vineri, 21 octombrie 2022

Au spânzurat-o chiar lângă tribunal doar pentru că și-a iubit țara

La Skadovsk (un oraș din regiunea Herson), rușii au spânzurat o femeie ucraineană chiar lângă clădirea „instanței de judecată”. Tatiana Mudrenko avea 56 de ani și nu și-a ascuns niciodată apartenența etnică și dragostea pentru poporul său. A păstrat chiar și un mic steag ucrainean atașat de bicicletă și a mers la toate  mitingurile împotriva ocupanților. Nu a renunțat nici atunci când a fost stropită cu gaze lacrimogene în față și i-au fost afectați ochii. Era foarte supărată pe vecinii ei, care, de fapt, optau pentru Ucraina, dar în timpul ocupației și-au schimbat repejor fațetele trecând de partea Rusiei. Asta o revolta enorm!

Tatiana Mudrenko
Tatiana nu a mai fost de găsit, nu a mai putut fi contactată din 7 octombrie. Atunci sora ei geamănă, Natalya, a început s-o caute în disperare, publicând fotografii pe rețelele de socializare, cerând ajutor pentru a-și găsi persoana dragă. Până la urmă niște localnici i-au comunicat Natalyei că „poliția” a oprit mașina Tatianei și a soțului ei Anatoly, iar mai târziu au tăbărât la locuința lor, au făcut percheziție, l-au bătut crunt pe bărbat și le-au luat mașina și bicicleta.

„Tatiana nu a tăcut, ea le-a spus așa: „Skadovsk nu va fi niciodată un oraș rusesc. Skadovsk este Ucraina!”- a povestit mai târziu o persoană care a fost martoră la acele evenimente teribile. Tot ea a mai spus că soții au fost tixiți într-o mașină și de atunci mult timp nu a existat nicio informație despre soarta lor. 

Abia mai târziu, s-a aflat de la alți martori oculari că Tatiana Mudrenko a fost spânzurată chiar lângă tribunalul din Skadovsk. Soțul ei a rămas în viață și după ce a fost lăsat să plece din captivitate a putut obține trupul neînsuflețit al soției sale. 

Ororile comise de ocupanți în teritoriile ucrainene temporar ocupate întrec orice imaginație. Ei omoară, torturează, jefuiesc ca și cum nu ar fi oameni, ci mutanți - eșecuri ale unor groaznice experimente genetice. Este clar că ei nu se vor opri în dorința lor monstruoasă de a distruge, de a șterge de pe fața pământului Ucraina, care a îndrăznit să nu li se supună. 


Gândul care mă macină este oare cât timp o lume întreagă va rămâne ostateca unei nimicăciuni scrântite? Acum rușii au minat hidrocentrala de la Kahovsk, pregătindu-se să declanșeze o altă catastrofă de proporții, inundând circa 80 de localități, inclusiv orașul Herson. Știu că există o mulțime de probleme și nu este ușor să oprești acest monstru - imperiul răului, dar totuși nu mă pot abține să nu mă înteb: oare cât timp ne vom mai teme de el? 

marți, 18 octombrie 2022

Iranul este direct responsabil de moartea civililor ucraineni. Mai tolerăm regimurile dictatoriale?

Mă trezesc dimineața cu gândul la Ucraina și deschid înfricoșată știrile sperând că, totuși, poate, noaptea a fost mai liniștită. Dar nu... lașii continuă să atace orașele ucrainene. Astăzi, iarăși - Zaporojie, Jitomir, Nikolaev, Krivoi Rog, Harkov, Dnipro, Sumy... La Kyiv în urma exploziilor din această dimineață a izbucnit un incendiu de amploare, sunt pene de curent în tot orașul. Peste tot sunt vizate obiecte ale infrastructurii critice: putin vrea să arunce ucrainenii în beznă și frig, să-i lase fără apă acum, când vine iarna.

„Rușii continuă să folosească drone aeriene fără pilot Shahed-136 pentru a crea efecte psihologice asociate cu țintirea zonelor civile, în loc să încerce să creeze un efect operațional asimetric prin lansarea de lovituri concentrate împotriva țintelor militare legitime" - scrie Institutul American pentru Studiul Războiului (ISW) într-un nou raport. Adică tactica rușilor este să omoare civilii și să distrugă infrastructura critică din moment ce pe front sunt incapabili să se manifeste adecvat, ca o forță militară despre care au compus mituri. Mituri ce s-au spart imediat ce s-au cramponat de rezistența și profesionalismul forțelor armate ucrainene.

Iranul, regimul dictatorial al căruia se clatină puternic din cauza protestelor masive din țară, trebuie sancționat de urgență! Este absolut necesară stoparea furnizării de arme iraniene către agresorul rus. Mai ales că iranienii nu se rezumă la aprovizionarea cu arme a rușilor, ci îi și ajută la lansarea dronelor kamikaze Shahed-136 din Crimeea. În special, instructori iranieni sunt localizați pe poligonul Chauda, ​​la aerodromul militar Kirovsky și lângă Capul Tarkhankut.

Mihailo Podolyak, consilier al șefului biroului lui Zelensky, a spus clar: „Iranul este direct responsabil pentru omorul ucrainenilor. O țară care își asuprește propriul popor le furnizează acum rușilor arme monstruoase pentru a comite masacre în centrul Europei. Aceasta este ceea ce înseamnă treburi neterminate și concesii făcute regimurilor totalitariste. Deja e evident că doar aplicarea sancțiunilor nu mai este suficientă.” 

Potrivit președintelui Volodymyr Zelensky, Rusia a cumpărat deja 2.400 de drone kamikaze din Iran. Mai mult decât atât, Iranul intenționează să mai vândă Rusiei rachete balistice cu rază scurtă de acțiune Fateh-110 și rachete Zolfaghar care pot lovi ținte la o distanță de 700 de kilometri. 

Protest la ambasada Iranului din Kyiv

Da, Biden a avertizat public Teheranul să se abțină de la vânzarea UAV-urilor Rusiei, dar Iranul a ignorat bine merci declarațiile SUA și a mințit, negând livrările de drone către Federația Rusă. Politico sugerează că SUA ar putea să impună sancțiuni economice și de export acestei țări asiatice, la fel se gândesc ce să facă și statele UE. Această lentoare în luarea deciziilor stringente în privința Iranului este, evident, ineficientă și chiar malefică. Și nu e vorba de răbdare aici, ci de viețile curmate ale ucrainenilor care stăvilesc astăzi puhoaiele de orci printr-un sacrificiu de care, credeam, oamenii nu mai sunt capabili în zilele noastre.


duminică, 16 octombrie 2022

Șocul mobilizării: ce se întâmplă în Rusia?

La 21 septembrie putin a anunțat mobilizarea parțială în Federația Rusă. Evident, a fost un gest disperat, l-a tot amânat, dar în situația când armata sa este înfrântă rușinos pe majoritatea porțiunilor frontului din Ucraina, el nu a găsit altă soluție decât să sporească cantitatea de carne de tun. Incapacitatea rușilor de a menține linia frontului întinsă pe circa doi kilometri a condus la situația când, dincolo de contractuali, rezerviști, vagneriști și criminali eliberați din pușcării, sunt trimiși la tocat mai toți bărbații capabili să stea în picioare: de la tineri angajați în domeniul IT până la pensionari și bolnavi incurabil. Bunăoară, în satul Malâe Alibukerki, a primit o citație profesorul de chimie Belov, în vârstă de 50 de ani, cu cancer în stadiu terminal și cazuri din astea sunt foarte multe. Bun, situația asta o cunoaștem cu toții și, firesc, am așteptat o revoltă masivă a societății ruse. Într-adevăr, proteste au fost în mai multe orașe mari ale imperiului, dar acestea au fost înăbușite relativ ușor cu o cruzime nemaivăzută. 

Mobilizarea, deci, continuă în Rusia și depășește orice imaginație: sunt avizați toți bărbații de-a valma fără niciun discernământ. Asta, probabil, se întâmplă pentru că comisariatele militare sau administrațiile locale au primit ordin de sus privind cantitatea de mobilizați pe care sunt obligați să o asigure, nu și privind calitatea acestora. Așa că, dacă la început citațiile erau înmânate pe la casele oamenilor, acum procesul a degenerat într-o vânătoare orwelliană a bărbaților oriunde s-ar afla.

La început au fost mobilizați masiv bărbații din regiunile etnice sărace precum e Bureatia. Apoi procesul s-a extins și asupra orașelor mari, inclusiv a capitalei. Reprezentanții comisariatelor și a forțelor de ordine bat la uși de dimineața devreme până seara târziu și, mai nou, vânează oamenii peste tot: la gurile de metrou, în scările blocurilor rezidențiale, pe străzi, în fața magazinelor și bodegilor unde se vinde alcool, în piețe și în aeroporturi. Un caz șocant s-a întâmplat la Ufa: avionul care urma să zboare în Antalya a fost reținut la sol, iar pasagerii - evacuați, pentru că a fost luat la comisariat pentru a fi trimis pe front copilotul. Vorba ceea: уже никто никуда не летит...

În regiunea Novosibirsk, din cauza mobilizării, e o lipsă acută de șoferi de autobuz și de personal tehnic. Acum sunt mult mai puține mașini pe traseu, iar oamenii nu mai pot ajunge acasă de la serviciu și invers. În Podolsk, angajaților la depozitul Valberiz le-au fost blocate cardurile bancare, iar când aceștia au venit la oficiu să rezolve problema, reprezentanții comisariatului militar îi așteptau acolo cu citații. 

Potrivit publicației „Petersburg News”, Sankt Petersburg nu a îndeplinit „planul” la mobilizare și, de aceea, autoritățile orașului îi bagă în sperieți atât pe angajatori, cât și pe oamenii obișnuiți, apucând tot ce mișcă în pantaloni pe străzile orașului cu ajutorul poliției. În unele cazuri „capturarea” nu se mai deosebește cu nimic de cea aplicată protestatarilor de către mascați.

Să adaug la toate astea că până și teatrele din Moscova au primit „comenzi” privind numărul de oameni care trebuie trimiși pe front - câte 11 persoane per teatru. La discreția administrației rămâne doar să aleagă cine sunt aceștia, nu și câți vor fi. De asemenea, sunt obligați să ajute autoritățile angajații hotelurilor și ai hostelurilor din Moscova. Deputatul Dumei municipale Evgheni Stupin a publicat un document elaborat de  administrația districtului Filevsky Park, în care aceasta solicită hotelurilor să-i ofere informații despre oaspeții cu vârsta cuprinsă între 18 și 55 de ani. În procesul de „mobilizare parțială” au fost implicați și polițiștii rutieri: ei opresc selectiv mașinile cel puțin pe Volgogradsky Prospekt din Moscova pentru a „verifica documentele”.

Evident, unii bărbați ripostează. Așa, la Moscova pe Bulevardul Nagorny un polițist tot aștepta șoferii de taxi care obișnuiau să mănânce la o cafenea. Le înmâna ordinul de mobilizare pe loc și astfel a reușit să racoleze mai mulți taximetriști. Dar acum câteva zile, într-o seară, a fost bătut măr de niște persoane necunoscute în măști. Și în Primorye, un comisar militar a fost găsit spânzurat de un gard.Totuși aceste cazuri nu influențează procesul prea mult. Teroarea se instalează tot mai pregnant, iar societatea zombificată de propagandă nu se poate coagula pentru o ripostă puternică.

Situațiile dezastruoase în care nimeresc bărbații după mobilizare merită o analiză separată - există deja zeci de filmulețe pe net despre debandada totală și lipsa de organizare elementară în acest sens: ei sunt nevoiți să doarmă prin păduri, n-au mâncare, apă, sunt trimiși în prima linie fără niciun fel de pregătire etc. Dar ceea ce mă surprinde nespus este faptul că, deși se plâng cu toții de condițiile inumane în care se trezesc după ce au cântat și băut prin autobuzele care i-au adus la destinație, nimeni, absolut nimeni dintre ei nu blamează războiul și nu se întreabă cum, naiba, se face că îți „aperi” Родина pe teritoriul altui stat!

vineri, 14 octombrie 2022

A mai murit un copil în Ucraina... O postare cu înjurături de Elon Musk - interzis puritanilor!

Băiețelul de 11 ani care a fost salvat ieri din dărâmăturile unui bloc prăbușit în urma atacului aerian al rușilor asupra cartierelor rezidențiale din Nikolaev, a murit în spital. 

Am urmărit cu sufletul la gură momentul când salvatorii îl scot de sub blocurile de beton - băiețelul a fost prins sub ele timp de șase ore. Am văzut cum tatăl, obosit și fericit, strigă de-asupra tărgii: „Сыночек, сынуличка!”, învelindu-l cu ceva peste folia termoizolatoare cu care l-au acoperit salvatorii. Am plâns când am zărit cum băiețelul îl cuprinde pe tatăl său cu o mână și, slavă domnului, este viu... 

Vestea că, totuși, copilul nu a putut fi salvat, a frânt ceva în mine. Nu se poate așa ceva, cum să mai trăiești după ce speranța a renăscut în tine ca apoi să se năruie atât de groaznic, iremediabil?! Băiețelului i-a cedat inima și a murit. Ce e cu inima tatălui său?!

Crimele Rusiei fasciste sunt incalificabile. Războiul ăsta trebuie să se termine cât de curând în condițiile Ucrainei. Pentru mine este cert acest lucru. Și atunci când aud miorlăieli „pragmatice” care justifică lentoarea decizională în orice zonă decisivă pentru stoparea dezastrului, mă înfior, mă enervez, încep să urăsc...

Elon Musk, miliardarul „vizionar” cu tot felul de planuri cosmo-inovatoare, a declarat că nu mai poate finanța sistemul Starlink în Ucraina. S-a supărat pentru că a fost ridicat pe sus după ce și-a anunțat planul „genial” de încheiere a războiului în care Ucraina, practic, satisfăcea toate mofturile expansioniste ale dementului de la Kremlin. Își ia jucăriile, bosumflat, și pleacă din „pesociniță”. Această decizie va îngreuna mult avansarea militarilor ucraineni pe linia frontului. Această decizie favorizează enorm armata rusească. 

Ce m-am săturat să trăiesc într-o lume condusă de psihopați, narcisiaci, criminali... Da, astăzi lumea e condusă de ei, atât timp cât cei „normali” îi cocoloșesc și caută soluții diplomatice pentru a le face față, atât timp cei „normali” reacționează la atrocități și nu le previn, atât timp cât defensiva celor „normali” e mai puternică decât ofensiva pe care o cere Ucraina și realitatea care urlă a catastrofă.

De fapt, intenționam să scriu despre altceva, dar știrea cu Musk m-a dat gata. Fuck Tesla, fuck putin, fuck imbecilii care în loc să îndrepte armele împotriva unui dement, se înghesuie să zdohnească pe pământurile ucrainene! Iaka așa o dispoziție înainte de weekend, fuck me...

joi, 13 octombrie 2022

Rezoluția Adunării Generale ONU privind nerecunoașterea anexării teritoriilor ucrainene : chiar și talibanii din Afganistan au votat „pro”

Ieri Ucraina a obținut o victorie imensă, iar Federația Rusă a fost de-a dreptul umilită. Rezoluția Adunării Generale a ONU privind nerecunoașterea anexării teritoriilor ucrainene a fost votată neașteptat de solidar și doar cinci state s-au expus împotrivă. Cele patru, pe lângă Rusia însăși, sunt Belarus, Nicaragua, Coreea de Nord, Siria. Atât! Acesta e, de fapt, tot suportul „internațional” al Federației Ruse în acest moment. 





 














Rezoluția Adunării Generale a ONU, titlul căreia induce un mesaj puternic - „Integritatea teritorială a Ucrainei: protejarea principiilor Cartei ONU”, votată de 143 de state din cele 193 care fac parte din organizație (35 s-au abținut) - poate fi calificată pe bună dreptate drept istorică pentru că demonstrează cert că lumea, comunitatea internațională nu mai tolerează matrapazlâcurile lui putin, că Federația Rusă nu mai este o putere credibulă și nici „mare”, că ea poate fi înfruntată, iar încercarea rușilor de a anexa ilegal teritoriile ucrainene este nu este luată în serios și nu va fi niciodată recunoscută de comunitatea internațională. 

Evident, pentru ca acest lucru să se întâmple, a fost nevoie și de o importantă muncă pe terenul diplomației. Potrivit Politico, diplomați din SUA și UE au desfășurat o „campanie intensă de lobby” înaintea votului, în încercarea de a convinge țările care nu erau decise să susțină rezoluția. Reuters scrie că la o zi înainte de exercițiul votării, secretarul de stat american Anthony Blinken a convocat o întâlnire virtuală cu diplomați din peste 100 de țări. Drept urmare, după cum a menționat Politico, documentul a primit mai multe voturi decât au prezis analiștii. Chiar și talibanii din Afganistan au votat „pentru”.

Din 24 februarie, când Rusia a atacat Ucraina, Adunarea Generală a adoptat patru rezoluții care s-au referit la invazie. Ultima rezoluție a primit cel mai puternic sprijin.

Se pare că lumea s-a săturat să mai umble cu mănuși albe pe lângă putin... Unde mai pui că încercările acestuia de a-și demonstra mușchii prin atacuri barbare, masive, asupra orașelor ucrainene nu a înfricoșat pe nimeni. Dimpotrivă: după întâlnirea de ieri a grupului în format Ramstein, secretarul american al Apărării Lloyd Austin și comandantul superior al armatei americane Mark Milley au spus că aliații sunt preocupați acum să fortifice neîntârziat apărarea antiaeriană a Ucrainei și să creeze un sistem de apărare cu mai multe straturi împotriva amenințărilor aeriene. 



luni, 10 octombrie 2022

Rusia - STAT TERORIST! Astăzi rușii au intrat cu rachetele lor de corazieră în spațiul aerien al Republicii Moldova!

Federația Rusă răspunde dur după ce dictatorul a fost „felicitat” de ziua sa cu deteriorarea puternică a podului din Cremeea. Bine, el nu are cum s-o facă bărbătește, pe câmpul de luptă și atacă în disperare infrastructura și populțaia civilă. După ce nopțile trecute rachetele rusești au nimerit din plin blcouri de locuit în Zaporojie, astăzi a fost atacat centrul Kyivului. Explozii se aud și în alte orașe mari ale Ucrainei. Generalul Surovikin - criminal „notoriu” de război - a purces la justificarea numirii sale în funcția de comandant al armatei ocupante și e limpede că misiunea sa va fi, în primul rând, distrugerea orașelor ucrainene, căci pe câmpul de luptă rușii nu au cum să învingă. Acum sunt atacate și alte orașe ucrainene: s-au auzit explozii la Hmelnițki, Jytomyr, Ternopyli, Harkyv, Dnipro, Lviv... Vitaly Kim, șeful administrației militare a regiunii Mykolaiv, a spus că în acestă noapte rușii au lansat 10 rachete S-300 asupra orașului.

Dmitro Kuleba, ministrul ucrainean de externe: „Mai multe lovituri de rachete rusești în Ucraina. Singura tactică a lui Putin este teroarea asupra orașelor pașnice ucrainene, dar el nu va distruge Ucraina. Acesta este și răspunsul lui pentru toți  cei care vor să discute cu el despre pace: Putin este un terorist care vorbește prin rachete.”

A reacționat imediat și Volodimir Zelensky: „Este o dimineață grea. Avem de-a face cu teroriști. Zeci de rachete, drone Shahed iraniene. Ei au două ținte. Rețelele energetice din toată țara. Regiunile Kiev și Hmelnîțki, Lviv și Dnipro, Vinnitsa, regiunea Ivano-Frankivsk, Zaporojie, Sumy, Harkov, Jytomyr, regiunea Kirovograd, sudul țării. A doua țintă sunt oamenii. Au ales în mod deliberat un astfel de moment și astfel de ținte pentru a provoca mai mult rău. Stați în adăposturi astăzi. Respectați constant regulile de siguranță. Și amintiți-vă întotdeauna că Ucraina a existat înainte de apariția acestui inamic, Ucraina va exista și după el",

Dacă cineva a obosit de acest război și consideră că nu este al lui, va fi dezamăgit. Astăzi, între orele 08:33 - 09:02, trei rachete rusești de croazieră, lansate de pe navele militare ruse amplasate în Marea Neagră, au zburat de-asupra Republicii Moldova. Ministerul Apărării de la Chișinău informează că țintele respective au survolat spațiul aerian al țării noastre în următoarele direcții:

1. localitățile Ciornaia -Moghilev Podolsk (Ucraina) — Râbnița — Soroca — Moghilev Podolsk.

2. Ciornaia — Voronovka (Ucraina) — Râbnița — Rudi (Soroca)

3. Ciornaia (Ucraina) — s. Popencu (Republica Moldova) — Cineșcăuți (Florești) — în direcția Ucrainei

Aceste rachete au supus unui pericol enorm nu doar cetățenii moldoveni din localitățile respective, ci și avioanele civile cu zboruri regulamentare. 
Ministrul Nicu Popescu, a dispus convocarea de urgență a ambasadorului Federației Ruse la Chișinău, Oleg Vasnețov, pentru a solicita explicații părții ruse în legătură cu acest fapt absolut intolerabil.

E salutară această reacție rapidă, dar acum lucrurile devin mult mai serioase și pericolul de a fi loviți direct de acest război crunt devine pentru noi, moldovenii, unul real. Dramatic de real. Rusia este un stat terorist și nu se va opri decât în fața unei riposte puternice, devastatoare pentru regimul de la Kremlin. Cine vrea pace ar trebui să înțeleagă asta. Pentru că înghețarea războiului în ideea unor tratative de pace pe care Moscova niciodată nu le va lua în serios și le va utiliza doar pentru a-și fortifica forțele armate, este o naivitate. Un status-quo în regiune nu va aduce pacea, ci ne va prelungi doar agonia. 

Acum ori niciodată croiește-ți a ta soartă, Europa! - ăsta este laitmotivul pe care aș fi fericită să-l aud din culoarele Occidentului!
 

sâmbătă, 8 octombrie 2022

Premiul Nobel pentru Pace 2022 - trofeul îmPăciuirii?

Nimeni nu contestă valoarea și ponderea în lupta contra abuzurilor dictatoriale prin care s-au manifestat actualii laureați ai premiului Nobel pentru Pace: Ales Bialiatski din Belarus și organizațiile pentru drepturile omului Memorial (Rusia) și Centrul pentru Libertăți Civile (Ucraina), dar alegereaa în sine lasă un gust amar. Cel puțin, eu îl simt.

Se spune că Volodimir Zelensky a fost inclus în lista scurtă a candidaților, dar, după cum vedem, nu a „întrunit numărul necesar de voturi”, vorba clasicului. De ce oare? Am răsucit răspunsul pe toate părțile, dar singura cauză reală este mult prea evidentă: pentru că diplomația căcăcioasă a occidentalilor în fața criminalului de la Moscova mai dăinuie în colțurile unor minți timorate. 

Astăzi și întotdeauna m-am închinat în fața oamenilor care și-au făcut vârf de lance din conștiința lor și au mers până la capăt, înfruntând regimuri autocrate, acceptând cu stoicism și demnitate detenția în schimbul umilinței. Am scris despre deținuții politici din Rusia și am urmărit cu sufletul la gură revolta belorușilor împotriva dictatorului Likashenka. Toți cei care au înfruntat aceste regimuri inumane merită Premiul Nobel pentru Pace. Toți! 
Și, da, evident, toți deținuții politici din Rusia, Belarus și din teritoriile temporar ocupate de ruși trebuie să se bucure neîntârziat de Libertate. De Pace. 

Dar astăzi acest lucru nu este posibil decât în condițiile în care Ucraina va învinge! 

Tocmai de aceea ea trebuie susținută prin toate mijloacele de care dispune occidentul, inclusiv prin premiile generoase pe care le oferă. Din păcate, imaginea unui putin sănătos la cap edificată sârguincios de Merkel, Sarkozy și alți demnitari europeni care s-au bucurat de reducerea prețurilor la gazele rusești și alte facilități, mai dă roade, mai influențează atitudinea conciliantă față de Federația Rusă. Și de aici, probabil, vine și decizia comitetului Nobel. 

Sacrificiul Ucrainei, al poporului său, pentru pacea mondială este astăzi imens, incontestabil, curajul său - inegalabil. Ceea ce face astăzi poporul ucrainean pentru a ne salva pe noi (toți!) din ghearele însângerate ale unui monstru pe care puțini au avut curajul să-l înfrunte cu toată ființa, este fenomenal. Este crucial. Este singura chezășie a instalării Păcii, liniștii și prosperării, cel puțin în Europa. Odată cu Victoria totală a ucrainenilor, vom fi eliberați de șantajul, persecuția și agresiunea teritorială a Moscovei lui putin și vom putea respira ușurați. În PACE! 

Volodimir Zelensky și poporul ucrainean trebuiau să primească Premiul Nobel pentru Pace în acest an critic pentru pacea mondială, dar decidenții nu au avut curaj să recunoască asta.
Atât am avut de spus.


miercuri, 5 octombrie 2022

Îmi iubesc ȚARA și sunt împotriva majorării cotei conținutului audiovizual de limbă rusă în Republica Moldova. Aveți ceva cu asta?

Astăzi, 5 octombrie, IREX Moldova organizează o sesiune deschisă, care permite părților interesate de a prticipa la Fondul de dezvoltare a conținutului de divertisment în limba rusă (un proiect cu durata de 22 luni finanțat de Ambasada SUA în Republica Moldova și implementat de organizația IREX) să adreseze întrebări. Întrebarea mea este simplă: WTF?!

Poate îmi explică și mie cineva de ce și de când Republica Moldova are nevoie stringentă de content audiovizual în limba rusă, după ce ani de zile am luptat pentru a ridica din genunchi și a promova, așa cum i se cuvine de drept, limba română? Puțin content rusesc avem? Ne mai trebuie oleacă? 

Eu aș înțelege dacă acest Fond ar fi orientat spre contracararea propagandei rusești, spre informarea corectă, obiectivă, a reprezentanților etniei minoritare rusești, spre demolarea, demontarea, falsurilor concepute sistemic de regimul de la Moscova ce inundă spațiul nostru informațional. După modelul canalului FREEDOM din Ucraina. Dar văd cu stupoare că „scopul proiectului este diversificarea contentului televizat de divertisment în limba rusă în Moldova prin intermediul producerii conținutului original și licențierea programelor TV regionale”. Fără nicio altă explicație... În loc să investim în divertismentul de limbă română care să concureze cu cel moscovit... 

Poate că aș fi trecut cu vederea acest accident mediatic, dar aud tot mai des că unele cercuri ale puterii sunt tot mai preocupate de creșterea volumului de conținut audiovizual în limba rusă și mă întreb de ce oare. Mai ales că, conform legislației în vigoare, nu ai cum să încaleci cu impertinență cota de 80% de produs autohton de limbă română. 

Se prea poate să fie o preocipare strict electorală pe fondul scăderii ratingurilor partidului de la guvernare în bazinul alegătorilor de etnie rusă? Nu știu. Dar ceea ce știu cu siguranță este că o putere responsabilă își crește aserțiunea populară printr-o activitate cu adevărat eficientă, prin abilitatea de a o comunica fără ezitare și minciuni de adormit copiii cu cetățenii săi, prin transparență și deschidere, prin cooptarea întregii societăți la elaborarea politicilor de guvernare, prin curajul de a asuma decizii nepopulare și a le explica oamenilor cu toate argumentele acasă, prin profesionalism și sacrificiu etc. Nu prin investiții în veșnice campanii electorale, manipulare și divertisment! Aceste investiții „inteligente” nu vor desființa corturile instalate de penalii politici în fața parlamentului, nu-i vor descuraja pe aceștia să toarne zoi în capul guvernării actuale și nu vor stopa declinul încrederii în vectorul european al Republicii Moldova! 

Ceva timp în urmă am urmărit la postul ucrainean de limbă rusă FREEDOM (înființat deschis, argumentat și fără a umbla cu abureli, tocmai ca alternativă a propagandei regimului lui putin pentru vorbitorii de limbă rusă din întreaga lume) un interviu oferit de Marat Gheliman, organizatorul forumului culturii ruse în Europa „Slovo-novo”, care, fiind născut în orașul Tighina (Bender, zice el) a primit de curând, foarte repede, cetățenia RM. 

Dânsul a vorbit cu mare entuziasm despre invitația de a se întâlni cu președinta Republicii Moldova și despre propunerea doamnei Sandu de a participa în cadrul unui grup de lucru care se va ocupa de „modernizarea culturală” a Republicii Moldova. Gheliman a rămas extrem de încântat de această întâlnire și de președinta noastră, ceea ce e ok. 

Dar ceea ce nu e chiar ok este faptul că noi, cetățenii, habar nu avem de intenția guvernării de a ne moderniza cultural și de ceea ce presupune aceasta. Păcat, pentru că propunerea de a aduce în spațiul informațional al RM canalul tv DOJDI (lucru care atunci s-a auzit la fracțiunea PAS din parlament, a fost o discuție la care a participat Gheliman) ar fi fost primită bine de societate. Asta printre alte propuneri similare, gen, inocularea ideii că opoziția ideologico-politică nu ar trebui să fie Rusia versus Europa, ci Rusia lui putin versus Rusia europeană, emise, confrom lui Gheliman, de Maia Sandu. 

Idei bune pentru asumarea publică a cărora, însă, nu există curaj. E unul din handicapurile guvernării noastre și tocmai de aceea foarte puține sau niciuna nu sunt duse până la capăt. De frica de a nu supăra pe cineva, de frica de a nu ieși din tiparul prestabilit de finanțatorii electorali, de teama de a nu pica din balansuarul dintre est și vest se recurge la manipulare, jonglare, slalom timorat printre provocări, inclusiv cea de a-i obijdui cumva pe ruși, pe de o parte, și pe români pe de alta. Da, și, probabil, pe americani pe cea de-a treia. 

Gheliman aplaudă și aceste lucruri, de fapt, atunci când apreciază entuziast explicațiile „diplomatice” oferite în acest sens de oficialii noștri: faptul că rezoluția adoptată în urma ședinței comune a legislativelor României și Republicii Moldova nu prevede niciun fel de Unire, aplanând tensiunea cu care au așteptat-o, cică, rușii de la noi; faptul că guvernarea nu aplică „măsuri drastice” (dorind să păstreze „democrația” și „pacea” etnică) privind canalele rusești de televiziune – ei nu au interzis Pervâi canal, ci doar programele de știri ale acestuia etc. Eu îl înțeleg pe el, nu-i vorbă. Dar mă înțeleg și pe mine, cetățeanul care s-a săturat să fie tratat drept un idiot util.

Racordând spusele lui Gheliman despre ceea ce a înțeles dânsul din acele întâlniri  privind situația actuală din RM în concepția oficialilor de top la ceea ce a început „a foi” acum în context, se clarifică faptul că preocuparea pentru electoratul de etnie rusă nu este de azi sau de ieri și acest lucru nu este neapărat detestabil. Dar, repet, satisfacerea exclusivă și cumva pe sub masă a mofturilor sale șoviniste nu va conduce la deșteptarea acestuia. Și, odată cu apa, va fi aruncat din scăldătoare și copilul - electoratul pro-european de etnie românească. 

Da, îmi iubesc ȚARA și sunt împotriva majorării cotei conținutului audiovizual de limbă rusă în Republica Moldova. Aveți ceva cu asta? Da? Atunci, ieșiți, bl**, și argumentați!



luni, 3 octombrie 2022

IUBIREA LA OAMENI. Vodka, trecutul care ne bântuie și destinul „glubincilor” rusești

IUBIREA LA OAMENI este o piesă cunoscută a dramaturgului belorus Dmitri Bogoslavsky și a fost montată în România, din câte știu, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad și la Teatrul NOTARA din București. Aseară am urmărit un spectacol montat la Chișinău de un regizor tânăr, care a reușit să mă intrige prin soluții artistice curioase, pre nume Nicolae Neghin. El face și unul dintre rolurile esențiale. Am înțeles că este, de fapt, lucrarea de licență a unei trupe de actori în devenire (dar și bine cunoscuți deja publicului nostru, precum e Ana-Sia Cărăuș), absolvenți proaspeți ai AMTAP. Nu știam acest lucru când a început spectacolul și de aceea nu-mi puteam explica senzația de o ușoară cruditate a acestuia. Am justificat-o, însă, imediat - e firesc să ai emoții, să ai nevoie de puțin timp ca să scapi de ele ca să intri apoi în deplinătatea trăirilor eroilor, atunci când experiența încă nu te ajută, în debutul acestei grele, tare grele profesii de actor.

Dincolo de acest mic apropo, vreau să felicit trupa. A reușit ușor, ușor, să fascineze sala. A reușit să uite de spectatori. A reușit să iubească, să urască și să-și ducă poverile personajelor ca și cum ar fi ale ei. Satul acela dintr-o „glubincă” rusească, adus pe scena teatrului Eugene Ionesco din Chișinău, cu dramele sale înecate în căldări de vodcă și bere, satul acela încearcă să iubească, încearcă să fie fericit. Fiecare om în felul său.

Liusika are un bărbat alcooloc, violent, posesiv, cu care a făcut un copil. Duce o viață derizorie plină de abuzuri și, până la urmă, îl ucide pe Kolea, soțul său. Serioja, polițistul comunitar, o iubește pe Liusika din adolescență și, deși află că este o criminală, se însoară cu ea. Și ceilalți eroi se confruntă cu drame personale, dar toate sunt interpătrunse de aceeași sete de a iubi și a fi iubit. Trecutul, însă, nu se vrea uitat, oricât s-ar strădui inima secată de suferință... Iubirea la oamenii aceștia este o iluzie sugrumată de dramatism și tristețe. Există vreo speranță pentru ei? Nu știu... Găsiți-vă propriile răspunsuri...

Mă bucur mult că Teatrul Eugene Ionesco oferă scena sa tinerilor regizori. Ei au nevoie de susținere și de loc (da, fizic!) pentru exprimare. E un lucru extrem de benefic pentru generațiile de oameni ai teatrului educați aici, Acasă, care trebuie susținuți, chiar dacă lumea în jurul nostru seamănă a se prăbuși. Iubirea la/de oameni este parte intrinsecă, vrem sau nu vrem, a tot ce înseamnă a fi ființă umană și felicit echipa teatrului pentru această flexibilitate și deschidere în care ea se poate manifesta pe deplin!

Nu am avut un program din care să înțeleg exact cine și în ce rol a fost distribuit, dar o listă de actori pe care să-i puteți aplauda cu mare drag și lacrimi de emoții autentice, vă dau: Alexandru Berbinschi, Ana-Sia Cărăuș, Andrei Chira, Nicolae Neghin (el și regizor, și Kolea), Veronica Odagiu, Iurie Pascar, Marina Rotaru, Dorina-Beatrice Timciuc. Felicitări tuturor!