luni, 31 mai 2010

Uitându-mă la un drob de sare...

Se spune că luni e cea mai grea zi a săptămânii. Nu numai pentru că deobicei luni au loc şedinţele cu "bobârnacii" daţi generos de şefii odihniţi şi ne includem mai greu în ritmul alert după două zile de libertate. Mai am un motiv să zic că am avut o zi mai puţin inspirată: astăzi nu am mai mers la teatru, de bine ce m-am obişnuit cu asta seară de seară. Bienala TEI s-a încheiat. Lumea teatrală a închis cortina.

Se poate să exagerez în pesimismul meu. Dar nu cred că voi mai merge la teatru curând, chiar dacă la Chişinău (cu siguranţă) se mai joacă pe undeva spectacole. Pentru că după Poclitaru, Viktiuk, Afrim, Tavadze, Dabija, Sapdaru, Vutcărău nu cred că mă pot delecta cu ceva mai "ieftin". Şi pentru că nu sunt sigură că vom avea vreodată posibilitatea să ne bucurăm de o altă Bienală. Ediţia a X-a e în pericol (Ridi, paiazzi!) de pe acum!

Spun asta pentru că atitudinea autorităţilor faţă de ediţia a IX-a a clarificat un lucru dramatic: guvernarea actuală ignoră cu desăvârşire cultura. Mă aşteptam de la guvernarea precedentă să se comporte mojiceşte - nu-i poţi pretinde unui Yeti să scrie mesaje de dragoste pe Facebook. Dar nu găsesc scuze pentru faptul că democraţii noştri (care pledează pentru integrare europeană atât de abitir) nu au susţinut financiar (sau măcar "logistic" - venind la spectacole) un asemenea eveniment cultural de talie internaţională. Evident, au mult de muncă. Fără îndoială - e pentru binele ţării. Dar prin găurile acestui paravan "stahanovist" zăresc altceva. Zăresc o scenă de vendetta.

Petru Vutcărău nu este angajat politic. Dar această "meteahnă" nu e cea mai gravă. Cel mai grav inconvenient este că TEI a obţinut sediul de pe actualul bulevard G.Vieru atunci când Voronin era Preşedinte. Mia culpa - fiind deputat am insistat să se întâmple acest lucru. Credeam şi cred că acest teatru merită un local propriu mai mult decât alţii - pe care îi tratez cu respect, dar nu-i frecventez prea des. Reacţia (sau mai bine zis, lipsa acesteea) din partea puterii la problemele financiare cu care s-au confruntat timp de zece zile organizatorii festivalului denotă că ea, puterea, este ranchiunoasă şi (îmi pare rău să zic asta pe motiv că am votat-o) incultă.

Mă rog, asta din urmă e o supoziţie subiectivă: se prea poate că mai marii noştri merg la teatru peste hotarele ţării şi au deja pretenţii mult mai elevate...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu