joi, 11 martie 2010

Despre rolul femeii în societate. Pe bune.


Tot răsfoind hârtiile adunate într-o mapă (trebuie odată şi odată să fac ordine în sertarele în care am răsturnat "urmele" paşilor mei pe nisipul politicii moldoveneşti), am dat de discursul meu la conferinţa Societăţii Doamnelor Creştin-Democrate. Relaţia mea de atunci cu partidul era deja de aşa natură încât am fost mirată de invitaţia de a vorbi. Iată ce am spus:


"Dnă preşedinte a SDCD,
Doamnelor, domnişooarelor şi domnilor,

Întrebarea pe care mi-o pun uneori este: de ce şi bărbaţii nu se instituţionalizează în organizaţii politice de genul acesteea? De ce există tot mai multe organizaţii de femei şi nici una în exclusivitate de bărbaţi?
Desigur un răspuns ar fi refuzul bărbaţilor de-a lungul istoriei de a le acorda femeilor dreptul la participare egală la procesul politic şi nevoia lor de a se susţine reciproc.
S-ar crede că bărbaţii, fiind investiţi cu drepturi, capacităţi şi condiţii optime pentru a se manifesta în acest sens, nu au mai avut nevoie de femei inteligente care să le facă concurenţă. Până la afirmarea mişcării femeilor din Michigan, acestea erau bune doar pentru a face borş şi copii.
Chiar şi înveteratul romantic Byron, pe care-l credem şi azi un cunoscător şi preţuitor fin al sufletului feminin, spunea pe ascuns, în jurnalele sale, că femeii nu trebuie să-i dai decât cărţi de poezie şi artă culinară pentru că altfel înaintează prea multe pretenţii. Schopenhauer, vestitul filosof, perora despre bărbatul ideal prin însuşi esenţa sa, care nu se poate manifesta, vezi Doamne, din cauza femeii. Dorind să procreeze, să se manifeste ca mamă, femeia are
nevoie de bărbat – şi asta, cică, îl sustrage de la contribuţia esenţială şi unică la perfecţionarea continuă a lumii.
Ei, bine, mişcarea feministă şi-a făcut treaba în sensul eliminării discriminării sociale a femeii şi a egalat-o în drepturi cu bărbatul. Acum avem dreptul la vot, la opinie proprie, avem pârghii
esenţiale de apărare în faţa pericolului de a deveni victimă a tratamentului abuziv (fizic şi psihic) în familie şi în societate.
Deci, întrebarea rămâne plauzibilă – de ce ne adunăm noi, femeile, în organizaţii separate? Şi care este crezul pe care ni-l asumăm noi, femeile creştine cu idealuri de esenţă democrată? Poate avem vreun secret pe care doar noi îl înţelegem şi-l împărtăşim? Care e acesta?
Secretul îşi are sorgintea în certitudinea (dictată de credinţa noastră în Dumnezeu) că locul bărbatului căruia ne-am dăruit este cu un pas înaintea noastră. Asta nu înseamnă deloc că –i recunoaştem supremaţia doar pentru că e o creatură mai sofisticată din punct de vedere fiziologic. Asta înseamnă că îi delegăm bărbatului (cu umilinţă creştină şi iertare aproape necondiţionată) dreptul la pionierat şi forţă motrice a valorilor pe care le împărtăşim, misiunea de scut şi armă de atac la urma urmei.
Şi acum haideţi să aruncăm o privire trează asupra realităţilor din Republica Moldova. În oraşe e calea valea, dar în mediul rural... câte "scuturi" şi "arme de atac" contabilizăm prin aşa-zisele baruri şi în beciuri la cumătri?! Cum să- l faci să meargă cu un pas înainte când abia îşi târăşte picioarele cu trei garduri în spate?! Când nu-şi asumă responsabilităţi şi obligaţii pentru fericirea familiei sale, când se manifestă ca un laş strigând la mama copiilor săi şi tremurând de frica unui şef autoritar, când e bucuros să-şi trimită soţia la muncă peste hotare mulţumindu-se cu vizita ritualică la ghişeul Western Union?
Desigur că exagerez. Evident, există multe cazuri de normalitate creştinească. Cel puţin bărbaţii care au venit la Conferinţa noastră merită indubitabil rolul de în-faţă-mergători. Cu siguranţă şi acasă majoritatea dintre Dvs. au stâlpi ai familiei şi nu cârje de lozie.
Oricum problema există şi n-avem încotro - dacă vrem să trăim într-o ţară prosperă, trebuie să-i pretindem bărbatului să fie mult mai activ, mai deştept, mai demn, mai cult, mai implicat în diverse treburi de stat, inclusiv manifestându-se în sectorul politic. Altfel, cum poate el să pretindă să stea cu un pas în faţa noastră?
Deci, secretul nostru este că noi, doamnele creştin-democrate am depăşit demult viziunea general acceptată, deşi destul de confuză, asupra drepturilor şi rolului femeii în societate. Cel puţin, orice femeie astăzi fie ea adeptă a doctrinei socialiste, liberale sau social-democrate merge fără nici o problemă să voteze, îşi poate crea o afacere proprie sau, la urma urmei, îşi poate expune punctul de vedere în public sau acasă.
Îndrăznesc să cred că noi am conştientizat rolul nostru, al femeilor, nu numai sub aspectul creării condiţiilor de manifestare lideristă a femeii în diverse domenii. Pe lângă multe alte responsabilităţi, noi trebuie să ne asumăm şi obligaţia de a pretide bărbatului din familia noastră calităţi deosebite.
Din simplul motiv că el, bărbatul, trebuie să fie mereu cu un pas înaintea noastră. Iar noi nu putem permite asta oricui. Avem demnitate, din simplul motiv că suntem create şi noi ca toţi oamenii după chipul şi asemănarea cu Cel de Sus. De aceea exigenţa în materie de bărbaţi trebuie să devină motto-ul nostru.
Şi voi încheea cu un citat din opera unui bărbat căruia cu certitudine i-aş permite să se afle mereu în faţa mea. Bine, cu un pas, nu mai mult...E vorba de Ortega y Gasset, unul dintre scriitorii mei preferaţi.
”Femeia exigentă, (scrie el) cea care nu se mulţumeşte cu manifestarea masculină de rând, care pretinde bărbatului calităţi neobişnuite, produce cu dispreţul ei un soi de vid în straturile sociale superioare, şi cum natura are oroare de vid, îl vom vedea că se umple curând cu realităţi:
inimile bărbaţilor vor începe să bată după un ritm nou, idei neaşteptate se vor trezi în capete, noi ambiţii, proiecte, întreprinderi vor brăzda spaţiile vitale, întreaga existenţă se va pune în
mişcare după un ritm ascendent şi în ţara norocoasă unde va apărea o asemenea feminitate va înflori triumfală şi invadatoare, o primăvară istorică, o întreagă viaţă nouă – vita nuova!”
Sunt sigură că această vita nuova e posibilă şi la noi în Republica Moldova odată ce ne-am adunat aici atâtea femei exigente. Doamne ajută!"
Era 16 martie 2008. De fapt a fost ultimul meu discurs public în interiorul partidului. Probabil de aceea l-am şi păstrat.

2 comentarii:

  1. Societatea cu femei moral-spirituale prezente are viitor si istorie,si desigur barbati care stiu sa jertfeasca nu numai foloseasca.

    RăspundețiȘtergere