La moartea unei dive...

Whitney Houston o fost găsită moartă în camera ei de hotel...Că o fi băut un pumn de calmante, că o şi-o fi administrat o supradoză de droguri...nu se ştie. A murit...Şi brusc, toate reţelele de socializare, jurnalele de ştiri şi benzile de actualităţi au explodat într-un elogiu lugubru: Oh! Ah! Legenda muzicii pop! Singura care a avut 7 albume de platină consecutive! Voce inegalabilă!..

Cred că e firesc să realizăm ce sau pe cine pierdem abia atunci când pierdem acest lucru sau fiinţă irevocabil. Adică e firesc ca moartea cuiva să fie un prilej de amintire plină de regrete, de tânguiri ale irecuperabilităţii. Dar nu prea cred că toate aceste strigăte de durere la moartea lui Whitney Houston demonstrează un interes real pentru creaţia cântăreţei. Atâta timp cât era în dizgraţia publicului (după ce s-a dedat excesurilor) tot noi dădeam a lehamite din mână: Ai cântat? Îmi pare bine! Acum joacă dacă poţi! Drogato, beţivanco! Pentru noi, publicul exaltat altă dată, Whitney a dispărut în trivialul vieţii atunci când am ostracizat-o pentru beţie şi narcomanie. Doar moartea ei a mai putut să ne zguduie încă o dată (ultima!) pentru a o vedea în deplina ei strălucire. Şi această ultimă izbucnire de artificii a fost poate cel mai frumos şi inspirat spectacol regizat vreodată de Whitney, care, probabil, şi-a dorit să nu o blamăm, ci să ne închinăm în faţa a ceea ce este ea dincolo de vicii. 

A fost poate unica soluţie să ne mai ştie o dată ahtiaţi şi înnebuniţi după ea! Şi a ales soluţia perfectă pentru a ne preface instantaneu în fanii ei cei mai înrăiţi!...Pentru că, brusc, am simţit pierderea şi ne-am dorit cu ardoare ca ea să mai fi trăit puţin! Atâta timp cât să-i spunem că am iubit-o aşa cum a fost: talentată rău şi disperată rău...

Că We Will Always Love You!..

A treia forţă - despre gladiatorii potențiali ai politicului moldovenesc

Impresia că (după anunţarea intenţiei de a organiza un referendum pentru modificarea Constituţiei) nimic important nu se mai întâmplă în Republica Moldova este penibilă (O, tempora! O, mores!), dar totuşi falsă. Cel puţin, electoratul mai are nişte speranţe. Unii aşteaptă zilele de protest în PMAN, alţii se uită la televizor, pescuind ştiri de ultimă oră. Unii se încred în continuare în partidele pe care le-au susţinut în ultimul scrutin, alţii spun că e nevoie de o a treia forţă politică. 

Menirea acesteea ar fi să intre pe arena bătăliei (deja plictisitoare!) dintre câţiva gladiatori obosiţi şi enervanţi şi să le arate cum e cu „mama lui Kuzea”. Nu zic, ar fi curioasă o asemenea turnură, dar identificarea acestei forţe este extrem de nebuloasă acum. Să vedem... 

 Igor Dodon. După ieşirea din PCRM, secundat de două doamne cu o identitate politică recunoscută, a început prin a-şi impune foarte rigid condiţiile de participare la alegerea preşedintelui RM. Chiar dacă se pronunţă în continuare pentru identificarea comună a unui candidat apolitic (în ideea alegerii preşedintelui ca singura cale de soluţionare a crizei politice), Dodon nu dă semne distincte că ar fi susceptibil de un real compromis. Iar partidul pe care şi l-a procurat de curând nu este în măsură să dicteze condiţii din simplul motiv că are un electorat restrâns. Activitatea sporadică a socialiştilor în ultima perioadă de timp nu poate fi compensată (cel puţin deocamdată) prin popularitatea noului lor lider. Consilierii municipali care au decis să-l urmeze, spărgând (lucru bun!) blocajul din Consiliu, nu sunt totuşi o forţă cu adevărat importantă pentru creşterea ratingului lui Igor Dodon. 

Iurie Roşca. Magnetismul incontestabil al fostului preşedinte al PPCD a atras în PMAN sute (sau mii) de oameni, chiar dacă mulţi dintre ei au venit din pură curiozitate sau în interes de serviciu. Totuşi, rebrandingul PPCD este prea vag – creat că o forţă proromânească (cu elemente legionare chiar) acum mai bine de 20 de ani, acest partid nu are cum să renască peste noapte ca o grupare politică de orientare „multinaţională”, axată pe patriotism de sorginte moldovenească. Faptul că în loc de „domnul preşedinte creştin-democrat” auzim tot mai des adresarea (respectuoasă!) „Iurii Ivanovici” , denotă o schimbare radicală a spectrului simpatizanţilor lui Roşca. Iar o astfel de schimbare, pentru a da roade electorale, are nevoie de timp, strategii, investiţii şi fundamentare. Flancat de Alexei Tulbure şi Anatol Plugaru pe post de Vlad Cubreacov şi Ştefan Secăreanu, jneperismul altădată electrizant şi frumos golănesc al lui Iurie Roşca s-ar putea să nu-şi mai regăsească firescul. 

Ion Sturza. Revenirea magnatului în politica moldovenească ar fi un eveniment greu de trecut cu vederea. Deşi, se pare că a făcut-o cumva prin proiectul politic legat de PLDM acum câţiva ani. Această presupusă implicare, totuşi, nu a avut efectul scontat. O spune chiar Sturza într-un interviu pentru „Ziarul de gardă”, referindu-se la relaţia actuală cu Vlad Filat: 

 “Demult, de vreun an de zile, nu mai discutăm, doar ne felicităm cu prilejul sărbătorilor. O facem în stil diplomatic, politicos. Întotdeauna mi-am dorit ca Vlad Filat, politicianul, să se desprindă de opinia că ar fi un proiect al lui Ion Sturza şi că ar fi manipulat din umbră de Sturza.” 

Atitudinea distantă şi voit corectă faţă de actualul prim-ministru al RM, denotă că în acest moment Ion Sturza este reticent faţă de eventuala sa operă politică şi chiar s-ar putea să regrete aşa-zisa investiţie. 

S-ar putea să existe şi alte presupuneri apropo de apariţia unor terţi (jucători) pe arena politică moldovenească. Totuşi, responsabilitatea AIE pentru actul guvernării nu a anulat-o nimeni. Nici măcar acei care manifestă supăraţi împotriva actualei conduceri a RM. Nu aduce anul cât aduce ceasul, vorba înţelepţilor şi a moldoveanului răbdător...

Protestele continuă! Deci...eu cu cine votez?!

A doua zi de proteste în PMAN demonstrează consecvenţa iniţiatorilor. Dacă după prima duminică cineva ar mai fi contat pe iminenţa gerurilor, acum acel cineva ar trebui să se pună serios pe gânduri. Protestele nu vor înceta, dimpotrivă, vor fi şi mai ample prin participarea (din 4 februarie) a PCRM la manifestaţii similare. 

De fapt, lipsa de perspicacitate şi viziune politică în ansamblu a AIE (probabil, din prea multă versatilitate politică), a împins situaţia spre prăbuşirea lentă a ideii de democraţie în RM ca factor al bunăstării. Cei de la putere şi-au creat iluzia că alegătorii îi înţeleg, îi iartă şi îi iubesc aşa cum sunt (doar pentru faptul că se numesc democraţi , că au obţinut un vot de încredere de la europeni) şi se comportă aşa, de parcă opoziţia parlamentară şi partidele extraparlamentare au murit demult. De parcă “animalul politic” de dincolo de AIE a dispărut din RM şi nu mai amuşină eventuale avantaje inspirate din stângăciile şi greşelile actualilor oameni de stat. Spun asta cu amărăciune. Pentru că întrebarea cetăţeanului turmentat devine deja supărator de “eternă”, mama lui de Caragiale! 

Încă la 30 aprilie 2009 scriam în jurnal: “După cum am presupus atunci când am aflat că azi la Varşovia are loc congresul PPE (la care au fost invitate toate partidele afiliate), Iurie Roşca a profitat de ocazie din plin. Chiar a ţinut un discurs în ideea prezentării PPCD drept singurul partid în stare să menţină stabilitatea politică în RM. Nu s-a abţinut de a arunca invective la adresa opoziţiei „imature” care nu ştie să respecte alegerea făcută în mod „democratic” de cetăţeni. Deci, din nou un discurs plin de argumente credibile, seducător şi... în engleză. 

Am zis că cei care l-au şters de pe lista politicienilor activi, s-au grăbit. Este “periculos” prin inteligenţă şi sentimentul că nu poate fi înfrânt. Pentru el nu există resemnare. Va aştepta.” A aşteptat… Acum redresarea situaţiei spre o finalitate “democratică” şi fericită este din ce în ce mai subţire. Dacă AIE va insista să menţină puterea prin orice mijloace sau dacă va accepta alegerile anticipate, rămâne de văzut, dar în acest moment nimic nu mai poate salva populaţia de o dezamăgire cumplită. 

Mitul regimului democratic instaurat în RM e pe cale de a se prăbuşi la fel ca multe altele. Nu-mi rămâne decât să sper că ne-am învăţat lecţia. Sau că ne-o vom învăţa în următorii 40 de ani… 

Acum “eu cu cine votez?” este întrebarea care împarte spectrul politic activ în trei segmente (care de facto, sunt două). Protestele şi nemulţumirea tot mai sesizabilă a populaţiei care nu înghite inconsegvenţa democraţilor de la putere îi va face pe aceştia din urmă să găsească compromisuri pentru a menţine AIE. Aşa dar, oricât de “păpuşar” ar fi vicepreşedintele Parlamentului, liberal-democraţii vor fi nevoiţi să se conformeze şi să fortifice alianţa. Ceea ce va fi pe placul liberalilor. Aşa că cei mai bogaţi oameni din RM se vor alia pentru a-şi apăra averile. Al doilea segment aparţine PCRM. Dincolo de fluctuaţiile din acest partid, el rămâne a fi destul de puternic prin fidelitatea alegătorilor săi. Al treilea segment, condus de Iurie Roşca, destul de pestriţ deocamdată, s-ar putea să atragă o parte din nemulţumiţii dezamăgiţi de prestanţa AIE, dar incapabili să voteze comuniştii. 

Acest al treilea segment rămâne a fi incert deocamdată, dar s-ar putea să crească. O fi susţinute financiar protestele de dezirabilii acum fraţi Ţopa? S-ar putea, dacă ne amintim, că apelul de a merge la proteste a fost făcut pentru prima data tocmai la Jurnal TV… Dacă ne conducem de logica de mai sus, atunci în eventualitatea unui scrutin, va trebui să alegem de fapt între două alianţe oligarhice: Filat plus Plahotniuc şi Voronin plus Ţopa. Alegere deloc simplă…