duminică, 19 august 2012

Fragment din romanul la care lucrez acum. "Regina Indigo"


Căderile sufletului omului le văd şi le discută cu plăcere toţi, iar urcuşurile... mai nimeni, căci ceilalţi nu au cum să le înţeleagă. Şi chiar dacă s-ar strădui s-o facă, nu ar reuşi, căci Dumnezeu dă fiecăruia exact atât, cât poate percepe. Altfel, oamenii ar înnebuni, dezorientaţi în întunericul de plumb al ignoranţei sau orbiţi definitiv de Lumina primită gratuit, fără a depune efortul şi a sacrifica suficient timp pentru a urca spre ea treptat. Pas cu pas. Apropo, nu neapărat toţi paşii - înainte. Dar cu siguranţă, înaintând. Ca şi evoluţia în sine. Ca şi marea. Ca şi pustiul. Ca şi luna ce se împlineşte. Ca şi scoica bivalvă, în interorul căreea cel mai mic intrus este acoperit încet, încet cu calciu, izolat cu grijă şi... prefăcut în perlă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu