joi, 5 noiembrie 2015

Adio, MIMI! R.I.P.

Tragedia din clubul Colectiv ne-a marcat pe toți. Astăzi iarăși am plâns... Știu că după câteva zile de șoc  și agitație pentru pregătirea înmormântărilor, părinții, soțiile, soții, apropiații celor decedați vor trebui să înfrunte ceva și mai grav – durerea, care va crește pe măsură ce vor conștientiza că pierderea este irecuperabilă și viața lor de aici încolo nu va mai fi deloc la fel, dorul cumplit le va arde inimile și nopțile vor fi tot mai groaznice... Va fi nevoie de timp pentru ca rănile să se prindă, căci nu știu dacă se vor cicatriza vreodată...  Și la propriu și la figurat... Cu cât mai clar realizez aceste lucruri, cu atât mai perfidă mi se pare reacția celor care au calificat tragedia drept un act punitiv al lui Dumnezeu. Cel mai grav este faptul că printre acești primitivi se află și mai mulți preoți. Ei ne spun că bostanii sculptați sunt apanajul diavolului, iar rockul este satanic (toate de-a valma, chiar dacă trupa Goodbye to Gravity și-a lansat albumul, nu a sărbătorit Halloween-ul). Și își freacă mâinile a mulțumire pe sub sutane, căci se consideră complicii lui Dumnezeu în ”dreptatea” lor infailibilă, făcându-i cu ochiul. Se pare că avem Dumnezei diferiți... Al meu nu-i pedepsește pe mascații care merg de secole la colindat cu tradiționala ”capră” și nici pe copiii care ascultă cu ochii holbați de fascinație și spaimă, povești cu baba Hârca, Statu-palmă-barbă-cot, zmeul cel cu șapte capete și Muma Pădurii. De când tradițiile populare, poveștile cu  personajele lor malefice cu tot sunt considerate blasfemice?! Mă rog, tipologiile basmului popular românesc și originea celtică a sărbătorii Halloween-ului (care nu are nimic în comun cu invocarea diabolică a spiritelor rele), precum și originea adevărată și semnificațiile semnului rock, sunt subiecte care pot fi studiate chiar cu un simplu efort de a da căutare pe Google. Este, cel puțin, ignorant să afirmi că muzica rock e satanică, chiar dacă există și trupe care promovează ocultul. E ca și cum, dacă un preot, doi, păcătuiesc frecvent cu preacurvia, să afirmi că a fi preot înseamnă să fii ușier la bordel. Tocmai pentru că rockul este cel mai complex gen de muzică, accesând adesea polifonia simfonică, acesta este, în mare parte, ascultat de lume inteligentă, diversă prin componenta intrinsecă a gândirii, liberă în cuget și în forul interior, cu gusturi ceva mai elevate. Și tocmai asemenea oameni au fost în seara fatidică la clubul Colectiv. De fapt, am avut intenția sa scriu despre altceva, dar lucrurile de mai sus s-au proclamat singure, căci mă dor.

Probabil, întrebarea sfâșietoare ce va urma șocului va fi... de ce?! De ce?! Nu cunosc răspunsul, nu știu ce motive au călăuzit destinul în acele momente cumplite. Să ni se verifice capacitatea de a fi compasionali? Să cadă guvernul Ponta? Să se schimbe ceva radical în viața noastră? Nu știu... Dar cert e un lucru. După cum spuneam, calitatea oamenilor care au pierit în focul mistuitor, precum și a celor care au supraviețuit dezastrului, este incontestabilă. Dincolo de valoarea lor intelectuală, e de remarcat că mulți din cei aflați acolo s-au comportat ca niște eroi. Ceea ce trebuie să facem, cei vii și nevătămați, este să ne gândim cu atenție și reculegere la ceea ce au avut a ne spune cei care au plecat în veșnicie. Adrian Rugină ne-a lăsat drept testament manifestul său publicat pe FB la alegerile din 2014. Acest manifest nu trebuie să piară în istorie, ci sa fie memorat, pentru a educa generațiile noi. Trupa Goodbye to Gravity ne-a spus multe prin textele excelente ale pieselor. Fiecare din cei doi chitariști mistuiți de flăcări, au avut, astfel mesaje clare pentru noi și cei care vin după noi. Fiecare din cei plecați, cu siguranță a spus sau a scris vreodată ceva, ce, prin efortul unei plimbări prin amintiri, ar putea fi extrem de elocvent pentru a le defini trecerea prin această viață odată cu mesajele pe care nu l-au lăsat.

Astăzi  în parcul Cișmigiu a apărut un mic altar. Mimi Voicu avea acolo o bancă preferată, pe care a pictat-o în cadrul campaniei ”Mândru de România”. Împreună cu mai mulți colegi ea a scris și pe alte bănci: ”călătorește”, ”vizitează”, ”fotografiază”... Pe scurt, ne-a îndemnat să fim mândri pentru că suntem români. Nu voi uita mesajul ei niciodată. Da, Mimi, sunt mândră că sunt româncă, nu te voi dezamăgi... Pace sufletului tău... Amin.







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu