sâmbătă, 12 iunie 2010

Turnul meu de fildeş

Mi-am luat cinci zile de concediu şi m-am urcat în turnul meu de fildeş. Am de gând să stau aici până în weekend-ul următor.

Mă plimb printre peisajele pe care le schimb în funcţie de dispoziţie. Dimineaţa îmi trag în faţă oblonul unui răsărit de soare cu orchestraţie de triluri. La amiază aleg umbra unor cireşi cu poame albe, roşii şi negre (preferatele mele, ca în copilărie). După ora mesei îmi cade peste ochi cortina sau pagina unei cărţi (ce-mi place mirosul proaspăt de tipar!). Seara aprind lumina unui apus numai bun de făcut poze. Deocamdată o studiez doar (lumina asta!), topită de lene şi orăcăit copleşitor de broaşte. Noaptea urc pe scara cerului. Acolo dau de peisajul care-mi place cel mai mult: puzderie de stele, sateliţi şi poveşti ancestrale. Recunosc că mai am un peisaj favorit. Cel cu vise. Dar nu am reuşit să-l contemplez pe săturate, căci atunci când se vede mai bine, eu tocmai adorm. 

În rest, stau sus, în turn. Am acolo o curte cu vie, flori, găini, două pisici, o fântână şi un căţel. Stau cu mine mama, tata, fratele, cumnata, cei doi nepoţi şi (fireşte!) Paula. Dar turnul e atât de spaţios, încât uneori nu-i aud deloc şi mi se face dor de ei. Am un gong prin care le dau de ştire că îi chem. Gongul inimii: bom-m-m! Angelica, cafeluţa e gata! Hai să dăm iama prin căpşuni!

Acolo jos, undeva departe, Lupu lansează programul său social de guvernare, troleibuzele pleacă în vacanţă, Ghimpu rade structurile de ordine, Lucinschi sare cu paraşuta, Lazăr se chinuie să atragă investiţiile ruseşti, euro cade, Muruianu urcă, Chirtoacă vrea pământ, Filat vrea să fie Preşedinte, sute de bărbaţi aleargă după o minge, alte sute de bărbaţi sunt fascinaţi de asta...

Aici însă, sus-sus, nu se întâmplă mare lucru... Doar că... se naşte veşnicia.

3 comentarii:

  1. Va salut D-na Angela.
    Dati-mi un E-mail,va rog.Gramma886@gmail.com
    Imi pare f.rau ca nu v-am intalnit in mai - iunie cand amm stat acolo.
    Am avea despre ce vorbi,caci am vazut profilul D-stra.
    Victor Grama

    RăspundețiȘtergere
  2. Scumpa mea, aceasta e o oda! Una foarte pretioasa...

    RăspundețiȘtergere
  3. Vicusor, iti multumesc , intr-adevar acest loc merita toate odele din lume!

    RăspundețiȘtergere