luni, 24 august 2015

Moldova este parte din noi...

De fapt, ce face un basarabean ajuns la București? Vizitează Casa Poporului, corect! Așa am procedat și eu - cu prima ocazie, am urcat în Dealul Arsenalului, să pun piciorul în cea mai mare ca suprafață, preț și greutate, clădire adrministrativă din lume. Motivul? Acolo, într-o aripă a Palatului, se află Muzeul Național de Artă Contemporană, care își primenește expozițiile de două ori pe an. Am început excursia de la etajul patru, ca să coborâm încet-încet către parter. Cu un lift de sticlă (exterior) am urcat sus, unde ne aștepta ceva total… neașteptat! Am avut impresia că am nimerit din greșeală la o grădiniță de copii, căci tot etajul era ocupat de ”localități” create din hârtie, plastic, cutii de chibrituri, bureți, ață, creioane, paie și alte materiale aflate la îndemâna noastră, multe dintre care, de regulă, le aruncăm la gunoi. E vorba de un proiect foarte curios realizat de elevi ai claselor primare, ghidați de învățători și arhitecți. Undeva pe un perete sta scris: ”Posibil ca orașul viitorului să fie chiar acum îndoit, mototolit, șters cu guma, iar ochii care îl apreciază să fie, totuși, curioși și limpezi ca lacrima. Și la inaugurare, în loc de o panglică și un discurs sforăitor, să auzim un râs de copil. De-a arhitectura. Un joc pentru viitorii oameni ai orașului frumos.” Ceea ce m-a impresionat și mai mult este că elevii nu doar au construit orașe conform propriei fantezii, ci au și creat poveștile lor! Iată cum începe istoria orașului Yataki, compusă de mai mulți copii. Ana: ”Cândva, în locul orașului, care acum se numește Yataki, era un vulcan. Acolo se stabiliseră niște triburi yatakiene. Vulcanul era activ și după câteva secole, a erupt. El a distrus triburile de acolo și în urma erupției, s-a creat o mare, presărată de insule…” Iar la sfârșit, Tudor scrie: ”Yataki este o parte din noi. Uneori organizați, alteori, într-o mare dezordine. Cel mai greu a fost să stabilim obiectivele și sarcinile fiecăruia. Materiale am avut destule, de bună calitate sau de la reciclare. După atâta muncă macheta arată bine. Cred că și marii arhitecți se simt ca noi, după ce fac un proiect: obosiți, dar mulțumiți!”

Vă las să admirați opera copiilor, întinsă pe o bucată importantă de etaj în Palatul Parlamentului din București și, poate, vă vine cheful să construiți și voi ceva - un sat, un oraș, o țară... și să-i spuneți povestea, așa, încât să încheiați munca obosiți și fericiți...

         
                                           
               


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu