asteapta dupa ora 00.00 cu o cupa de sampanie. Sigur ne asteapta. Tocmai pe noi. Pe mine. Da, si pe tine, evident! La multi ani, straine!

vineri, 25 decembrie 2009

50 cei mai influenti moldoveni

A aparut anuarul cu titlul enuntat mai sus. Din lipsa de spatiu - mare imbulzeala pe dimensiunea influentei nationale, domnilor! - autorii au publicat doar topul 10 politic elaborat de expertii revistei. Desi au fost solicitate si top 10 economic si top 10 cultural. Ii inteleg perfect, asa ca public aici topurile elaborate de mine in toate cele trei directii. Daca tot le-am scris! Top politic Anul 2009 a fost anul al egerilor. Nu numai ale celor parlamentare, ci şi celor de esenţă istorică „existenţială” pentru Republica Moldova. Cei menţionaţi în topul politic au determinat într-un fel sau altul apariţia unei oportunităţi de schimbare a regimului şi a şansei reale de a democratiza societatea. Dar abia anul ce vine, 2010, va demonstra în ce măsură viaţa poate să bată filmul, adică iluzia. 1. Vlad Filat Dă dovadă de o perseverenţă geamănă cu ferocitatea, acţionează extrem de concis, rezultativ şi îşi crează profesionist şi „agresiv” imaginea. Şi-a asumat responsabilitatea celui mai ingrat post (Prim-ministru), transformând dificultatea în beneficiu. 2. Vladimir Voronin Nu l-a acceptat pe Marian Lupu în calitate de candidat la funcţia de Preşedinte, determinând plecarea acestuia din PCRM. Nu a dat dovadă de suficientă dexteritate machiavelică pentru a schimba legislaţia în favoarea PCRM după alegerile din 29 iulie, favorizând crearea unui adversar politic redutabil - AIE. 3. Iurie Leancă Acţionează rapid, profesionist, având scopuri bine detrminate şi strategii elaborate punctual. Prin eficienţa sa în calitate de Ministru de Externe este pe punctul de a schimba imaginea Republicii Moldova în exterior şi implicit determină fortificarea PLDM în interiorul ţării. 4. Dumitru Diacov A ştiut să-şi menţină atu-ul de „negustor” de voturi, de data aceasta pliindu-se perfect pe dimensiunea democratică. Este campionul combinaţiilor politice în anul 2009, schimbând rapid pilonii succesului său. 5. Vladimir Ţurcan Este primul deputat comunist care a participat frecvent la emisiuni de dezbateri, prin asta sporindu-le audienţa şi credibilitatea. Este omul „din interior” care a consemnat public (fie prin aluzii, fie prin reticenţă) începutul unei fisurări de proporţii a PCRM. 6. Mihai Ghimpu A aprins speranţa şi optimismul în sufletul fiecărui cetăţean obişnuit. Prin ascensiunea mai mult accidentală decât firească în funcţiile-cheie în stat a confirmat valabilitatea înţelepciunii populare din poveştile cu Cenuşărese. 7. Dorin Chirtoacă Spiritul său teribilist până la alegerile din 5 aprilie combinat cu avantajul de a nu avea încă un trecut politic „încărcat” a adus PL în Parlament. Deşi echipa liberală este profesionistă cu mare aproximaţie, ea îşi are rostul în fortificarea componentei pro-româneşti a actualei guvernări. 8. Marian Lupu Prin ieşirea (întârziată, dar spectaculoasă) din PCRM a schimbat practic cursul istoriei în Republica Moldova. Deocamdată istoria nu a dat de înţeles că-i recunoaşte meritul. 9. Iurie Roşca Printr-o tactică de suprasaturaţie informaţională grobiană a contribuit la succesul politic al lui Vlad Filat. I-a aruncat mingea la fileu atacând cu deosebită insistenţă postul de televiziune PRO TV. Astfel PLDM şi-a desfăşurat motivat una dintre cele mai reuşite campanii de promovare, apărând libertatea de exprimare în Republica Moldova. 10. Serafim Urechean A erodat imaginea PCRM prin atacuri metodice şi adesea isterice în Parlament. A reuşit să-şi asigure un final liniştit al carierei politice, promovăndu-şi oamenii în cele mai influente (şi bănoase) structuri statale, în special în justiţie şi dezvoltare informaţională. Top economic Criza financiară mondială, pierderea parţială a pieţei din Rusia şi „verticala puterii” creată de ex-preşedintele V.Voronin, au aprofundat dificultatea cu care se confruntă tradiţional încercarea de a supravieţui a cetăţenilor din Republica Moldova, a afectat în continuare mediul de afaceri intern. Majoritatea agenţior economici şi-au „optimizat” la maxim cifrele de afaceri. Totuşi, unii au reuşit să se menţină, să reziste, alţii chiar să se dezvolte. 1. Ludmila Climoc, director general ORANGE Moldova Orange este unica companie de telefonie mobilă care a înregistrat o creştere constantă de vânzări în anul 2009 şi rămâne a fi extrem de ingenioasă în ceea priveşte soluţiile de marketing. O femeie care ştie să „deposedeze” de bani consumatorul în aşa fel încât acesta să-i ofere cu bucurie. 2. Carmina Vicol, director general ÎCS PRIME CAPITAL Afacerea de creditare se extinde şi în 2009, ceea ce înseamnă că cetăţenii din Republica Moldova mai construiesc case, îşi doresc apartamente şi încep afaceri noi. Iar feliile de pepene roşu au fost extrem de tentante pe parcursul anului trecut, când statul a oferit doar pere mălăieţe. 3. Kenan Ozcelik, director general EVBM Pe parcursul anumui 2009 îndemnul de a merge la o bere a rămas valabil şi a stins necazul moldovenulor care nu s-au hotărât să plece peste hotare, asigurând voturile în campaniile electorale. S-au şi realizat nişte vise în urma promoţiilor inspirate, parole! 4. Val Butnaru, preşedinte JURNAL TRUST MEDIA A reuşit să atragă o investiţie de (cel puţin aşa se declară) peste un milion de euro din Germania pentru a lansa o televiziune locală de ştiri difuzate prin satelit. E un succes de afaceri, dar şi o importantă contribuţie la pluralismul mass media în Republica Moldova. 5. Ionela Ciuhrii, country manager BEST JOBS SRL 5,5 milioane de vizite şi 175 milioane de afişări lunar! Mai e nevoie de argumente pentru a demonstra că Faces.md este acum cel mai popular site de socializare din Republica Moldova? 70 000 mii de utilizatori unici în fiecare zi... Ce partid politic ar fi în stare să bată recordul? 6. Natalia Vrabie, preşedinte Moldova Agroindbanc Revista EUROMANEY califică MAIB drept cea mai bună bancă din Moldova în anul 2009. Acelaşi lucru îl zice şi revista britanică FINANCE CENTRAL EUROPE. Nu există motive să nu apreciem opinia unor specialişti. 7. Silvia Radu, preşedinte RED UNION FENOSSA Dincolo de investiţia şi impactul asupra domeniului energetic al Republicii Moldova, compania respectivă promovează politici de dezvoltare moderne. Printre acestea relaţionarea cu mediul academic, cu facultatea de energetică a UTM, unde în toamna anului 2009 a fost inaugurată şi o sală de studii dotată de UNION FENOSSA. 8. Dan Lozovan, director general TV CTC/TV DIXI A atras în 2009 primul partener media de nişă cu capital străin, afacerea de vânzare a 51% din acţiuni estimându-se la peste 4 milioane dolari SUA. Ulterior TV CTC a investit peste 2 milioane dolari SUA în dezvoltarea afacerii în Republica Moldova. 9. Gheorghe Erizanu, director al editurii CARTIER Graţie viziunii sale moderne asupra procesului editorial, librăriile CARTIER au depăşit rolul de spaţii de comercializare a cărţilor şi au devenit adevărate laboratoare culturale. Lansările de carte, lecturile, cercurile de discuţii au înviorat substanţial lumea cititorilor, chiar dacă nu au contribuit şi la creşterea capacităţii lor de cumpărare. Totuşi, vânzările de carte la BOOKFEST 2009 le-au depăşit pe cele din 2008. 10. Cătălin Giosan, director PRO TV Chişinău A ştiut să gestioneze fiecare eroare comisă de politicieni, precum şi dorinţa acestora de ascensiune, în favoarea postului de televiziune PRO TV. Managerul care ştie să creeze imagine şi să sporească audienţa indiferent de cifra de afaceri. Top cultural Priorităţile politice au devansat procesul cultural în anul 2009. Evenimentele culturale de anvergură au lipsit de pe agenda socială din simplul motiv că a fost o perioadă în care s-au manifestat alt gen de personaje publice. Totuşi oamenii de cultură au continuat să se manifeste şi chiar am avut parte, ca spectatori, de un şir de performanţe artistice demonstrate de talentele noastre autohtone. 1. Valeriu Jereghi, regizor Filmul său ARRIVEDERCI, în special tema abordată şi impactul emoţional, au determinat un eveniment care s-a produs în premieră internaţională în ianuarie 2009. Pentru prima dată în istoria sa, Parlamentul European a invitat o echipă de creaţie cinematografică, organizând şi proiecţia filmului artistic realizat de aceasta, în faţa parlamentarilor europeni la Bruxelles. 2. Andrei Locoman, director al Teatrului „Eugen Ionesco” La 09.09.09 trupa teatrului s-a mutat în noul lor sediu de pe bulevardul Renaşterii, realizându-şi visul ce părea mai mult decât iluzoriu. Două evenimente teatrale au constituit corolarul dramaturgic al teatrului în anul 2009: spectacolul „Romeo şi Julieta” în regia lui Cris Medea şi colaborarea cu teatrul japonez HAGIMARU – spectacolul „Povestea unui om mort găsit în stradă” în regia lui Petru Vutcărău. 3. Nelly Ciobanu, interpretă A participat la EUROVISION şi a cucerit din nou publicul prin forţa talentului său şi, evident, prin vibraţia piesei realizate în stil etno-pop HORA DIN MOLDOVA. 4. Dan Bălan, compozitor şi interpret În noiembrie 2009 pentru prima dată în zece ani de carieră a susţinut acasă, la Chişinău, un concert de anvergură şi a spart a câta oară inimile fanelor sale. Rămâne a fi o personalitate în showbiz-ul internaţional, lansând de curând şi clipul CHICA BOMB, realizat la Los Angeles de Hype Williams, un clipmaker renumit. 5. Jerome Poulain, peşedinte al fundaţiei ORANGE Compania ORANGE s-a distins prin suportul acordat artiştilor din Republica Moldova pe parcursul aflării sale aici. La 25 noiembrie 2009 a fost lansată oficial şi Fundaţia ORANGE în Moldova, care include printre priorităţile sale şi domeniul cultural. Doamne ajută! 6. Emilian Galaicu-Păun, scriitor Mereu conectat la procesul literar este omul „vajnic” care poate decide asupra sâmburelui de talent al celor care îi trimit în flux continuu maniscrisele şi aşteaptă rezoluţia. Este poetul, traducătorul, criticul, moderatorul etc. perfecţionist. În 2009 a publicat volumul ARME GRĂITOARE, prima carte de versuri originală a autorului tipărită în Republica Moldova. 7. Varvara Buzilă, preşedinte al Societăţii de Etnologie În noiembrie 2009 au fost lansate zece CD-uri şi DVD-uri realizate cu sprijinul financiar al Ambasadei SUA în Republica Moldova. Albumele constituie un inestimabil la conservarea patrimoniului nostru imaterial. Valorile pe care acum cu siguranţă nu le vom pierde sunt memoria folclorică a rapsodului Elena Oca, cultura etno-folclorică a satului Paicu, Cantemir etc. 8. Geta Burlacu, interpretă Anul 2009 a fost productiv prin concertele mari de la Filarmonica Naţională şi cele două albume pe care le-a lansat: O SETE NEBUNĂ şi LA POARTA PĂMÂNTULUI. Interpreta s-a menţinut pe valul manifestării sale energice în viaţa publică din Republica Moldova şi România şi prin participarea la diverse activităţi cu caracter filantropic şi de promovare. 9. Pavel Parfeni, interpret Un nume relativ nou pe scena muzicală, dar pare a fi promiţător cel puţin prin ascensiunea rapidă şi premiile importante pe care le-a luat pe parcursul anului 2009: Vitebsk (Slaveanschi bazar), Brăila, Mamaia, precum şi participarea spectaculoasă la festivalul de muzică uşoară de la Braşov. 10. Olga Tira, interpretă A cucerit 5 medalii (printre care două de aur) la Campionatul lumii la Măiestrie Interpretativă care s-a desfăşurat în iulie 2009 la Los-Angeles. Acest festival este o analogie a Jocurilor Olimpice şi este patronat de gubernatorul Californiei Arnold Schwarzenegger.

vineri, 11 decembrie 2009

Vlad Filat. O chestie de PR...

Fiecare ascensiune este încercată de pericole pe care Dumnezeu le aşează în faţa omului pentru a-l face mai puternic. Sau pentru a-i arăta că nu a mers pe drumul hărăzit de soartă. Orice vedetă trece prin testul popularităţii, orice om politic - prin testul autosuficienţei exagerate. Crearea imaginii, adică PR-ul, este o chestie de manual, dar trebuie coraborată cu realitatea şi schimbările de circumstanţe. Imaginaţia şi adesea curajul de a sparge tipare învăţate sunt cheia succesului. Dincolo de promovarea acţiunilor, activităţii respectivului om politic, evident. 

Acum cel mai mediatizat om politic de la noi este, fără îndoială, Vlad Filat. Chiar dacă electoratul său nu este neapărat cel preluat de la PPCD (se estimează că acest electorat a migrat spre PL), acest politician are abilităţi evidente - tenacitatea şi puterea de muncă enormă - care l-au caracterizat în special pe Iurie Roşca. Chiar dacă nu dispune de acelaşi magnetism contaminant, Vlad Filat îşi crează imaginea consecvent şi calcă ferm, dur, intransigent urcând treptele spre scopul deloc abandonat de a deveni preşedinte al Republicii Moldova. Ca un politician care ştie să discearnă între discursul public şi politica în sine, deseori contrară acestuia, are mereu în stăpânire deplină pupitrul pe care accesează ca un jonglor veritabil targheturile de moment pentru a fi 24 din 24 "cel mai iubit dintre pământeni". 

Urmăresc procesul şi observ că, din păcate, grandomania îi dă târcoale. Ultimele fotografii de la Congresul PPE, care au umplut paginile de internet, îmi amintesc de pereţii sediului PPCD de pe Iorga, 5. Eu cu acela, Eu cu acesta, Eu cu aceştea, Eu cu acestea şi tot aşa. Complacerea aceasta nu e tocmai indiciul cel bun, din simplul motiv că în timp conduce la distorsionarea totală a realităţii şi o supraapreciere fatală a propriei importanţe. 

Eu zic că nu putem evita lecţiile pe care le învăţăm pe propriile cucuie, dar unde se poate e bine să le învăţăm din cucuiele "accesate" de alţii.