Un necrolog la moartea lui Gorbi

 A murit Gorbaciov! Nu că l-aș deplânge - avea 91 de ani și suferea deja de insuficiență renală acută, dar, orice am spune, „perestroika” sa a fost un moment istoric de cotitură, valoarea căruia nu avem cum s-o subestimăm.

Generația mea, cel puțin, a trăit din plin efectele destrămării Cortinei de Fier, a „liberalizării” menghinei ideologice sovietice (așa-zisa „Glasnosti”), care a generat un proces ireversibil de renaștere națională nu doar în RSSM. Reformarea socială și economică a URSS, inițiată de Mihail Gorbaciov, a condus, într-un final, la destrămarea celui mai mare imperiu prin proclamarea suveranității majorității republicilor sovietice anexate de o Rusie care s-a erijat într-un „frate mai mare”, impunându-și supremația. 

Amintesc celor care știu despre URSS doar de pe internet, că elementele distinctive ale acestei supremații au fost avansarea limbii ruse la nivel de stat, exportul populației ruse „politruciste” în cele mai favorabile zone periferice (de unde au fost duși în gulaguri intelectualii și gospodarii), deznaționalizarea popoarelor (altele decât poporul rus) marginalizate, impunerea forțată a ideologiei comuniste drept singura valabilă, eradicarea sângeroasă a oricărui gen de opoziție, rescrierea criminală a faptelor istorice, etc.

Orice am spune, Gorbaciov a fost omul care a făcut istorie la nivel global, iar procesele declanșate de el, cu sau fără voia lui, au schimbat întreaga ordine mondială. Nu fac apologie garbaciovistă, dar realitatea nu poate fi ignorată. 

Evident, ca orice rus, Gorbaciov a fost contaminat de șovinism - moștenire genetică colectivă - și o demonstrează reacțiile sale la evenimente legate de setea de expansiune a rușilor. Astfel, în martie 2014, Gorbaciov a numit organizarea referendumului ilegal în Crimeea ocupată drept „corectare a unei greșeli istorice”. De altfel, în mai 2016, Serviciul de Securitate al Ucrainei i-a interzis intrarea în țară timp de cinci ani. El a răspuns că nu a mai călătorit în Ucraina de mult timp și că nici nu plănuiește s-o facă.

Pentru confomitate, însă, trebuie să spun că declanșarea războiului din Ucraina în februarie 2022 a fost o mare dezamăgire pentru Gorbaciov. Conform spuselor unui prieten apropiat al său, jurnalistul Alexandr Venediktov, Gorbaciov a fost perfect conștient de dezastrul real provocat de agresiune, considerând că prin acest act Putin i-a distrus toată moștenirea politică. 

Gorbi, așa cum i se spunea în Occident, a pus capăt cursei înarmării dintre Uniunea Sovietică şi Statele Unite ale Americii şi, prin urmare, Războiului Rece. Premiul Nobel pentru Pace a fost o distincție binemeritată și un elogiu de gratitudine pentru aportul său în acest context. Cu toate micilie și marile supărări provocate de activitatea sa, trebuie să recunoaștem că Mihail Gorbaciov a fost un lider unic, care a influențat istoria mondială într-un mod absolut impresionant, uriaș și extrem de benefic pentru noi toți.

R.I.P. Gorbi. Cine știe pe unde eram noi, românii moldoveni, acum, dacă nu ai fi existat...

Cazul Daria Dughina. FSB fentat de o femeie și un copil de 12 ani?!

Nu voi specula pe seama autorilor asasinării propagandistei ultra-naționaliste ruse Daria Dughina, nu cred că vom cunoaște vreodată realitatea. S-ar putea să fi fost Armata Națională a Rusiei în ideea că se presupunea că în acel automobil s-ar afla însuși Alexandr Dughin, tatăl și mentorul ei, ideologul principal al lui putin, care a pledat mereu pentru edificarea unui stat euroasiatic sub hegemonia rusească. S-ar putea să fost chiar FSB - rușii au nevoie imperoasă acum  de o justificare a războiului și de compromitere a Ucrainei. Nu știu. Sunt sigură, însă, că acest act nu a fost pus la cale de ucraineni pentru că nu le folosește la nimic.

Faptul că autoarea asasinatului a fost „descoperită” de serviciile ruse în doar două zile este, însă, de domeniul fantezismului pueril. Să ne amintim că ucigașul jurnalistei Anna Politkoskaia nu este descoperit nici acum, după 5798 de zile de la tragedie. Hilar e că nu s-a ținut cont de faptul că versiunea rușilor denotă clar  impotența serviciilor secrete ruse care nu au fost capabile să identifice în timp real „pericolul” iminent prezentat de ucrainenacei Natalia Vovc și fetița sa de doar 12 ani - reiese că acestea au fentat coșcogea FSB în cel mai compromițător mod.

Federația Rusă „creează lumi fictive” „desemnând” o femeie ucraineană cu copilul ei de 12 ani ca fiind vinovate de aruncarea în aer a mașinii Dariei Dughina, spune Mihail Podolyak. Potrivit consilierului șefului Oficiului Președintelui Ucrainei, este surprinzător că rușii nu au găsit la fața locului și o carte de vizită a Sectorului de dreapta (Правый сектор) sau o viză pentru Estonia.

Daria Dughina, asasinată la vârsta de 29 de ani, a fost o susținătoare înverșunată a ideologiei tatălui său și o disimina la toate canalele televizate de propagandă pro-Kremlin și nu doar acolo. Ea spunea să Rusia nu luptă împotriva Ucrainei, ci împotriva întregului Occident și a globalismului. „Luptătorii din Azov nu sunt ucraineni - nu asta e identitatea lor autentică. Ei sunt creați artificial, contrar identității adevărate a ucrinenilor care este „prieten al rușilor” - spune Dughina. Ea mai afirma că „Ucraina în aspect geopolitic este un cordon saitar, este spațiul care desparte Rusia de Europa și compromite orice interacțiune dintre acestea: energetică, politică, culturală, la toate nivelurile.” Crimele comise de militarii ruși în Ucraina erau prezentate cumva poetic de Dughina drept o luptă dreaptă pentru a salva cetățenii pașnici ucraineni din Moarte. „Unitatea reală a Ucrainei a fost pierdută în timp, acum ea se identifică exclusiv prin numeroase  grupări cu diverse ideologii agresive, marcate de o rusofobie absolută” - susținea fiica lui Alexandr Dughin. 

Nu mi-e milă de tatăl Alexandr Dughin care-și deplânge fiica moartă. Compasiunea mea pentru dramele acestui gen de ruși se încheie în fața catafalcelor cu copii ucraineni omorâți de criminalii lui putin. În fața porților orașelor Bucea, Mariupol, Kramatorsk...

Astăzi, de Ziua Drapelului Național al Ucrainei pot să zic din toată inima doar atât: cred din toată inima în victoria ucrainenilor, дякую, що захищаєш мене! 

УКРАЇНА ПЕРЕМОЖЕ!

Developarea diplomației ruse: Nicio milă pentru populația ucrainiană!

Fața hidoasă a regimului de la Moskova transpare tot mai pregnant și acolo unde aceasta ar trebui să fie ascunsă cel mai bine - în diplomația rusă. După ce, anterior, Ambasada Rusiei în Marea Britanie a cerut execuția prin spânzurare a luptătorilor capturați ai regimentului Azov, iată că și reprezentantul permanent al Federației Ruse la Viena, Mihail Ulianov, a developat-o cu mare succes. Reacția sa la anunțul lui Zelenschy despre un alt pachet de ajutorare militară (în valoare de 775 mln de dolari) oferit de SUA Ucrainei a stârnit o revoltă justificată pe rețelele de socializare și nu doar acolo. Și ministerul austriac de externe a luat atitudine, comunicând că este „revoltat de declarațiile inumane ale reprezentantului permanent al Rusiei” și l-a convocat pentru astăzi, duminică, pentru explicații. 

Ce a declarat, totuși, acest așa-zis diplomat rus? Deși a șters ulterior tweet-ul, nu mai are cum să șteargă și miile de screenshot-uri care păstrează pentru istorie această monstruozitate: „No mercy to the Ukrainian population!” (Nicio milă pentru populația ucrainiană), a scris el. Acest apel la genocid reflectă exact, de altfel, adevărata intenție a Kremlinului privind Ucraina, precum o fac și sutele de atacuri aeriene și de alt gen asupra civililor din țara agresată. 

Numai noaptea trecută, în urma atacului asupra orașului  Voznesensk, regiunea Nikolaev, a fost, practic, spulberată o clădire cu cinci etaje, iar printre numeroasele victime sunt și patru copii, acum internați în stare foarte gravă. Unei fetițe schijele i-au smuls pur și simplu un ochi...

Mai târziu Ulianov a încercat s-o scalde, justificându-se prin faptul că nu a fost înțeles: „Trebuie să-mi cer scuze. Am uitat cu cine am de-a face. Desigur, mă refeream la SUA și aprovizionarea cu arme și la președintele Ucrainei care a declarat chiar ieri că respinge orice discuții de pace. Într-adevăr, nicio milă din partea lor față de populația ucraineană. Asta am spus.” Serios? Asta ai spus?!

Andrei Koncealovsky - un alt creator rus megalitic care demonstrează prăbușirea morală a națiunii sale

Am mai spus că războiul din Ucraina, dincolo, de atrocitatea sa, este o hârtie de turnesol care indică cât se poate de clar esența umană a fiecăruia dintre noi. Din păcate, acest indicator al moralității și demnității umane aruncă în aer tot ce am crezut până acum despre marea cultură rusă. Șocul și dezamăgirea de a descoperi că mulți dintre cei mai mari oameni de cultură de la Moscova îl susțin pe putin în demersul său diabolic de a nimici Ucraina, mă urmărește constant. O fac actori și regizori mari, pentru care am avut până acum respect enorm, pe unii i-am considerat monștri sacri și le-am urmărit creația cu sufletul la gură. Nikita Mihalkov, Vladimir Mashkov... Și iată, lista se ompletează cu un nume pe care, pe bună dreptate, l-am considerat de referință pentru cinematografia rusă - Andrei Koncealovsky. Da, acțiunile sale din ultimii ani mi-au trezit multe dubii privind simpatiile sale politice și viziunea conservatistă asupra unor lucruri, dar nu m-am așteptat să-l susțină atât de tranșant pe monstrul de la Kremlin în contextul dramei poporului ucrainean.

Jurnaliştii de la "Аргументы и факты" l-au întrebat pe Konchealovsky ce crede despre faptul că Rusia nu va mai fi admisă la festivaluri internaţionale de film. Dar în loc să răspundă direct la acestă întrebare, maestrul a început să-l laude pe Putin:

„Ați încercat să calculați câți temerari au existat în lume în ultimii 60 de ani dintre cei care au îndrăznit să pună capăt dominației dolarului american? A făcut-o președintele american Kennedy. A fost asasinat. Apoi De Gaulle a făcut o încercare. Și au urmat revolte studențești în Franța și tentative de asasinat în Africa de Nord. Apoi au fost Saddam Hussein și Muammar Gaddafi - principalii dușmani ai dictatului american la nivel global. Astăzi, tocmai Putin este cel care conduce lupta împotriva principalului rău mondial!"

El a adăugat că acum Putin își demonstrează curajul și își riscă viața. Nu voi înțelege niciodată cum un creator de talia lui Konchealovsky poate să emită diferambe pentru un monstru care ucide zilnic femei și copii, care comite zilnic crime de război inimaginabile, care bombardează zilnic orașe cu oameni nevinovați... Doar în această noapte atacurile militarilor ruși asupra localităților din Ucraina au răpus și rănit zeci de oameni, le-au distrus casele și le-au măcelărit iremediabil viețile. La 4.30 dimineața Harkovul a fost lovit de opt rachete ruse, făcând praf, inclusiv, un cămin unde locuiau familii cu copii, pensionari. Sunt mulți morți și răniți. Printre victime e și un copil de 11 ani. Mă întreb cum poți să ignori asemenea grozăvii comise de idolul tău politic?! Cum poți să-i fii complice atunci când tu însuți cunoști durerea strașnică de a-ți vedea copilul aproape mort zăcând pe stradă?! Când ai trecut prin drama nemiloasă de a-ți ști propria fiică în comă (ani de zile!) după un tragic accident rutier pe care tot tu l-ai provocat?! 

Andrei Koncealovsky, prin 2011, dacă nu greșesc, a fost invitatul de onoare al Festivalului de Film Internaţional “Bucureşti”, Atunci maestrul a susţinut și o conferinţa de presă, urmată de masterclass-ul “Life and Its Reflections” la UNATC, în sala Ileana Berlogea. Filmele sale de mare valoare Unchiul Vania şi Siberiada au fost atunci proiectate în prezenţa regizorului rus... Ce se alege, în contextul actual, din moștenirea culturală a unui artist uriaș care, în calitatea sa de Om este, de facto, un mizerabil? E un subiect care merită discutat, evident. Dar respectul meu pentru asemenea persoane/personalități se stinge ca un foc uitat pe o insulă nelocuită.

Vă invit la dezbateri: De ce cetățenii Federației Ruse trebuie să fie lipsiți de vize pentru călătorii în occident?

Subiectul restricționării accesului cetățenilor ruși la vacanțe de lux și alte călătorii în Europa este astăzi la ordinea zilei și, chiar dacă îmi voi atrage oprobriul unora, mărturisesc că le dau dreptate celor care pledează pentru această restricție. De ce în aceste vremuri dramatice cetățenii ruși nu ar mai trebui să beneficieze de dreptul la libera circulație în UE? Răspund punctual.

Federația Rusă, după părerea mea, este un stat terorist și războiul declanșat de acesta în Ucraina pune în pericol nu doar țara agresată direct, ci și întreaga Europă. Mai mult decât atât: această invazie barbară, crimele de război săvârșite de armata rusă pe teritoriul Ucrainei, sfidarea crasă a legislației internaționale, propaganda și minciuna ridicată la nivel de politică de stat, amenință întreaga ordine mondială, aruncă în aer securitatea globală și spulberă orice speranță de supraivețuire într-o lume bântuită de haos. 

Pentru tot acest dezastru nu este de vină doar putin și nici, exclusiv, regimul instaurat de acesta prin acoliții săi. Nu sunt adepta „crucificării” tuturor rușilor și nici măcar nu este vorba aici de etnii. Dar membrii unei comunități nu pot fi absolviți de responsabilitatea pentru acțiunile colective ale acesteia. Un stat este așa cum este pentru că așa și l-au edificat cetățenii săi. Prin voința lor, prin atitudinea sau lipsa acesteia, prin indiferență sau, dimpotrivă, prin activism civic. Prin felul lor de a fi, de a se percepe ca societate, de a privi lumea. Or, șovinismul rus, veleitățile imperialiste, pretențiile fudule 
de „frate mai mare” până și al ultimului alcoolic din adâncurile Siberiei, sunt demonstrate prin studii și sondaje, precum și prin istoria de secole a acestei entități teritoriale cu titlul generic Rusia.

Cetățenii Federației Ruse trebuie să înțeleagă odată și odată că există o vină colectivă pentru ceea ce face statul lor nu doar în interiorul, ci și în afara țării. Nu se poate să justifici crimele inumane comise de concetățenii tăi, genocidul, extreminarea ucrainenilor, și să pretinzi, totodată, un tratament civilizat din partea comunității oripilate de aceste crime. 

Crimele de război din Ucraina nu sunt comise de putin în persoană. Ele sunt comise de cetățeni ai Federației Ruse. Tați, feciori, frați, verișori ai celor rămași acasă. Celor care, în majoritate, susțin acțiunile rudelor sale pe teritoriul statului vecin. Soldatul ucrainean, prizonier de război, nu a fost castrat de putin în persoană. Orașele ucrainene cu tot cu locuitorii lor, femei, copii, bătrâni, nu au fost șterse de pe fața pământului de putin în persoană. Locuitorii din Bucea nu au fost torturați și uciși fără milă de putin în persoană. Automobilele cu familiile care încercau să fugă de război nu au fost mitraliate de putin în persoană. Și tot așa. Răspunderea o poartă fiecare executor, fiecare susținător vocal sau tacit al acestuia.

Federația Rusă nu și-a recunoscut niciodată crimele împotriva umanității săvârșite pe parcursul istoriei sale. Nu și-a asumat vina și responsabilitatea pentru gulaguri, holodomoruri, deportări, enclave separatiste dobândite prin măcelul populației băștinașe, masacre etc. Dimpotrivă, și-a atribuit mereu un rol excesiv, aproape mesianic, de salvatoare a umanității printr-o putere distorsionată, ideologizată, mereu exagerată, vanitoasă, politizată, xenofobă în esență. Cetățenii ruși trebuie împinși către conștientizarea adevăratei esențe a țării lor. Ei trebuie să se trezească din somnul „de moarte” și să se îngrozească de ceea ce a devenit țara lor. Ei nu mai pot fi premiați pentru că visează frumos în paturi din osemintele celor uciși tot de ei. 

Cetățenii ruși trebuie să rămână acasă și să hotărască odată și odată ce fac cu țara lor. Prin stoparea acordării vizelor de călătorie prin Europa doar îi ajutăm să facă treaba asta. Și, da, pot fi excepții. Dar ele trebuie să fie aplicate exclusiv cetățenilor ruși care și-au manifestat deschis condamnarea războiului din Ucraina, care au o
poziție civică bine definită în acest context, care au reușit să spargă cupolele negre ale propagandei militante și să-și obțină pe bune dreptul de a fi OM.

Instantaneu politic într-o zi sumbră de august

Republica Moldova a ajuns un stat captiv și, în ultimă instanță, o durere de cap pentru partenerii săi de dezvoltare. Văzută din exterior, ea este o entitate statală mică, caracterizată în cei peste 25 de ani de independență oficială printr-o instabilitate politică intermitentă, acalmiile scurte alternând cu crize profunde, grave, copleșitoare pentru populația pauperizată. Pentru Europa interesul constant față de Republica Moldova a fost cel de securitate. Să nu uităm, că Republica Moldova, situată geografic exact între Uniunea Europeană și spațiul ex-sovietic, hărțuit mereu de o Rusie cu veleități imperiale, nu a reușit niciodată să depășească complexul fiicei vitrege. Nici în fața Europei, care a tratat-o superficial în măsura în care să nu devină un cap de pod rusesc, nici în fața Rusiei, care nu abandonează categoric rolul ”fratelui mai mare”, intoxicând spațiul informațional din jurul său, șantajând și sancționând la greu orice manifest de nesupunere. 

Republica Moldova nu a evoluat dincolo de complexul fiicei vitrege nici în fața României, care nu a valorificat momentele istorice favorabile unirii și, de multe ori a făcut jocul Rusiei, îngrijindu-se doar de interesele sale de moment. Relația dintre România și Republica Moldova nu a mers mai departe de podurile de flori și de interconexiunile culturale, România cedând impardonabil rușilor spațiul informațional moldovenesc, nefiind niciodată interesată realmente de apropierea de facto, prin interferențe economice puternice, a celor două state, mergând doar până acolo, până unde i-a permis Rusia.

Republica Moldova, la rândul ei, și-a păstrat cu sfințenie bleagă ”genomul abandonului” în politicile sale, mușcând, împreună cu partenerii de dezvoltare, nada toxică a pericolului geopolitic. În cadrul scrutinelor electoratul moldovean a fost pus în fața alegerii guvernării centrale și locale anume din această perspectivă. S-a votat cu corupții naționali, doar pentru a nu admite venirea pro-rușilor la putere. Ani la rând Europa a susținut guvernări corupte, doar din cauza factorului geopolitic. Oricine  a promis ”stabilitate” și a fluturat vectorul european ca pe un stindard, fie și fals, a avut lumină verde din partea partenerilor de dezvoltare. Așa s-a întâmplat în 2005, când Vladimir Voronin a fost ales Președinte al Republicii Moldova cu susținerea partenerilor de dezvoltare, obținând avizul lor după ce a refuzat să semneze așa-numitul pact Cozac, care prevedea expres federalizarea republicii. Așa s-a întâmplat în ultimul timp, când s-a mizat exclusiv pe guvernarea condusă (neoficial, dar sigur) de Vladimir Plahotniuc, un fost proxenet, ajuns ”nașul” Republicii Moldova prin devalizarea băncilor, capturarea instituțiilor publice și atacurile raider asupra întreprinderilor de stat.

Epoca Vladimir Plahotniuc a afectat Republica Moldova mai mult decât orice altă perioadă din istoria modernă a țării. Asemenea lipsă de bun simț și un asemenea grad de voracitate nu s-a pomenit până la el. Un banc aruncat pe rețelele de socializare spune că, probabil, Plahotniuc a descoperit secretul vieții veșnice, căci nu există niciun alt motiv plauzibil pentru ca să furi atât de mult. Anvergura de capturare și devalizare a statului a atins cote incompatibile cu noțiunea de stat, mi te stat de drept. Republica Moldova a ajuns o captură a unui clan mafiotic, condus de cel căruia opinia publică i-a dat supranumele ”El Coordonatore”. Mai mult decât atât, Plahotniuc a reușit să corupă, să cumpere pe față nu doar funcționari și deputați moldoveni, ci și o serie de oficiali români, europeni și americani, care i-au lustruit cu asiduitate imaginea de om politic. 

De exemplu, relația mai mult decât amicală a lui Plahotniuc cu fostul premier român Viorel Ponta, este binecunoscută. Probabil, istoria, în timp, va scoate la lumină multe aspecte obscure ale relațiilor ”coordonatorului” politicii moldovenești cu mediul politic și de afaceri român, publicând nume la care nici nu ne-am putut gândi. Ca să înțelegem cum funcționează metoda de corupere a lui Plahotniuc, e suficient să facem o comparație. Partidul Democrat, al cărui Președinte este, a obținut în cadrul ultimului scrutin 19 locuri în Parlament și a intrat la guvernare împreună cu alte două partide: PLDM, condus de Vlad Filat și PL, condus de Mihai Ghimpu. 

Astăzi, situația e total diferită. Fracțiunea PDM este cea mai numeroasă – 34 de deputați! La ea au aderat 14 deputați intrați în Parlament pe listele PCRM. De remarcat că traseismul politic a luat o amploare demnă doar de grotescul absurdului. PLDM a rămas doar cu 8 deputați, fiind distrus și eliminat de la guvernare după încarcerarea liderului său, Vlad Filat. PL a renunțat și el la guvernare, după ce CNA a făcut ravagii la primăria Chișinăului, însuși primarul liberal (nepotul lui Mihai Ghimpu) fiind reținut, ulterior plasat în arest la domiciliu. Acum PDM e singur la guvernare, controlează efectiv toate instituțiile statului și are o poziție dominantă în Parlament, dacă luăm în considerație că noul grup ”popular-european” condus de Valeriu Ghilețchi este totalmente obedient lui Plahotniuc (acest grup a fost creat prin corupere din doi membri ai partidului lui Iurie Leancă plus transfugi din PLDM), iar PSRM votează cum dictează Igor Dodon, actualul Președinte al Republicii Moldova, care are o misiune aparte în toată canavaua politică de la Chișinău (de sperietoare mătăhăloasă numită ”pericolul rusesc”, pe care Plahotniuc o fâlfâie în fața europenilor și americanilor ori de câte ori vrea niște finanțări din vest).

Decalajul dintre potenţialul financiar al lui Plahotniuc şi cel al actorilor politici și de afaceri reprezentativi din Republica Moldova, luați împreună, este imens. Unele surse estimează că Plahotniuc ar dispune de active în valoare de 2-2,5 miliarde de dolari, ceea ce reprezintă aproape o treime din PIB-ul ţării. El controlează, practic toate instituțiile și întreprinderile de stat, inclusiv cele din justiție și de combatere a corupției, forțele de ordine etc. Se spune, că în fața subalternilor, Plahotniuc nici nu încearcă să-și ascundă adevăratele intenții, el afirmă cu mândrie și satisfacție nedisimulată, că, da, a capturat țara, ssssuka!..

De fapt, am scris acestea pentru istorie, în caz că mafia va sugruma și ultimul exemplar de presă independentă sau toată opoziția va fi terminată cu presiuni și linșaje nu doar mediatice. Anul 2018, când ultimul cui va fi bătut în capacul mortuar al democrației din Republica Moldova, e aproape! Ei, și ce...

Genomul marcat de abandon

Oare cine nu s-a întrebat vreodată de ce Republica Moldova, în cei aproape 25 de ani de independență, nu a reușit să evolueze, ci dimpotrivă, a regresat sistematic, înfruntând o criză după alta? De ce nu s-au construit decât palate ale oficialilor de rang înalt și ale apropiaților lor, în rest totul rămânând în paragină, într-o degradare continuă? De ce, deși listele electorale indică o creștere substanțială a numărului de alegători, mii de cetățeni ai acestul stat îl părăsesc anual, iar satele ”îmbătrânesc” cu o viteză ieșită din comun? De ce, deși partenerii de dezvoltare au investit milioane în Republica Moldova, nu există, practic, dovezi concludente că acești bani au contribuit la prosperarea cetățenilor simpli? Altfel spus, de ce RM e mai degrabă o RâMă, zvârcolindu-se în noroiul pestilențial al neputinței, decât o țară în care cetățenii proprii se simt cât de cât confortabil?

Probabil răspunsul la aceste întrebări chinuitoare vine și din începuturile vitrege ale devenirii noastre istorice. Mă refer la acel groaznic an 1940, când, oricât de eufemisitic am încerca să definim momentul, tot un abandon rămâne – am fost părăsiți, rupți de ”acasă”, pomenindu-ne peste  noapte orfani fără drepturi, cu demnitatea îngenunchiată, cu proverbul despre sabia ce nu taie capetele aplecate, spus pe jumătate. Oamenii care au îndrăznit, totuși ”să vadă soarele”, au fost șterși din registrele vieții, deportați, măcelăriți, masacrați aidoma celor circa 3000 de români, mitraliați fără milă la Fântâna Albă. Doar pentru faptul că și-au dorit să meargă acasă, în România. Odată cu venirea sovieticilor, această palmă de pământ a fost decapitată prin decimarea intelectualității și a gospodarilor și tot ce a mai crescut ulterior a fost cumva alterat, strâmb, firav și cu vorba deschisă doar pe jumătate, ca și proverbul amintit mai sus. Iar genomul național a fost marcat pentru cine știe cât tmp înainte de o degenerescență psihică extrem de nocivă – frica de abandon.

Apoi să nu uităm de anii de foamete, acel genocid cumplit, în timpul căruia au fost cazuri când mamele își sacrificau nou-născuții pentru a-și hrăni copiii mai mărișori. Tatăl meu mi-a povestit despre un unchi de-al lui, care s-a smintit pe atunci și nu și-a mai revenit până la moarte: dacă vedea vreo oală ce fierbe pe foc, băga mâna în apa clocotită ca să scoată bucata de carne (sau ce-o mai fi fost pe-acolo), îndesând-o imediat în gură. Mâinile îi erau mereu infectate, supurânde, căci rănile nu reușeau să se tămăduiască... Și iarăși genomul nostru a fost vătămat, însemnat cu fierul roșu al fricii de foamete, de sărăcie. Foametea, sărăcia sunt egale cu moartea!

Din păcate particularitățile noastre ereditare ca entitate statală nu au avut norocul să fie completate cu caracteristici pozitive: nu am obținut victorii prea mari, nu am câștigat războaie, nu am evoluat înspre bunăstare, nu am reușit deloc să scoatem robul din noi. Renașterea anilor 90 ai secolului trecut nu a determinat un salt ireversibil spre bine, chiar dacă a fost extrem de importantă ca fenomen istoric. Frica de abandon și frica de sărăcie au rămas incrustate ca un stigmat pe caracterul nostru național și au  creat  generații de oameni mai mult sau mai puțin frustrați, cu o identitate artificială, plutind în iluzii false (ca niște plăntuțe aeriene) din cauza lipsei rădăcinilor, lași, fără curajul de a lupta (căci, sabia...), cu o mentalitate hoțomană indusă de teama acerbă de a nu suferi din nou. Și astea toate pe fondul pesimismului general prin care se caracterizează balcanicii... O moștenire grea, vitregă... de jele... 

După renașterea națională, am fi avut șansa unei propulsări palpabile pe o cale europeană de dezvoltare, dacă nu am fi revenit aproape imediat la inerția deznaționalizării. Președinții noștri au dat mereu înapoi, ca niște antene de melci speriați. Mircea Snegur a blagoslovit Constituția cu ”limba-i moldovenească” și s-a pupat cu Smirnov la Moscova, eructând timid din cauza bulelor din șampania împăciuitoare. Petru Lucinschi a interzis în general glotonimul ”limba română”, poreclită de atunci ”limbă de stat” și ”limba noastră”. Vladimir Voronin, deși a avut o limpezire de viziune și a cuprins-o tandru pe madame Durieux, a revenit într-un timp scurt la politicile sale românofobe, hostropățul interimatului a fost un total dezastru, iar Nicolae Timofti a fost și este o marionetă, care s-a distins serios doar prin atribuirea criminală a Ordinului Republicii lui Plahotniuc, Filat și Ghimpu. 

Dar continuarea deznaționalizării, a negării identității veridice a moldovenilor la nivel oficial, nu a fost de departe singura cutumă nefastă (inițiată de sovietici și perpetuată de noi înșine mai târziu cu mândria și prostia ex-imperialistului) la care am revenit după proclamarea independenței. Ba mai rău, i s-a adăugat și acea permanentă confruntare interetnică, care ne-a ținut departe de orice tentativă de a contura o idee națională, care ne-ar fi făcut mai puternici. 

Sovieticii, prin Rusia lui Putin și prin mentalitatea noastră zăpăcită de manipulare, au continuat să fie stăpânii noștri. Frica acerbă de sărăcie și obiceiurile deprinse de pe timpul URSS (penuria produselor de calitate a născut perversiunile numite ”a face rost” și  ”a șuti” tot ce nu stă bine) a definit și noua clasă de afaceriști, care a crescut ca pe drojdii și chiar a dat peste marginea ligheanului. Sacourile roșii, vineții și de culoarea vișinei putrede au invadat culoarele instituțiilor de stat, amestecându-se cu sacourile negre, maro și gri ale funcționarilor mai mari și mai mici. Oh, ce s-a mai bucurat de libertate tot moldoveanul! Poduri de flori, escapade prin evropa, șuste barosane pe un du-te-vino halucinant cu televizoare, polonice, roți de biciclete, jeanși și multe alte ”difițâturi”, ”strelci” și jafuri la drumul mare, bani vânturați pe meleagurile euro-asiatice în pungi, saci și alte transporturi, prihvatizări ca la drumul mare, beții aproape letale prin hotelurile bucureștene ale scriitorilor basarabeni fericiți că sunt și ei luați în seamă de marea literatură, cumetrii și șașlâci la greu cu cei care ”trebu”... Timpurile s-au schimbat, dar oare am evoluat noi?

Acum avem o țară capturată  de un oligarh, care are o armată de trepăduși infiltrați metodic în instituțiile statului, care și-a cumpărat cu ușurință o majoritate parlamentară, și-a tras un guvern și o președenție, care a devalizat băncile și ne scuipă printre dinți din turnul său de fildeș. Am ajuns aici pentru că suntem aceiași frustrați, dispuși să votăm în funcții de stat hoți redutabili gen Shor (ei și, dacă a furat, toți fură, dar e bogat și o să ne dea și nouă ceva!), ne vindem pentru o brumă de bani și te miri ce funcție, ascundem capul în nisip atâta timp cât crimele nu ne privesc direct, iar apoi ne plângem că nimeni nu ne susține și toți sunt dobitoci, căutăm purici celor care îndrăznesc să fie activi din punct de vedere civic și nu ne clintim din loc, căci ”lasă, că-i bine și așa!”

Ce-i de făcut? Mentalitatea populară ne se schimbă peste noapte, evident. Dar trebuie să începem de undeva. Conștientizarea moștenirii noastre genetice, acceptarea ei așa cum este (cu bune și cu rele), ar fi un prim pas. Asumarea responsabilității pentru tot ce se întâmplă nu doar în familia noastră, ci și în țara noastră, ar fi al doilea pas. Politicienii cocoțați în fruntea statului nu au picat acolo din cer – noi i-am ales! Și trebuie să fim mereu cu ochii pe ei ca să-i putem admonesta la fiecare abatere, să le cerem demisia, să punem presiune pe ei, ca să nu uite pentru ce stau acolo. Nu o va face nimeni în locul nostru – nici alți politicieni, nici partenerii de dezvoltare, nici România sau Rusia. Nici Dumnezeu.

Nu există eliberatori în altă parte, decât în noi înșine. O clasă politică nouă nu se poate naște din cetățeni frustrați, lași, invidioși, leneși etc., ci numai din cetățeni integri, curajoși, activi, compasionali și implicați în treburile cetății. Cetățeni, care se pot solidariza (indiferent de etnie, religie, simpatii politice sau de alt gen) pentru binele țării și, deci, al lor înșiși.

Notă: Articol publicat în săptămânalul CRONICA, nr.1, 21 aprilie 2016 

Se tem europenii de noi?

Zilele acestea Rusia a trecut din nou la treabă, convertind teama europenilor de a-şi pierde locurile de muncă într-un beneficiu pentru propria strategie geopolitică. Că vinurile noastre sunt "ingurgitabile" pentru esofagul delicat al ruşilor am înţeles demult. 

Remisiile în acest sens sunt tot mai scurte şi au o legătură directă cu stresul. Cum se enervează puţin omul cu stea (roşie) în frunte... gata!.. i se strânge tractul digestiv în convulsii spasmotice şi nu mai poate înghiţi nici un gât din vinul moldovenesc! Grea boală... fără leac! Adică ar fi o soluţie - transnistrizarea RM, dar există prea mulţi "ghimpi" în calea dobândirii acestui remediu. 

Totuşi, efortul Rusiei de a scăpa de "sughiţ"-ul alcoolic (prin extensie - de a păstra RM în ţarcul său de influenţă) rămâne a fi exemplar. Se ştie că procedeele de manipulare geopolitică sunt multiple. Au trecut timpurile când Hruşciov bătea cu papucul în tribună. Acum există alte "resurse" naturale prin care demnitarii europeni pot fi ţinuţi în lesă. Gaze, ţiţei şi... piaţa forţei de muncă. Mai există şi o sumedenie de guri prin care mesajul Moscovei poate fi popularizat. Ca să fie mai eficient. Guri care vorbesc italiana, engleza, germana. Şi o vorbesc foarte bine pentru că sunt guri ale nativilor din ţărilor respective: Italia, Marea Britanie, Germania. 

Isteria apropo de "pericolul" invaziei moldovenilor trebuie să fie provocată de cei care sunt ameninţaţi de acesta, nu? Ca să fie credibil avertismentul. Aşa dar, articolele (publicate în presa străină) despre "hoardele" de moldoveni, care vor devora Europa din cauza "miopiei politice" a lui Băsescu, sunt nişte mostre clare de lucrătură securistă rusească. Sunt tulpine de viruşi gata să atace din nou orice intenţie a RM de a spori imunitatea faţă de Moscova. Tulpine de viruşi pe care Bruxelles-ul e pe cale să le înghită. Sau nu?..

Strict secret. Sărbătorim Victoria, am spus!

Astăzi s-au dat publicităţii alte informaţii despre catastrofa aviatică de la Smolensc. Cutiile negre continuă să erodeze tăcerea şi au scos la lumină alte detalii - vocea unei a cincea pesoane a fost identificată în cabina piloţilor înainte de impact etc. Puse cap la cap, toate detaliile relatate pe parcursul perioadei de investigaţie (inclusiv filmul realizat după producerea tragediei de către un operator, ulterior înjunghiat în circumstanţe obscure) nu fac decât să mă întărească în ideea că nimic nu e întâmplător pe lumea asta, mi-te pieirea instantanee a unei elite politice. Şi "insistenţa" cu care s-au profilat brusc circumstanţe de atenuare a impactului politic care ar fi trebuit să urmeze în legătură cu funeraliile celor decedaţi nu mi se pare chiar atât de firească. 

Oricât de incredibil ar părea, dar erupţia vulcanului care a scos din circuit spaţiul aerian european exact pentru două zile, cât au durat funeraliile, induce ideea că politicul s-a infiltrat şi în procesele naturale, dirijându-le după bunul său plac. Vulcanul Eyjafjallajoekull este considerat relativ calm. Ultima dată acesta a erupt în 1821. De ce s-ar fi trezit tocmai acum?! Pentru că a fost necesar şi cineva a dispus deşteptarea lui? Sună a aberaţie, dar... internetul mi-a furnizat suficientă informaţie ca să nu mai consider că manipularea climei este o chestie de SF. Oamenii de ştiinţă au dezvoltat în prezent două modalităţi de manipulare a climei: HAARP şi GWEN. Primul, HAARP, adică Proiectul de Cercetare a Aurorei Activate cu Frecvenţe Înalte este “un secret păstrat la fel de bine ca şi cel al Proiectului Manhattan, care ne-a adus bomba atomică” (revista Nexus dr. Nick Begich şi Jeanne Manning). 

Acest proiect s-ar putea să fie dezvăluit opiniei publice (conform afirmaţiilor dr. Rosalie Bertell, preşedinta Institutului Internaţional de Interes în domeniul Sănătăţii Publice) ca fiind un scut spaţial sau un aparat de redresare a stratului de ozon. De facto, însă, HAARP bombardează atmosfera cu unde de frecvenţă joasă (EFJ) deasupra unor zone de importanţă strategică şi poate produce un fascicul foarte puternic de unde radio pentru a încălzi (şi astfel a ridica) spaţii mari din ionosferă (stratul electrizat care se află deasupra atmosferei). Ulterior undele electromagnetice redirecţionate spre pământ pot pătrunde în orice structuri vii sau neanimate. Astfel, dincolo de alterarea climei şi provocarea furtunilor, HAARP modifică funcţionalitatea creierului uman şi chiar scade imunitatea. Al doilea proiect - GWEN (Ground Wave Emergency Network, adică Reţeaua de Urgenţă a Undelor Terestre) - este susţinut pe motivul necesităţii menţinetii unei reţele de comunicaţii în timpul sau după o catastrofă nucleară. Greu de crezut dacă ţinem cont de faptul că unda nucleară distruge orice echipament de telecomunicaţie şi face imposibilă transmisia radio pentru mai multe ore. De fapt, tehnologia EFJ poate crea cutremure şi erupţii vulcanice, adică ceea ce nu poate realiza HAARP prin intermediul atmosferei, GWEN realizează prin intermediul solului. Pare incridibilă toată povestea asta, dar dacă nu ar fi fost adevărată, Adunarea Generală a ONU nu ar fi adoptat în 1977 o rezoluţie privind utilizarea ostilă a tehnicilor de modificare a condiţiilor de mediu. Convenţia derivată – Convention on the Prohibition of Military and Any Other Hostile Use of Environmental Modification Technique (ENMOD) - a impus semnatarilor, printre care şi USA, să se abţină de la utilizarea oricărei tehnici de modificare a vremii susceptibile unor efecte severe (pe termen lung sau pe suprafeţe mari) care ar afecta grav sistemul social-economic mondial. 

Mai târziu, însă, în noiembrie 2000, lîn cadrul Conferinţei de la Haga privind modificarea climei nici o delegaţie oficială sau grup de acţiune în ceea ce priveşte mediul înconjurător nu au ridicat deloc problema războiului climateric sau a tehnicilor de modificare a climei (ENMOD). Oficial ne merge bine, vorba cântecului... 

Totuşi numeroşi oameni de ştiinţă au continuat să tragă semnale de alarmă. Dr. Rosalie Bertell scria în 2000 într-un articol publicat în London Times că “oamenii de ştiinţă din serviciul armatei SUA lucrează la sisteme de modificare a vremii, ca potenţială armă. Aceste metode includ amplificarea furtunilor şi deturnarea râurilor de vapori din atmosfera terestră pentru a produce secete sau inundaţii ţintite”. În conformitate cu un raport din 1999 publicat în Intelligence Newsletter, Marc Filterman se referea direct la războiul climatic, indicând faptul că atât SUA cât şi Rusia aveau deja din 1980 tehnicile necesare pentru dezlănţuirea unor modificări climaterice instantanee. S-o fi aplicat Rusia în acest caz? 

Ca şi multe alte întrebări legate de evenimente tragice cu impact internaţional sau naţional, probabil şi aceasta va rămâne fără răspuns. Dar un lucru este cât se poate de clar - veleităţile de putere mondială care a salvat omenirea de flagelul fascist vor împiedica categoric Rusia să-şi asume şi ororile "adiacente". Katyn este nisipul din ochii "limpezi" ai eliberatorului perfect. Cei care au dorit să-l arate lumii, au fost pur şi simplu "spălaţi" de nişte lacrimi de crocodil. Dacă presupunem că elita poloneză a fost asasinată, atunci norul de cenuşă a fost o mană cerească pentru toţi liderii politici care astfel au fost absolviţi de povara de a asista la funeralii.

Kaczynski nu era agreat nici de ruşi, nici de europeni pentru politica sa de independenţă şi de unii şi de ceilalţi. Dar ambiţia lui de a atrage atenţia umanităţii asupra atrocităţilor comise de ruşi, ar fi dat peste cap toate complezenţele cu care aceştea sunt trataţi de europeni şi de americani - cu ruşii e mai confortabil să prieteneşti, dă-l încolo de adevăr istoric! 

Atrocităţile de la Katyn şi acum accidentul aviatic de la Smolensc, sunt atât de evident complementare încât dacă ar fi fost nevoiţi să asiste la înmormântarea din Polonia, liderii mondiali s-ar fi simţit prost, pentru că astfel indirect ar fi participat la un protest mutual împotriva Rusiei. Păi cum după asta să mai accepte invitaţia de a participa la manifestaţiile grandioase preconizate pentru 9 mai la Moscova, când va fi celebrată a 65-a aniversare a „victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei", cum ar fi putut mulţumi cu exces de recunoştinţă marelui eliberator, cum ar mai fi negociat preţurile la gaze etc.?! 

Cenuşa a acoperit urmele atrocităţilor acum 70 de ani, cenuşa şi-a făcut treaba şi acum...

Ruşii beau şampanie!

Acalmia politică din Republica Moldova aşternută ca o ceaţă vâscoasă peste aşteptările noastre, s-ar putea să nu fie de bun augur. Zic "s-ar putea" pentru că întotdeauna este loc de turnuri neaşteptate, de buturugi mici care răstoarnă în ultima clipă carul gata să se umple. 

 Cele două tabere s-au înarmat cu strategii şi tactici de abordare a momentului crucial "alegerea preşedintelui", în aşa fel încât să dea bine la electorat. Retorica vizează patriotismul de care oponentul trebuie să dea dovadă cedând voturile necesare celuilalt. De facto nimeni nu dă nici un semn că ar putea ceda sau negocia ceva.

Comuniştii zic că formează un pol de centru - stânga şi nu au de gând să discute cu o alianţă ipotetică, liberalii afirmă că comuniştii vor demonstra lipsa lor de patriotism dacă nu vor ceda civilizat puterea. Ceea ce este absolut evident, este faptul că nici unii nici ceilalţi nu caută soluţii de depăşire a crizei. Se caută doar stratageme de a obţine puterea în stat. 

Este o luptă extrem de dură şi din cauza că factorii externi de această dată sunt flasci în exercitarea presiunilor. Occidentul încearcă să împace într-un mod diplomatic lupul cu oile, dar nu are vigoarea şi influenţa decisivă. Iar Rusia (şi aici e tocmai punctul forte al acestei
a) stă liniştită şi savurează deja biruinţa pentru că oricine ar câştiga, Ea, imperatriţa, nu are nimic de pierdut. Dimpotrivă.