Să nu cedăm în fața agoniei unui criminal!

Situația critică din Republica Moldova denotă pe de o parte, că Plahotniuc nu se va lăsa dus cu binișorul, pe de alta, că populația a reușit să se consolideze printr-un spirit civic acut, fiind și ea pregătită să reziste în fața pericolului instaurării unei dictaturi totale a oligarhului în cauză. Deci, forțele ”beligerante” sunt cât se poate de conturate. Aș vrea doar să pun un accent.

 Înainte de a-și înainta al doilea candidat la funcția de prim-ministru (un as de compromis aparent, scos isteric din mâneca unui sacou de milioane), PD a făcut un comunicat de presă în care a strecurat o amenințare subtilă. Deși președintele Timofti nu s-a lăsat intimidat de aceasta, înaintându-l pe Păduraru la funcția râvnită de Plahotniuc, aș vrea să zăbovesc puțin asupra documentului. Citind printre rânduri declarația respectivă (în special, momentul, unde se susține că prelungirea crizei politice ”riscă să ducă la violențe, care nu sunt de dorit”) înțeleg următoarele: că această grupare criminală îl avertiza pe Timofti că va recurge la soluții extreme, altfel spus, va provoca moarte și sânge, dacă Plahotniuc nu va fi ales prim-ministru. Avertizarea de tip mafiot nu este deloc o scăpare a elegantului stil adoptat de obicei de Marian Lupu și  nu este un bluf copilăresc. Ea derivă din panică, din frică animalică. Plahotniuc știe foarte bine că nu are unde se retrage din RM, deaceea își dorește cu disperare un ”țarc” controlat doar de el, un ”lot” de pământ, unde să se simtă în siguranță. În nebunia lui, s-a crezut invincibil și intangibil, și-a imaginat că e zeu, împingând lucrurile până acolo, unde nu mai este loc de manevre. Așa că ”zeul” nu poate merge nici în occident, căci îl așteaptă dosare și, implicit, cătușe, nici în Rusia, căci este indezirabil pentru mafia de acolo, care ”l-a născut” și pe care el a sfruntat-o. Gașca lui e speriată rău, căci fără șeful-zeu ea este ca și încarcerată. Un șacal rănit cu garda lui de hiene fricoase - acesta e PD-ul actual. Pe cât de penibil, pe atât de periculos în deznădejde.

Tocmai din acest considerent acum trebuie să fim uniți ca niciodată. Mă refer și la intelectualii care au fost extrem de reticenți vis-a-vis de proteste până în acest moment. Frustrările, cinismul și ambițiile personale trebuie lăsate pentru mai tarziu, pentru manifestarea acestora întotdeauna se gasește vreme. Trăim acum istoria la modul activ, nu contemplativ, și implicarea fiecăruia contează mai mult ca niciodată. Sloganul din PMAN ”Noi suntem poporul!” nu este o conveniență, ci o realitate. Dincolo de ea e o dictatură, care ne pândește și valorifică neîntârziat orice slăbiciune a noastră.

Nu Codul Audiovizualului trebuie schimbat, ci clasa politică!

În contextul discuțiilor din ultimele săptămâni, despre pericolele pe care le comportă în sine concentrarea proprietăților mass-media în mâinile unui grup restrâns de persoane, portalul media-azi.md mi-a solicitat opinia. Iată răspunsul meu, publicat azi pe portalul respectiv.

Din păcate, din 2009 încoace, amendamentele la Codul audiovizualului nu au avut menirea să îmbunătățească cadrul legal, ci, dimpotrivă, au creat contradicții și au menajat interese obscure. Nu cred că un nou Cod ar soluționa problema, căci o lege poate funcționa doar în condițiile existenței unei voințe politice mature de interes național, ceea ce în RM lipsește cu desăvârșire, așa cum arată acum lucrurile.

Pluralismul și descurajarea monopolului pe piața audiovizuală din RM au fost prevăzute în mai multe articole din lege. În articolul 7, care este ignorat de instituția de reglementare în domeniu, se spune explicit că ”pentru a proteja pluralismul şi diversitatea politică, socială şi culturală, concentrarea proprietăţii este limitată la dimensiuni care să asigure eficienţa economică, dar care să nu genereze apariţia de poziţii dominante în formarea opiniei publice.” Și în articolul 23 este stipulată excluderea posibilității creării premiselor pentru instituirea monopolului şi concentrării proprietăţii în domeniul audiovizualului.

În general, CCA trebuia să elaboreze Strategia de acoperire teritorială cu servicii de programe în concordanţă cu Planul naţional al frecvenţelor radioelectrice și să acționeze în strictă conformitate cu aceasta, lucru care nu a fost făcut nici astăzi, la nouă ani de la adoptarea Codului audiovizualului. Acest fapt lipsește CCA de viziune plenară, de perspectivă și îl determină să gestioneze domeniul audiovizualului haotic, fără a ține seama de niște lucruri elementare, ci doar de interesele particulare ale politicului corupt.

Dincolo de acestea, modificările făcute în 2010 la articolul 66 din Cod, prin care o persoană fizică sau juridică poate deţine  cinci licenţe de emisie (!) în aceeaşi unitate administrativ-teritorială, trimit clar la un lobby făcut domnului Plahotniuc, care, astfel, și-a legiferat monopolul asupra pieții audiovizuale din RM. Or, dacă ar fi existat o minimă bunăcredință a forului legislativ și a CCA, această prevedere trebuia lăsată în forma inițială (era vorba de două licențe) și completată, introducându-se reglementări clare vizavi de cotele de piață, evitându-se categoric situația în care un singur proprietar concentrează (monopolizează) în mâinile sale 70% din piața audiovizualului din RM!

Pe scurt, nicio lege, oricât de minuțios ar fi elaborate în ea tot felul de mecanisme de funcționare, nu poate garanta o reglementare practică satisfăcătoare a domeniului vizat, dacă este pusă în aplicare de un mediu politic bolnav, corupt, eminamente mafiot. Nu Codul trebuie schimbat, ci clasa politică.

Investigarea internațională a crimelor lui Plahotniuc - o necesitate stringentă

Când am citit acest titlu (”UE trimite la Chişinău echipe de experţi pentru a evalua instituţiile de drept; CNA şi CNI vor fi verificate de şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi”) am avut o reacție firească de exultare. Dar a trebuit să mă calmez, căci reacția mea nu a fost (ca și orice altă reacție exaltată de acest gen) racordată la realitate, ci doar la niște așteptări.
Deci, după cum își imaginează specialiștii din UE, noi avem nevoie de reevaluări și, în consecință, sfaturi. Acestea ne vor fi livrate pe la sfârșitul lui martie, anul viitor, când misiunea de evaluare își va da sfârșitul obștesc. Evident, până atunci Plahotniuc va privatiza un hectar sau mai multe din actualul MoldExpo și se vor întâmpla și alte minunății comise de acest criminal cu complicitatea tuturor celor care constiuie azi ”armata”  lui, substituind instituții de stat, plătite din bani publici, adică din banii părinților mei, ai Dvs, ai rudelor Dvs etc. Totuși, nu pot să cred că această măsură extraordinară este întreprinsă de UE doar pentru a calma spiritele protestatare și a-și asigura o minimă stabilitate în iminența pericolului ISIS. Nu se specifică ce atribuții și drepturi va avea șefa DNA. Dacă Domnia sa va avea acces la dosarele (probabil, inexistente în RM) ce-l vizează pe mafiotul Plahotniuc și acoliții săi, pe de altă parte, dacă se vor lua în calcul dosarele existente in UE, vizând acest personaj dubios… 
Ceea ce contează foarte mult, repet, este intenția UE. Una din două. Prima, de a stabiliza criza din RM prin ”ungerea” ochilor protestatarilor în ideea unui sfârșit de poveste, când Făt-Frumos s-a însurat cu aleasa inimii. Sau, a doua, de a spune lucrurilor pe nume și a-l anihila printr-un dosar pertinent si bazat pe fapte reale, pe Plahotniuc, de rând cu slugile sale șantajabile. Să fie clar, sunt pro-europeană până în seva osemintelor mele și ale părinților mei, dar asta nu înseamnă că trebuie să mă prefac că plouă, atunci când birocrația de acolo tolerează crimele celor care au distrus opțiunea pro-europeană în RM. 
Spiritul civic al cetățenilor din RM s-a trezit, presiunea populară a atins apogeul… Acum mingea e și pe terenul lor, al celor care s-au făcut că fluieră când protestele gemeau, al celor care  mai cred că mai pot miza pe ”stabilitate regională” prin susținerea unei așa-zise „coaliții pro-europene”, al celor care, pentru că au ascuns sub preș prea multe probleme, s-au pomenit acum cu o zonă extrem de instabilă la graniță.Situația dezastruoasă din RM a fost provocată de criminalii de la putere: de Plahotniuc, de toți șefii de partide, care i s-au supus, crezând că nu e chiar așa de grav dacă fac mișmașuri cu el. Din păcate, această situație a fost cumva susținută și de UE prin finanțare masivă și „oarbă”  în numele unei idei, care nu a fost decât un paravan pentru mafioți. Acum finanțările sunt stopate. E bine. Acum în Parlamentul European răsună critici dure la adresa guvernanților noștri și a lui Plahotniuc. E minunat! Dar, e puțin. 
Nu doar de sfaturi avem nevoie (corupții nu trebuie sfătuiți, ci arestați), ci de realizarea revendicărilor din rezoluția protestelor din 29 noiembrie (care, ciudat, sunt trecute cu vederea de presa de peste Prut, inclusiv cea occidentală), prin care, în particular se solicită instituţiilor internaţionale ”să înceapă investigarea oligarhului monitorizat de Interpol, Vladimir Plahotniuc-Ulinici, pentru atacurile raider, pentru spălarea a 18 miliarde de dolari din Rusia prin intermediul judecătorilor corupţi, jaful miliardelor din sistemul bancar, alte infracţiuni privind privatizarea ilegală a proprietăţilor statului şi tragerea la răspundere pentru infracţiunile comise, cu sechestrarea activelor și restituirea lor statului.”

Adio, MIMI! R.I.P.

Tragedia din clubul Colectiv ne-a marcat pe toți. Astăzi iarăși am plâns... Știu că după câteva zile de șoc  și agitație pentru pregătirea înmormântărilor, părinții, soțiile, soții, apropiații celor decedați vor trebui să înfrunte ceva și mai grav – durerea, care va crește pe măsură ce vor conștientiza că pierderea este irecuperabilă și viața lor de aici încolo nu va mai fi deloc la fel, dorul cumplit le va arde inimile și nopțile vor fi tot mai groaznice... Va fi nevoie de timp pentru ca rănile să se prindă, căci nu știu dacă se vor cicatriza vreodată...  Și la propriu și la figurat... Cu cât mai clar realizez aceste lucruri, cu atât mai perfidă mi se pare reacția celor care au calificat tragedia drept un act punitiv al lui Dumnezeu. Cel mai grav este faptul că printre acești primitivi se află și mai mulți preoți. Ei ne spun că bostanii sculptați sunt apanajul diavolului, iar rockul este satanic (toate de-a valma, chiar dacă trupa Goodbye to Gravity și-a lansat albumul, nu a sărbătorit Halloween-ul). Și își freacă mâinile a mulțumire pe sub sutane, căci se consideră complicii lui Dumnezeu în ”dreptatea” lor infailibilă, făcându-i cu ochiul. Se pare că avem Dumnezei diferiți... Al meu nu-i pedepsește pe mascații care merg de secole la colindat cu tradiționala ”capră” și nici pe copiii care ascultă cu ochii holbați de fascinație și spaimă, povești cu baba Hârca, Statu-palmă-barbă-cot, zmeul cel cu șapte capete și Muma Pădurii. De când tradițiile populare, poveștile cu  personajele lor malefice cu tot sunt considerate blasfemice?! Mă rog, tipologiile basmului popular românesc și originea celtică a sărbătorii Halloween-ului (care nu are nimic în comun cu invocarea diabolică a spiritelor rele), precum și originea adevărată și semnificațiile semnului rock, sunt subiecte care pot fi studiate chiar cu un simplu efort de a da căutare pe Google. Este, cel puțin, ignorant să afirmi că muzica rock e satanică, chiar dacă există și trupe care promovează ocultul. E ca și cum, dacă un preot, doi, păcătuiesc frecvent cu preacurvia, să afirmi că a fi preot înseamnă să fii ușier la bordel. Tocmai pentru că rockul este cel mai complex gen de muzică, accesând adesea polifonia simfonică, acesta este, în mare parte, ascultat de lume inteligentă, diversă prin componenta intrinsecă a gândirii, liberă în cuget și în forul interior, cu gusturi ceva mai elevate. Și tocmai asemenea oameni au fost în seara fatidică la clubul Colectiv. De fapt, am avut intenția sa scriu despre altceva, dar lucrurile de mai sus s-au proclamat singure, căci mă dor.

Probabil, întrebarea sfâșietoare ce va urma șocului va fi... de ce?! De ce?! Nu cunosc răspunsul, nu știu ce motive au călăuzit destinul în acele momente cumplite. Să ni se verifice capacitatea de a fi compasionali? Să cadă guvernul Ponta? Să se schimbe ceva radical în viața noastră? Nu știu... 

Dar cert e un lucru. După cum spuneam, calitatea oamenilor care au pierit în focul mistuitor, precum și a celor care au supraviețuit dezastrului, este incontestabilă Dincolo de valoarea lor intelectuală, e de remarcat că mulți din cei aflați acolo s-au comportat ca niște eroi. Ceea ce trebuie să facem, cei vii și nevătămați, este să ne gândim cu atenție și reculegere la ceea ce au avut a ne spune cei care au plecat în veșnicie. Adrian Rugină ne-a lăsat drept testament manifestul său publicat pe FB la alegerile din 2014. Acest manifest nu trebuie să piară în istorie, ci sa fie memorat, pentru a educa generațiile noi. Trupa Goodbye to Gravity ne-a spus multe prin textele excelente ale pieselor. Fiecare din cei doi chitariști mistuiți de flăcări, au avut, astfel mesaje clare pentru noi și cei care vin după noi. Fiecare din cei plecați, cu siguranță a spus sau a scris vreodată ceva, ce, prin efortul unei plimbări prin amintiri, ar putea fi extrem de elocvent pentru a le defini trecerea prin această viață odată cu mesajele pe care nu l-au lăsat.

Astăzi  în parcul Cișmigiu a apărut un mic altar. Mimi Voicu avea acolo o bancă preferată, pe care a pictat-o în cadrul campaniei ”Mândru de România”. Împreună cu mai mulți colegi ea a scris și pe alte bănci: ”călătorește”, ”vizitează”, ”fotografiază”... Pe scurt, ne-a îndemnat să fim mândri pentru că suntem români. Nu voi uita mesajul ei niciodată. Da, Mimi, sunt mândră că sunt româncă, nu te voi dezamăgi... Pace sufletului tău... Amin.

Încă o dată despre unioniști și protestele din PMAN

Iată că protestele au luat amploare, precum, respectiv, s-au intensificat și atacurile împotriva Platformei civice Demnitate și Adevăr. Despre armata așa-zișilor jurnaliști, bloggeri, interpuși în discuțiile de pe rețelele de socializare nu mai e cazul să pomenesc. O asemenea campanie de denigrare masivă a unui grup de cetățeni, nu a existat în RM nici pe timpul celor mai dictatoriale regimuri. Voronin e copil mic pe lângă actuala guvernare așa-zis pro-europeană în acest sens.

Oricum, asta mai treacă-meargă, dar o crimă deosebit de gravă a actualei conduceri meschine a RM este devalorizarea criminală a unor valori naționale, pe care acest popor le-a transpus în idealuri ale neamului. Mă refer la, cel puțin, două: integrarea europeană și unirea cu România. Profanarea ideii de a ne regăsi în familia europeană, susținerea căreea a scăzut catastrofal în RM, este ”opera” hoților de rasă de la guvernare, care au sărăcit atât de mult populația, încât acțiunile lor antisociale pot fi echivalate cu un genocid. Fa fel ei se fac vinovați și de conflictele artificiale dintre protestatarii din PMAN și tinerii unioniști.

Profitând de caracterul rebel și non-conformist al tinereții, slugile bine mascate ale lui Plahotniuc, induc ideea falsă, că unioniștii nu sunt bineveniți la proteste. Dar oare nu e o crimă să folosești în scopuri murdare inocența tinerilor, care, în mare parte, te-au instalat la guvernare?! Eu sunt unionistă și româncă nu de azi sau de ieri, dar în ceea ce privește realizarea idealului respectiv, am o părere responsabilă.

 Vă rog să o citiți în articolul postat ceva mai devreme pe blogul meu http://aarama.blogspot.ro/2015/05/sacrificiul-unirii-inteligente.html.

De fapt, oricine înțelege că acum unirea cu România este total imposibilă și contravine legislației ambelor state, e nevoie de referendumuri și deschidere politică masivă din partea RM, României, UE etc. Și apoi, cui i-o cerem aceasta unire?! Angelei Merkel? Lui Obama? Lui Putin și Rogozin? Lui Ghimpu, Streleț, Filat? Lui Plahotniuc?! Sau poate, lui Ponta, care, din moment ce a sosit la Chișinău a alergat să pupe mâna păpușarului?! Vor românii reunirea? Câte procente din populația RM și-o dorește? Și, nu vă supărați, ce guvern normal la cap, ar accepta tam-nisam să plătească datoriile imense interne și externe, acumulate de RM în ultima perioadă? Sau poate, crede cineva, că Iohannis va dispune vărsarea unui miliard de euro în sistemul nostru bancar, ca să amelioreze criza generată de furtul secolului... așa, de ochii noștri frumoși?! Sau de blajini, moi și pufoși ce suntem?!

E clar că unionismul, mai bine zis, contrapunerea dezideratului respectiv cu scopurile concrete ale manifestanților din PMAN este utilă doar actualei guvernări, care urmează perfid maxima ”devide et impera”. Din păcate, dezinformarea și haosul total din media actuală, încă au impact asupra oamenilor. Deaceea mai scriu la acest subiect, că nu mă doare mâna. Istericalele intenționate, lansate de plahotniuciști, că, cică, unioniștii au fost alungați din PMAN la protestul de ieri, sunt niște insinuări menite să aprofundeze conflictul. De fapt, tinerii provocați de cine știe ce mesaje subliminale, s-au postat cumva ostentativ, exact în fața scenei, acoperind-o cu pancartele lor, îngrădind accesul vizual al celorlalți protestatari. Așa că au existat niște neînțelegeri și chiar altercații verbale între tinerii respectivi și veteranii războiului de pe Nistru, aceștia din urmă fiind responsabili pentru buna desfășurare a protestului.

Incidentul s-a consumat repede, iar tinerii unioniști au putut să-și etaleze pancartele ceva mai în spate, printre alți protestatari, manifestând fără impiedimente în continuare. De ce atunci, se isterizează în continuare pe acest subiect? Oare nu-ți rogi prietenul să se dea la o parte, atunci când  se postează între tine și televizor, în momentul când începe meciul de fotbal sau filmul, pe care l-ai așteptat toată săptămâna? Ah, că veteranii de război au folosit un limbaj mai dur? Să-mi fie iertată scuza, dar veteranii de război au avut și o viață ceva mai duricică decât noi, ceilalți, care ne-am uitat la lupte ca la kino la club în sat. Nu credeți? Poate ar fi cazul să le cerem noi iertare, că nu am știut să le apreciem sacrifiul și nu prea ne-am bătut capul în ce condiții locuiesc, cât de bolnavi sunt în urma rănilor și ce-i în sufletul lor atunci când țara, pentru care și-au pus viața în primejdie, îi desconsideră?

Și, în sfârșit reiterez ideea, că Platforma Civică DA a fost creeată pentru a consolida diverse segmente ale populației, pentru a spori spiritul civic al cetățenilor RM, pentru a contribui la decaptivizarea statului prin înlăturarea legală a mafioților de la guvernare și a menține cursul european al RM. Noi nu impunem nimănui aceste deziderate. La proteste sunt bineveniți toți acei care le susțin, dar, să fie clar, nu vom tolera niciun fel provocări. Rugămintea de a veni la proteste doar cu steagurile RM și UE rămâne valabilă și apelează la un bun simț elementar.

Voi încheia cu două fraze extrase din discuțiile de pe FB, care nu-mi aparțin: ”Adevărații unioniști simt românește, restul urlă..”  ”Un unionist adevărat se simte - el e cult și adecvat, mai mult ca oricine altul!”

Pământul făgăduinței. La Muzeului Național de Artă Contemporană din București

Nu știu dacă de aici, de la București, pot vedea mai obiectiv situația din Republica Moldova, dar e cert că ea este o rană adâncă în inima mea. Europa a luat mâna protectoare de pe creștetul ei – criminalii, care au condus-o în ultimul timp au reușit să-i oripileze pe toți. Când spui Moldova, spui - cel mai nerușinat, tupeist jaf al tuturor timpurilor la nivel de stat. Nicio investiție nu mai poate reface imaginea acestui petic de pământ.

Probabil, în scurt timp, Republica Moldova va deveni un soi de transnistrie cu granițele parțial deschise, o gaură neagră infectă, în care bandiții din toată lumea își vor face nestingherit matrapazlâcurile, fiind convinși că justiție nu există, iar populația se mulțumește cu fărâme de la festinul lor: mațe și vezici cu termenul expirat.

Da, cei 50-60 de mii de cetățeni, hotărâți să protesteze și să-și întoarcă țara înapoi, sunt de toată lauda, dar nu au cum să schimbe cursul istoriei, atunci când ceilalți conaționali pupă languros mânuțele lui Shor&Co. Doar o minune o poate face. Care e acea minune? Fiecare decide după gradul de conștientizare a situației, după capacitatea de determinare, sacrificiu, curaj, demnitate... De fapt, nu sunt sigură că ”minune” e un cuvânt tocmai potrivit aici, mai degrabă ar fi vorba de ”acțiune”.

Deci, după cum spuneam, fiecare decide ce face în situația dată. Mulți, foarte mulți, au plecat să caute alte pământuri ale făgăduinței. Țara lor i-a alungat, ca pe niște câini cotonogiți, nevrednici de milă, să-și caute alte locuri de oploșire. Țara lor s-a comportat cu ei ca o curvă de mamă, care habar nu are cu cine și-a făcut copiii. Este adevărat, că cei mai vrednici și-au găsit și pământuri, și locuri, și... alte mame. Dar, oricum, a fi emigrant nu este deloc ușor. Cel puțin, eu, neavând experiența aceasta, mă bazez pe spusele unor artiști, care și-au expus proiectele în galeriile Muzeului Național de Artă Contemporană din București. Nu știu, mi se pare că a fi emigrant e similar cu a fi orfan. A fi ca un copil abandonat de mamă, care compune poezii și cântece naive despre ea și și-o imaginează ca pe o zână, care nu poate să-l îmbrățișeze pentru că a sechestrat-o un dragon strașnic sau e bolnavă rău.                                                                                                                        

Cum văd artiștii viața peste hotarele țării lor? O văd prin prisma artei, evident, căci altfel nu ar mai fi artiști. Ciprian Homorogean a îmbrăcat pereții în sute de desene și fotocopii ale anunțurilor de căutare a locurilor de muncă, acolo, unde acestea, practic nu mai sunt disponibile (proiectul Vreau să muncesc/Quiero Trabahar). Artistul expune și un alt proiect intitulat ”Ia cartea, ia banii și fugi!” – un ghid al furtului fără remușcări și stres. Irina Bucan Botea proiectează un film bazat pe o interacțiune între un grup de muzicieni români și publicul spaniol. În timpul filmării, aceștia și-au propus să creeze ad-hoc un imn național, în baza cuvintelor, frazelor, ideilor sugerate de audiență. Primul cuvânt ales de aceasta a fost cuvântul... ”țigan”. Nu pot să trec în revistă toate performance-urile, dar impactul lor asupra mea a fost cel pe care l-am expus mai sus. O nostalgie tristă, profundă și o lipsă totală de stabilitate din cauza rădăcinilor retezate cu briciul decepției... Tatian Feodorova, o artistă din Republica Moldova, a expus o instalație din 10 plase simbolice acestei perioade de tranziție prelungită... nu, nu spre o viață mai bună, ci spre ruptura definitivă cu țara, spre sucombarea oricărei speranțe de bunăstare. 

Exagerez cumva drama emigrantului? S-ar putea... Căci de departe nu toți suferă de dor și lipsă de confort acolo, unde au plecat. S-au realizat impresionant foarte mulți, reușind să-și întregească și familiile (sau rupând legătura, abandonându-le prin divorț în RM). Totuși, ceea ce rămâne mereu valabil este că nu există loc ideal, perfect, pe lumea asta. Raiul e dincolo, dacă o fi existând. Simion Cernica, relocat în SUA, vede incapacitatea Americii de a-și reveni după criza economică recentă, de a ascunde la nesfârșit inegalitatea socială, de a eluda distanțarea iremediabilă de ambițiosul ”american dream”. El povestește că a început proiectul expus prin a posta pancarte din carton cu diverse sloganuri în spațiile publice, căci și americanii au nevoie de o cură de tratament social, au nevoie de ajutor: help!

Oriunde am fi: aici, în țară sau în afara ei, condiția umană rămâne a fi neschimbată. Lumea e bolnavă, civilizația noastră e la stadiul de supraviețuire peste tot - cu un grad mai mare sau mai mic de deteriorare. Evident, Republica Moldova este un stat situat dincolo de orice imaginație a corupției și cinismului politic. Dar, plecarea pentru totdeauna nu soluționează neapărat conflictele interioare și problema bunăstării. Repet, pământuri ale făgăduinței nu există, decât în noi înșine. Dacă avem curajul să ne uităm în interiorul sinelui și să ascultăm vocea care ne cheamă...