luni, 14 septembrie 2009

Stat tampon

Mai mulţi comentatori ruşi consideră că Republica Moldova, chiar dacă îşi va schimba guvernarea, nu va depăşi statutul de stat tampon, cel puţin raportat la Uniunea Europeană care doreşte securizarea frontierelor sale şi, astfel, menţine o distanţă "de complezenţă" de Rusia. Să vedem ce înseamnă a fi "stat tampon" în versiunea lui Martin Wight, specialist consacrat în teoria relaţiilor internaţionale:

"Un stat tampon este o putere slabă între două sau mai multe state puternice, menţinut sau chiar creat cu scopul reducerii conflictului dintre ele. O zonă tampon este o regiune ocupată de una sau mai multe puteri slabe aflate între două sau mai multe puteri mai tari; este definită uneori ca fiind un "vid de putere".

Fiecare putere mai mare va avea, în general, un interes vital de a împiedica alte puteri să controleze zona tampon şi va urmări acest interes în două moduri. Va căuta fie să menţină zona tampon neutră sau independentă, ori să stabilească propriul ei control, care poate conduce la anexarea, pe termen lung, a zonei tampon şi convertirea ei într-o provincie de frontieră. De aceea statele tampon pot fi împărţite, în linii mari, în oscilante, neutre şi satelite.

Oscilante sunt statele a căror politică este încurajarea prudentă a rivalităţii dintre vecinii ei puternici.
Neutre sunt statele fără nici o politică externă activă; ele speră să rămână neobservate.
Satelite sunt statele a căror politică externă este controlată de altă putere. Dacă statul mai slab a cedat formal acest control printr-un tratat, astfel încât prin lege cât şi în fapt a cedat o parte din suveranitatea sa, este cunoscut ca fiind protectorat".

În ce categorie da stat tampon se înscie Republica Moldova?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu