sâmbătă, 23 iunie 2018

Fără titlu, dar din rărunchi!


Am renunțat la cursurile mele de televiziune pentru că la un moment dat tot ce le predam elevilor mei era în totală contradicție cu realitatea distorsionată - ca într-o oglindă strâmbă, în care mă uitam la mine când eram copil și pe când unii râdeau de se prăpădeau, eu plângeam de groază. Cum să-mi învăț elevii că televiziunea e un bun social, atunci când în Republica Moldova ea se prefăcuse într-o gunoiște, într-o mașinărie scârbavnică de făcut rahat?! Care cod deontologic?! Care dezbateri conform unor criterii profesioniste?! Nu mai aveam, practic, nicio posibilitate să le arăt perspectivele, să le demonstrez că televiziunea e minunată prin posibilitățile sale de a influența, de a informa, de a delecta și a culturaliza. TV 8 încă nu apăruse, iar Jurnal TV trecea printr-o perioadă extrem de dificilă. Publikile nu mai erau de dat drept exemplu, erau de dat doar cu piciorul în bot. Domeniul pe care l-am iubit atât nu mai avea loc pentru mine, pentru viziunile mele, pentru experiența mea. Când mă gândeam că s-ar putea să văd un elev de-al meu la canalele lui Plahotniuc, făcând uz de tot ce l-am învățat mai bine, mi se făcea negru înaintea ochilor.
Ok, de fapt am vrut să zic altceva, dar cumva în legătură cu începutul postării. Cu regret, nu voi putea fi mâine fizic la protest. Am plecat după turul doi al alegerilor, după 3 iunie, zicând că am făcut tot ce mi-a stat în puteri ca să câștigăm și am dreptul să plec în ideea de a mă sustrage puțin istoriei și a-mi regândi rostul. Dar, se vede că am plecat prea devreme. Sunt departe de casă acum, dar tot ce mă definește ca entitate umană și civică a rămas la Chișinău: gândul, inima, frământarea zilelor, visul nopților. Și dragostea. Vă rog, dragii mei prieteni, să mergeți duminică la protest. Să mergeți și pentru mine. Să mergeți pentru toți cei pe care îi iubiți, dar au fost alungați din țară de niște criminali, de niște asasini ai drepturilor elementare umane procreați de acest Plahotniuc, tartorul care merită zeci de închisori pe viață în condiții inumane, căci moartea ar fi o pedeapsă prea ușoară pentru el. Nu se poate să renunțăm. E deja peste orice măsură. Și cum mi-aș răcori suflețelul dându-i un pumn în faianța rece și (vai!) ce scumpă, care-i umple leoarba! Să aud cum îi sar obturațiile de diamant și i se deșurubează implanturile de platină... Până la urmă e doar un individ. Cu picioare, mâini, colecist, rinichi și probleme cu prostata. Cum se poate să ne umilească în halul ăsta?! Corect, nu se poate. Și dacă partenerii de dezvoltare se arată a mia oară „extrem de îngrijorați”, atunci noi suntem chiar zaibiți di tăt. Și răi, ca niște câini flămânzi pregătiți pentru lupte. Pe scurt, haideți să începem să-i cântăm cântecul de lebădă, gâscă răgușită, rață cheală sau de ce-o mai fi acolo. Începeți și pentru mine, că eu fac ce fac și vin cât de repede pot.

P.S. Vă rog, dacă iese cu bătaie - și de la mine un ghiuldum!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu