luni, 3 octombrie 2022

IUBIREA LA OAMENI. Vodka, trecutul care ne bântuie și destinul „glubincilor” rusești

IUBIREA LA OAMENI este o piesă cunoscută a dramaturgului belorus Dmitri Bogoslavsky și a fost montată în România, din câte știu, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad și la Teatrul NOTARA din București. Aseară am urmărit un spectacol montat la Chișinău de un regizor tânăr, care a reușit să mă intrige prin soluții artistice curioase, pre nume Nicolae Neghin. El face și unul dintre rolurile esențiale. Am înțeles că este, de fapt, lucrarea de licență a unei trupe de actori în devenire (dar și bine cunoscuți deja publicului nostru, precum e Ana-Sia Cărăuș), absolvenți proaspeți ai AMTAP. Nu știam acest lucru când a început spectacolul și de aceea nu-mi puteam explica senzația de o ușoară cruditate a acestuia. Am justificat-o, însă, imediat - e firesc să ai emoții, să ai nevoie de puțin timp ca să scapi de ele ca să intri apoi în deplinătatea trăirilor eroilor, atunci când experiența încă nu te ajută, în debutul acestei grele, tare grele profesii de actor.

Dincolo de acest mic apropo, vreau să felicit trupa. A reușit ușor, ușor, să fascineze sala. A reușit să uite de spectatori. A reușit să iubească, să urască și să-și ducă poverile personajelor ca și cum ar fi ale ei. Satul acela dintr-o „glubincă” rusească, adus pe scena teatrului Eugene Ionesco din Chișinău, cu dramele sale înecate în căldări de vodcă și bere, satul acela încearcă să iubească, încearcă să fie fericit. Fiecare om în felul său.

Liusika are un bărbat alcooloc, violent, posesiv, cu care a făcut un copil. Duce o viață derizorie plină de abuzuri și, până la urmă, îl ucide pe Kolea, soțul său. Serioja, polițistul comunitar, o iubește pe Liusika din adolescență și, deși află că este o criminală, se însoară cu ea. Și ceilalți eroi se confruntă cu drame personale, dar toate sunt interpătrunse de aceeași sete de a iubi și a fi iubit. Trecutul, însă, nu se vrea uitat, oricât s-ar strădui inima secată de suferință... Iubirea la oamenii aceștia este o iluzie sugrumată de dramatism și tristețe. Există vreo speranță pentru ei? Nu știu... Găsiți-vă propriile răspunsuri...

Mă bucur mult că Teatrul Eugene Ionesco oferă scena sa tinerilor regizori. Ei au nevoie de susținere și de loc (da, fizic!) pentru exprimare. E un lucru extrem de benefic pentru generațiile de oameni ai teatrului educați aici, Acasă, care trebuie susținuți, chiar dacă lumea în jurul nostru seamănă a se prăbuși. Iubirea la/de oameni este parte intrinsecă, vrem sau nu vrem, a tot ce înseamnă a fi ființă umană și felicit echipa teatrului pentru această flexibilitate și deschidere în care ea se poate manifesta pe deplin!

Nu am avut un program din care să înțeleg exact cine și în ce rol a fost distribuit, dar o listă de actori pe care să-i puteți aplauda cu mare drag și lacrimi de emoții autentice, vă dau: Alexandru Berbinschi, Ana-Sia Cărăuș, Andrei Chira, Nicolae Neghin (el și regizor, și Kolea), Veronica Odagiu, Iurie Pascar, Marina Rotaru, Dorina-Beatrice Timciuc. Felicitări tuturor!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu